De Sfânta Ana, locuitorii orașului nostru se pot bucura de Ruga catolică, etniile bulgară și maghiară marcând o importantă sărbătoare și un adevărat punct de reper cultural. Evenimentul a debutat cu parada portului popular, apoi a continuat cu participarea la slujba religioasă și desfășurarea programului artistic în fața bisericii. Au încântat publicul cu evoluția lor, Ansamblul de dansuri populare bulgărești din Deta și Vinga alături de Ansamblul de dansuri populare maghiare din Deta și Tormac. Ca în fiecare an, nu a lipsit tradiționalul Bal care a avut loc în parcul Anton Kratzer din Deta. Formația Szinkron din Timișoara a întreținut publicul prezent cu melodii populare pentru toate gusturile, atmosfera fiind una de sărbătoare. Mulțumim Primăriei şi Consiliul Local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat în organizarea acțiunilor necesare pentru buna desfășurare a sărbătorii. (Clara Stanciu)