Ne-am aliniat într-o dimineaţă rece şi gri de octombrie…Nu se putea numi Ziua Armatei fără a fi prilej de întâlnire! De peste tot,din satele şi micile orăşele,fără titluri şi grade pompoase, ne-am întâlnit fericiţi de revedere, strângându-ne mâinile bărbăteşte, chiar dacă toamna vieţii a început să lase urme adânci…
Imnul României a sunat ca o muzică sacră peste sufletele noastre, iar privirile obosite s-au transformat în autoritate profesională… eram deja alţii, cei care cu decenii în urmă depuneam jurământul sfânt, îmbrăcam cămaşa sacrificiului de sine şi porneam în marea bătălie a devenirii ca apărători , ca oameni, ca exemple tăcute şi modeste …
Poezia lui Ioan Alexandru şi muzica lui Grigore Leşe ne-au trimis la o revedere cu cei înrolaţi în armatele cerului…Prin faţa noastră, pe ceruri, defilau armatele celor ce nu mai sunt, rânduri rânduri de tăcuţi şi nepreţuiţi ,umbre ce ne-au vegheat devenirea, admirabili înaintaşi, modele şi făuritori de mituri.
Am întins degete nevăzute spre societatea civilă… iar ea ne-a întins braţele cu recunoştinţă! Nimic nu este mai de preţ decât respectul muncii făcute cu temei, îndeplinirea misiunii şi liniştea plecării din primul rând cu conştiinţa datoriei împlinite! Iar prezenţa reprezentantului Asociaţiei Seniorilor Deta, Dl Voiculescu a fost dovada că munca de o viaţă este recunoscută şi acum, când am îngroşat rândurile celor maturi. Şi administraţia publică locală ne-a onorat cu prezenţa d-lui Iovan care demonstrează utilitatea experienţei acumulate , implementând un suflu nou, viguros, ca o chemare a urbei de dincolo de lucruri, că mai avem multe de făcut!
Am ascultat expuneri şi am văzut filme despre eroism şi eroi… chipuri dârze alunecau pe ecran dar dincolo de lucruri, de fapt eroi ai luptei cu noi înşine eram noi, cei plecaţi din linia întâi…Iar la o ţigară fumată cu nesaţ, povestirile celor cărunţi aminteau dimineţile oraşului liniştit în numele căruia am albit, am trăit intens, ne-am jertfit familii ori multe clipe frumoase dintr-o viaţă dedicată profesiei, mândriei de a fi exemplu, numit simplu şi anonim, apărător…
Ne-am petrecut cu demnitate, respirând istorie…
Ce poate fi mai înălţător şi recunoscător decât secunda de sinceritate în care, după ani, îţi aminteşti de curaj, abnegaţie, devotament, chiar patriotism…Ce poate fi mai respectuos decât dorinţa de a spune simplu, şi eu mi-am îndeplinit misiunea încredinţată!
Căci am iubit meseria de apărător al liniştii cetăţii şi am făcut-o pentru temeinicia iubirii …fără rezerve, cu toată fiinţa, fără pretenţii, până la sacrificiu! Căci am păşit în rândurile profesiei sacrificiului de sine, şi am făcut-o pentru clarul ochilor si pentru somnul liniştit de acum! Fără a avea capricii de mesean, fără a cere o secundă dreptul la pita rotundă a avantajului material! Doamne,mai ţineţi minte că am jurat să plătim liniştea ţării cu ce am avut mai scump ca simpli muritori,cu preţul vieţii ?
Căci am păstrat în adâncurile ochilor noştri secunda dramatică a deciziei dureroase şi am făcut-o pentru clarul conştiinţei, pentru modestia anonimatului şi mai ales pentru mândria de a ne lua copilaşii de mână şi a-i plimba printre amintiri cu conştiinţa împăcată… Iar dacă am greşit, nopţile de nesomn, şi regretele şi sufletele noastre neîncetat vor plăti! Nicio secundă din trecut nu va umbri demnitatea zilei de astăzi !
Ne-am despărţit într-o amiază rece şi gri de octombrie… Nu se putea numi Ziua Armatei fără a fi un prilej de a ne angaja la o noua reîntâlnire peste un an …şi aceasta pentru că Armata, ca şi conştiinţa de sine şi de neam, nu piere! Ciurean T.
