Viteză și mulți cai putere la „Deta Super Rally & Kart 2012”

În ultima zi a lunii martie, orașul Deta găzduiește cea de-a doua etapă a celui mai puternic campionat județean de raliuri din tară. Deși vor atinge viteze amețitoare, șoferii vor fi la adăpost de amenzile polițiștilor deoarece spectacolul pe patru roți va fi oferit în cadrul unei competiții atent organizate
Sâmbătă, 31 martie, între orele 9.00-15.00, în orașul Deta se va da startul etapei a II-a din Campionatul de Automobilism Timiș 2012 și a etapei I din Campionatul de Karting Timiș 2012. Evenimentul se va desfășura sub denumirea de „Deta Super Rally & Kart 2012” și va consta în 4 probe speciale, așteptate cu mare interes de pasionații motorsportului. După succesul înregistrat cu Raliul Măƒrtișorului – Timișoara 2012, Automobil Club Român Timiș promite o competiție de zile mari, la startul căreia se vor alinia cu aceleași ambiții și speranțe de câștig, piloți deja consacrați și noi veniți care doresc să-și testeze norocul și abilitățile. Șoferii interesați se pot înscrie în concurs, în perioada  26 – 29 martie, între orele 13:00 a€“ 15:00, la adresa Intrarea Doinei nr.1 sc. A et.3 ap.14 Timișoara, la S.C. „Lola Consulting” S.R.L.
Gratis pentru copii
În premieră națională, la inițiativa Primăriei Deta, copiii prezenți la eveniment vor putea testa gratuit pista de karting, după terminarea etapei I de campionat de karting, pe strada Mihai Eminescu, din orașul Deta. Kartingul este o activitate sigură, vârsta la care se poate începe familiarizarea copilului cu acest sport este de aproximativ 4 ani, atât la fete cât și la băieți. La fel de importantă ca vârstă este și statura viitorului pilot, care trebuie să aibă aproximativ 125 cm, pentru a putea ajunge la pedale.
Apel către locuitorii orașului Deta
Pentru a asigura calitatea competiției și pentru a preveni orice incident, organizatorii „Deta Super Rally & Kart 2012” roagă locuitorii orașului Deta să nu parcheze pe străzile Victoriei, Mihai Eminescu, Revoluției și Anton Kratzer. Circulația va fi închisă în data de 31 martie, între orele 9:00 și 15:00.  
Programul evenimentului
10:04 – PROBA SPECIALĂ 1 –Deta, str. Victoriei
10:13 – PROBA SPECIALĂ 2 – Deta, str. Revoluţiei
10:28 – PROBA SPECIALĂ 3 – Denta, Benzinărie ROMPETROL-S.C.”MOF”S.R.L.
12.00 – CONCURS KARTING –Deta, str.Victoriei
12.30 – PROBA SPECIALĂ 4 – Deta, parcare str. Anton Kratzer
16.30 – AFIŞARE CLASAMENTE DEFINITIVE – CLUB 69, Deta
17.00 – FESTIVITATE DE PREMIERE ŞI  DEJUN  FESTIV-CLUB 69, Deta

Related Post

Anunț Maracana 2021

Anunț Maracana 2021

Anunțăm cu bucurie ediția 2021 a Campionatului de minifotbal “Maracana”! Acesta se va desfășura începând…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support