În perioada 20-21 octombrie 2018 s-a desfăşurat la Deta prima ediţie a “Târgului de toamnă,” eveniment organizat printr-un parteneriat dintre Primăria oraşului Deta, G.A.L. “Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” şi Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Timiş Torontal ”
Evenimentul a oferit, astfel, ocazia producătorilor agricoli şi procesatorilor din zonă să-şi expună materia primă spre vânzare. Standurile au fost încărcate cu produse diverse, care propun o gamă largă spre vânzare, produse apicole şi de panificaţie până la cele florale sau legumicole şi lactate.
În acelaşi timp, a fost inaugurată Piaţa Agroalimentară, având un spaţiu consacrat alimentaţiei publice cu două puncte de vânzare, patru vitrine pentru comercializarea produselor lactate, carne şi produse din carne, 15 mese atribuite producătorilor de legume, respectiv fructe şi un spaţiu generos pentru producătorii de cereale. Aceasta va fi deschisă pentru public la sfârşitul săptămânii, duminica, de la ora 7, până după-amiaza în jurul orei 13.
Urmează ca în anul 2019 Primăria oraşului Deta, să demareze construcţia pentru un nou proiect privind extinderea pieţei agroalimentare, cu fonduri europene, realizate prin intermediul G.A.L. “Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” din cadrul „Submăsuri 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” LEADER, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.