În data de 13 septembrie, Stația de Pompieri Deta a organizat un ceremonial militar-religios dedicat Zilei pompierilor din România. La eveniment au fost invitate serviciile voluntare pentru situații de urgență din raionul de intervenție al subunității, reprezentați ai administrațiilor publice locale și șefi de instituții din orașul Deta. Festivitatea a debutat la ora 10.30 cu marșul a trei plutoane de pompieri militari de la sediul subunității până în parcul Anton Kratzer. A urmat primirea invitaților și intonarea imnului național al României. Seviciul religios a fost oficiat de preoții bisericii ortodoxe din Deta, Ion PRISĂCEANU și Ciprian BLAGOE. În continuarea festivității s-au adresat celor prezenți, Petru ROMAN – primarul orașului Deta, Letiția-Ana MORARIU – director al Liceului Tehnologic din Deta și Cms. Șef Cristian GHERVAN din partea poliției orașului Deta. La încheierea evenimentului s-au prezentat două exerciții specifice, unul de descarcerare și acordare a primului ajutor medical unei victime ca urmare a unui accident rutier și unul de stingere a unui incendiu izbucnit la un autoturism.
Pentru pompierii militari, data de 13 septembrie are o deosebită însemnătate. Este ziua când aniversăm, an de an, memorabila bătălie din Dealu Spirii, când pompierii capitalei conduși de Cpt. PAVEL Zăgănescu au reafirmat năzuința de libertate socială, independență și unitate. Astfel, în fiecare an, la 13 septembrie cinstim memoria, curajul și devotamentul înaintașilor care și-au dat viața în celebra bătălie de lângă București. Vă mulțumim tuturor participanților la acest eveniment pentru susținerea și încrederea pe care ne-o arătați și pentru că sunteți alături de noi. (Comandantul Stației de Pompieri Deta Mr. HERIȘANU Ioniță)