În ultima lună, Serviciul de dezvoltare economică şi pentru implementarea proiectelor cu finanţare internaţională, din cadrul primăriei, s-a concentrat pe începerea proiectului “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany”, proiect în valoare totală de 108.590 euro, finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră HU-RO 2007-2013
Proiectul “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany” a început în data de 15 septembrie şi până în prezent au fost derulate trei activităţi, două în Ungaria şi una în România. În data de 29 octombrie a avut loc la Deta lansarea oficială a activităţilor, eveniment la care au fost invitaţi să participe partenerii din România şi Ungaria. Au participat reprezentanţi ai Primăriei Bordany, reprezentanţi ai Casei de Cultură din Bordany şi reprezentanţi ai sectorului nonguvernamental, în calitate de parteneri asociaţi. De partea română au participat reprezentanţi ai Primăriei Deta, în calitate de lideri de proiect, precum şi reprezentanţi ai Grupului Şcolar Sfantu Nicolae Deta, ai Asociaţiei Timiş – Torontal şi ai Casei de Cultură a oraşului Deta în calitate de parteneri asociaţi. În total, peste 100 de persoane au umplut până la refuz Sala de şedinţe a Consiliului Local Deta, locul unde a fost lansat oficial proiectul. Respectând principiul reciprocităţii, în data de 6 noiembrie aceeaşi activitate de lansare a proiectului s-a desfăşurat de această dată la Bordany, în Ungaria, unde într-o sală plină au răsunat din nou acordurile imnurilor României, Ungariei şi al Uniunii Europene. Ambele evenimente de lansare a proiectului s-au derulat într-o atmosferă de prietenie, participanţii de ambele parţi având ocazia să se reîntâlnească şi să îşi amintească despre activităţile derulate pe parcursul celor peste 15 ani de colaborare între cele două localităţi. Importanţa bunei cooperări între Deta si Bordany, precum şi posibilităţile de dezvoltare, au fost subliniate de cei doi primari, Petru Roman şi Ferenc Balogh, în discursurile lor. Următoarea activitate are în vedere obiceiurile de advent şi este programată în perioada 27-29 noiembrie, la Bordany, unde vor fi asteptaţi să participe 50 de elevi si profesori. Ioan Iovan.

Anterior evenimentului de lansare al proiectului s-a derulat activitatea “tradiţii culinare” la Bordany, unde au participat trei echipe de bucătari din oraşul Deta, iar o delegaţie de 20 de persoane din cadrul administraţiei locale, au luat parte la un schimb de experienţă cu administraţia din Bordany.