Cea de-a opta ediție a Balului Pensionarilor a reunit 225 de membri ai Asociației Seniorilor din Deta, reprezentanți ai administrației locale și invitați din Plandiște – Serboa, localitate cu care orașul nostru are o bună colaborare de ani de zile. Atmosfera a fost una de sărbătoare, seniorii nu au ezitat să demonstreze cum se dansează elegant și cu stil pe ritmuri de tango, vals, ceardaş, hore şi jocuri populare româneşti, sârbești, maghiare și nemțești. Din partea asociației a cântat Lia Ujj, o voce care a ajuns la sufletele celor prezenți și a întregit atmosfera de petrecere. Primarul Petru Roman, inițiator și invitat special al evenimentului, a a înmânat câte o plachetă și un buchet de flori familiei Stoica Mihai și Magdalena pentru aniversarea a 60 de ani de căsnicie și familiei Frunțeanu Ioan și Maria pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie. Momentul decernării distincțiilor a fost unul cu adevărat emoționant, atât pentru sărbătoriți cât și pentru cei care au participat la bal. Celor care din motive de sănătate nu au putut fi prezenți la eveniment, plachetele au fost trimise acasă prin reprezentanți ai asociației. Îi felicităm încă o dată pe Hustik Alexius și Ecaterina – 55 ani de căsnicie, Kovacs Ștefan și Maria – 55 ani de căsnicie, Popovici Vasile și Ecaterina – 50 ani de căsnicie, Herțeg Aurel și Ana – 50 ani de căsnicie, Meszecsov Iosif și Rozalia – 50 de ani de căsnicie, Pelici Vasile și Smilia – 50 de ani de căsnicie. (Președinte A.S.D, Alexandru Voiculescu)