În perioada 26-28 octombrie 2010, la Novi Sad s-a desfăşurat un târg al primăriilor din Serbia, ocazie cu care, Primăria Plandişte, partenerii noştri din cadrul Programului IPA, ne-au invitat să participăm alături de ei, cu o prezentare a oraşului Deta şi a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Timiş Torontal. În cadrul târgului, Deta a avut trei expuneri, câte una în fiecare zi. În prima zi, tema la care am participat a fost atragerea investitorilor străini în Deta, iar în ziua a doua a avut loc o amplă prezentare a oraşului nostru şi a posibilităţilor de investiţii în Deta, dar şi în microregiunea Timiş Torontal. În cea de a treia zi am participat la prezentarea Programului IPA, cu un rezumat al celor două proiecte câştigate, precum şi a preocupărilor pentru viitoarea solicitare de proiecte. Organizatorii au oferit diplome şi medalii, premiind cele mai bune şi interesante proiecte. Proiectul câştigat de Primăria Plandişte în parteneriat cu Primăria Deta a primit medalia de aur. Distincţia reprezintă o recunoaştere a importanţei proiectului în dezvoltarea economică a comunei Plandişte şi a oraşului Deta. Prin acest proiect, Deta va beneficia de sumele necesare pentru întocmirea documentaţiilor realizării parcului industrial. Ioan Iovan.
Din partea oraşului Deta a participat la eveniment, primarul oraşului Deta, Petru Roman şi Serviciul de dezvoltare economico-socială şi pentru proiecte cu finanţare internaţională.
Din partea oraşului Deta a participat la eveniment, primarul oraşului Deta, Petru Roman şi Serviciul de dezvoltare economico-socială şi pentru proiecte cu finanţare internaţională.