Noaptea dinspre 21 spre 22 mai 1887 a fost o noapte de spaimă pentru locuitorii orașului Deta. Apa pârâului Birdeanca, după ce a atins cote alarmante, s-a revărsat inundând parcul Krautzer, precum și casele și grădinile din zona Mehala (Kecsketelep). Experiența a fost una traumatizantă pentru comunitate deoarece oamenii, fiind nevoiți să părăsească în mare grabă locuințele, au luat cu ei puține lucruri care au putut fi salvate. După ce această nenorocire a fost depășită cu bine, locuitorii au decis să înalțe o statuie a Sfântului Ioan Nepomuk, chiar pe malul pârâului, pentru a fi protejați de calamitățile naturale. Sfântul Ioan Nepomuk este patronul protector al Boemiei, al Cehiei, al preoților, corăbierilor, plutașilor, morarilor, podurilor, al omeniei și păstrătorul secretelui sfintei spovedanii, iar din anul 1727 este și protectorul credincioșilor din Banat.
Povestea sfântului este următoarea: fiind duhovnicul familiei regale Venceslav a Boemiei, în cadrul sfintei spovedanii, regina Ioana și-a deschis sufletul și i-a spus totul despre viața de calvar dusă alături de soțul ei. Regele infidel, prin ademenire și lingușire, a încercat să afle tainele dezvăluite de regină duhovnicului, însă acesta din urmă, fiind un păstrător de neclintit al tainei sfintei spovedanii i-a răspuns: non licet-nu este îngăduit. Văzând că autoritatea sa nu are nici o valoare în fața duhovnicului, regele l-a întemnițat, l-a torturat și în cele din urmă, când regele l-a aruncat de pe podul Karol din Praga în râul Vltava, duhovnicul a exclamat Isuse Maria. Regina, de la fereastra castelului, în toiul nopții, a observat plutind pe râul Vltava o lumină și uimită fiind, i-a arătat și regelui minunea. Regele, cuprins de profunde remușcări, a recuperat trupul neînsuflețit al duhovnicului și l-a așezat în Basilica Sfântul Vit din incinta castelului. După mai bine de 300 de ani, în momentul deshumării, spre uimirea tuturor, limba sfântului era intactă. Și azi putem vedea această minune în capela basilicii, în relicverul împodobit cu 1200 de diamante-„limba care a știut să tacă și în fața morții”. De fiecare dată când trecem prin fața statuii din grădina bisericii, să mulțumim ocrotitorului nostru și să învățăm să păstrăm un secret împărtășit de un apropiat cu aceeași sfințenie, doar în sufletul nostru. (Endre Libus)
