La invitaţia Forumului Democrat German din Arad, Ansamblul de dansuri “EDELWEISS” al Casei de Cultura din Deta a participat de Ziua Europei, la o paradă a portului popular şvăbesc şi la serbarea Hramului Bisericii Catolice din localitatea Glogowatz (Vladimirescu), judeţul Arad. La această importantă sărbătoare a comunităţii, „Kirchweih -ul”, a luat parte şi un grup de cetăţeni din oraşul nostru, impresionaţi fiind cu toţii de frumuseţea şi amploarea evenimentului. Parada portului popular şvăbesc a fost una de excepţie, prin participarea celor 75 de perechi, din mai multe comune ale judeţului Arad și Timiş, prezentând o multitudine de costume populare purtate de către şvabii din Banat. A urmat slujba religioasă, ridicarea pomului, un program artistic al tuturor ansamblurilor participante şi un bal susţinut de către formaţia „UNTERROCK” din Ungaria.
Întregul evenimentul a fost unul cu adevărat deosebit, Ansamblul de dansuri populare germane „EDELWEISS” reprezentând cu mândrie oraşul nostru. Felicitări organizatorilor, le mulţumim pentru invitaţie și le urăm puterea necesară de a organiza în continuare evenimente care să promoveze cultura şi obiceiurile germanilor din Banat. Gerhart Şămanţu.
Această deplasare a Ansamblului „EDELWEISS” este primul eveniment pe care îl derulează A.C. Bakalovitch Emma, în cadrul proiectului “Dezvoltarea şi promovarea tradiţiilor si folclorului minorităţilor etnice maghiare şi germane în localitatea Deta, zona Banatului şi peste hotare” finanţat de către Consiliul Local al oraşului Deta. MULȚUMIM!