Primăria Deta va continua şi în acest an investiţiile în şcoli şi în spaţiile anexe aparţinând unităţilor de învăţământ. Pentru Primărie şi pentru Consiliul Local, spaţiile în care se formează cei mai tineri locuitori din oraş, reprezintă o prioritate. În ultima perioadă au apărut o serie de zvonuri lansate de persoane rău intenţionate, potrivit cărora Primăria ar intenţiona să ia de la şcoală spaţiile de cazare, cantina şi sala festivă. Este o minciună grosolană deoarece Primăria nu poate lua ceva, care deja îi aparţine. Tabelele prin care au fost solicitate semnăturile elevilor pentru a se opune trecerii în administrarea Primăriei a unei clădiri a şcolii, şi care au circulat în ultimele zile, nu au obiect şi sunt doar încercări de intoxicare. Aceste tabele în care se cereau datele elevilor, inclusiv codul numeric personal, au fost făcute doar cu scopul de a dezinforma. Părinţii şi elevii sunt minţiţi şi înşelaţi fiind puşi să semneze pentru nişte invenţii. Toate aceste spaţii sunt ale Primăriei şi sunt date în folosinţa şcolii. Primăria investeşte pentru reparaţii şi lucrări de întreţinere. Cei care lansează astfel de zvonuri şi care îi mint şi îi sperie inutil pe elevi şi părinţi, dovedesc că nu sunt deloc interesaţi de soarta şcolii din Deta şi vor doar să câştige capital politic, chiar dacă legea învăţământului le interzice acest lucru. În privinţa spaţiilor de cazare s-a discutat în Consiliul Local problema muncitorilor care locuiesc acolo şi care distrug aceste spaţii. Din punctul meu de vedere, aceste spaţii de cazare ar trebui folosite doar pentru elevi. Şcoala este pentru mine, şi sunt convins că şi pentru consilierii locali, o prioritate. De fiecare dată când am avut bani şi am putut, am ajutat şcoala şi vom continua să facem acest lucru. Lucrările pe care le-am făcut se pot vedea, mă refer la reabilitarea completă a clădirii grădiniţei cu program normal, a creşei, şcolilor cu clasele I – IV şi I-VIII, precum şi la toate lucrările de întreţinere şi reparaţii. În toamna anului trecut am avut bani şi pentru reabilitarea liceului dar consiliul de administraţie s-a opus, spunând că are alte priorităţi. Sunt de acord să fiu criticat atunci când fac greşeli, dar mă deranjează când se lansează zvonuri complet lipsite de acoperire în realitate, aşa cum se face acum în cazul şcolilor. Petru Roman.