REABILITAREA TERMICA A LOCUINTELOR, martie 2009

În conformitate cu art. 12 din H.G. nr. 1.735/2006 privind modificarea anexei la H.G. nr. 1.070/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate, prin Hotărârea nr. 18 din 24 februarie 2009 a Consiliului local al oraşului Deta au fost aprobate criteriile de selecţie pentru stabilirea ordinii de prioritate a blocurilor de locuinţe incluse în programele anuale de reabilitare termică.
Criteriile de selecţie a clădirilor sunt :
a) vechimea clădirii, prioritate având clădirile cu o vechime mai mare;
b) sistemul constructiv al anvelopei clădirii, prioritate având clădirile realizate din prefabricate de beton armat;
c) numărul de apartamente, prioritate având clădirile cu un număr mai mare de apartamente;
d) existenţa la nivelul asociaţiilor de proprietari a resurselor financiare, prioritate având asociaţiile care fac dovada constituirii fondului de reparaţii în cuantum de minim 350 lei/apartament;
e) apartenenţa blocurilor de locuinţe-condominii la sistemul centralizat de încălzire, prioritate având clădirile fără apartamente deconectate;
f) vechimea cererii asociaţiei de proprietari de includere în programul anual de reabilitare termică, prioritate având asociaţiile cu o vechime a cererii mai mare;
g) existenţa factorilor cu efecte agravante asupra igienei şi sănătăţii locatarilor ( igrasie). Clădirile care prezintă existenţa majoră a factorilor cu efecte agravante ( igrasie) vor putea fi incluse în programele anuale după asanarea lor prin grija asociaţiilor de proprietari;
h) starea tehnică a clădirilor din punctul de vedere al cerinţelor de rezistenţă şi stabilitate, prioritate având cele care nu necesită lucrări de consolidare.
Ponderea criteriilor de selecţii :
a) vechimea clădirii – punctajul maxim stabilit la 40 de puncte se va aloca clădirilor construite înainte de anul 1950. Pentru clădirile construite în perioada 1950-1996 punctajul se va diminua cu câte un punct/an;
b) sistemul constructiv al anvelopei clădirii:
10 puncte pentru clădirile construite din cărămidă;
50 puncte pentru blocurile construite din prefabricate de beton armat;
25 puncte pentru clădirile mixte ( beton şi cărămidă);
c) numărul de apartamente – punctajul acordat pentru acest criteriu va fi identic cu numărul de apartamente ale clădirii ( 1 punct/apartament);
d) existenţa resurselor financiare – punctajul va fi determinat de cuantumul fondului de reparaţii disponibil, conform relaţiei:
Nr. puncte=[( F.R.D.- F.R.M.) / F.R.M.] x 10
unde F.R.D.- fondul de reparaţii disponibil ;
F.R.M. – fondul de reparaţii minim (350lei/apartament);
e) apartenenţa la sistemul centralizat de încălzire- punctajul maxim (10 puncte) se acordă blocurilor de locuinţe fără apartamente deconectate de la sistemul centralizat, urmând ca el să poată fi diminuat conform relaţiei:
Nr. puncte=10-( nr. ap. deconectate/ nr. total ap.)x 10
f) vechimea cererii – acest criteriu va departaja imobilele care cumulează acelaşi număr de puncte.
Aurel Lungu

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support