PRIMĂRIA DETA LUCREAZĂ PENTRU DUMNEAVOASTRĂ

Activitatea funcţionarilor publici şi a personalului contractual la Primăria oraşului Deta se desfăşoară în cadrul serviciilor, birourilor şi a compartimentelor. Toate aceste structuri sunt menite să funcţioneze în slujba dumnevoastră şi pentru o administrare eficientă a resurselor oraşului. Ne-am propus ca în fiecare număr al Monitorului să vă prezentăm câte un compartiment al primăriei, alături de principalele sale atribuţii. Credem în transparenţă şi în interesul dumneavoastră pentru activitatea primăriei.

Serviciul Buget – contabilitate, finante
Contabilitatea este instrumentul principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor financiare obţinute şi trebuie să asigure:

□ controlul preventiv;

□ întocmirea proiectului bugetului local şi a contului de încheiere a exerciţiului bugetar;

□ asigură încasarea regulată a veniturilor la bugetul local, pregătind dosarele de executare silită pentru contribuabilii rău platnici;

□ constată aşezarea şi urmărirea încasării veniturilor bugetare;

□ verifică modul de cheltuire a sumelor din bugetul local;

□ răspunde de întocmirea trimestrială a bilanţului contabil şi de depunerea acestuia în termenul prevăzut de lege la Direcţia Generala a Finanţelor Publice şi a Controlului de Stat Timiş;

□ asigură evidenţa, inventarierea şi administrarea bunurilor aflate în proprietatea oraşului;

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support