Fără îndoială fiecare anotimp are farmecul său și bucuriile sale, despre primăvară fiind cu toții de acord că este perioada care aduce renașterea, parfumul îmbietor de flori, paleta diversă de nuanțe și tonuri de culoare, alături de concertul zilnic al păsărilor jucăușe. Iar mai presus de toate, adevăratul vestitor al acestui anotimp – minune este fără îndoială, îndrăgitul MĂRȚIȘOR.
În acest an, cu gândul de a aduce bucurie în suflete și lumină în ochii mamelor, bunicilor, doamnelor și doamnișoarelor, membrii ansamblului Sveti Nikola Deta, de la mic la mare, în colaborare cu Centrtrul Cultural al Orașului Deta, au organizat un atelier de creație a mărțișoarelor, care s-a derulat pe tot parcursul lunii februrarie.
După multă muncă de migală, în data de 1 Martie, artiștii Sveti Nikola au dăruit mărțișoarele confecționate pacientelor și cadrelor medicale ale Spitalului orășenesc Deta precum și celor aparținând Spitalului de Ortopedie Traumatologie din cadrul Spitalului Judetean Timiș. Dorința organizatorilor de a vesti începutul primăverii celor încercați de momente dificile a fost apreciată, fiind întâmpinați peste tot cu zâmbete și îmbrățișări.
Strălucirea din ochii doamnelor și ai domnișoarelor la primirea mărțișoarelor create de copiii – membri ai ansamblului Sveti Nikola din orașul nostru sunt dovada vie că gesturile mărunte și sincere încă pot aduce bucurie în inimile oamenilor. (Diana Tătărușanu)