În urmă cu câțiva ani, cutreierând Turcia în lungul și în latul ei, de la Istanbul către îndepărtata Capadochie cu bisericuțele pline de har, dăltuite în munții stâncoși ale primilor creștini, iar apoi prin minunata Anatolie și vizitând siturile arheologice ale lumii antice – Troia, Milet și Pergam, în 15 august, de Ziua Adormirii Maicii Domnului, am ajuns în Maryemana la Casa Sfintei Fecioare .
Și acum parcă suntem aievea prin amintirile de neuitat din suflet, în locul unde Ioan Evanghelistul, cel mai iubit apostol al lui Isus, a adus-o pe Maica Sfântă după răstignirea preaiubitului său fiu Isus, unde și-a petrecut ultimii ani din viață până la Adormirea Ei. Sfânta Scriptură ne mărturisește: “Iar Isus văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie iată fiul tău! apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! și din ceasul acela a luat cu sine” (Ioan 19, 26-27). Acest loc mirific situat pe coasta de vest a Asiei Mici, aproape de Marea Egee și Efes (unde și Sfântul Pavel a creștinat primii credincioși), cu ajutorul viziunii și revelației călugăriței germane Katherina Emmenich, din anul 1812 a ajuns loc de pelerinaj. Deopotrivă, credincioșii creștini ortodocși, catolici și musulmani cinstesc acest loc binecuvântat. Chiar și enoriașii musulmani cred în Nașterea lui Hristos dintr-o Fecioară Imaculată considerând că este mama profetului Isus .
Micuța Capelă din piatră în formă de T este formată din două camere. Prima cameră este dormitorul Fecioarei care s-a păstrat simplu și cu sfințenie, iar cea de-a doua cameră găzduiește o mulțime de cruciulițe, inele și răvașe, toate oferite în dar ca mulțumire pentru binecuvântările și minunile din viața credincioșilor după vizitarea capelei .
Și în acest an, ca în fiecare an, de Ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, printr-o minune, s-au rugat împreună pentru sănătate, liniște și pace, preoții celor trei confesiuni, în capela binecuvântată de pașii Sfintei Fecioare.
Am lăsat bucățelele de hârtie cu rugăciunile și dorințele venite din adâncul sufletului nostru pe peretele de lângă izvorul unde ne ne-am potolit setea trupească și sufletească cu lacrimile Sfintei Fecioare care curg neîncetat din Izvorul Tămăduirii. (Endre Libus)
