În data de 7 octombrie 2017 a avut loc cea de-a doua ediţie a „Bocșa Badminton Cup”, competiție care s-a adresat elevilor de gimnaziu și liceu. Cele trei categoriile de vârstă au fost U9 (copii născuți între anii 2009-2010), U11 (copii născuți între anii 2007-2008) și elevi din clasele VIII – XII. La eveniment au participat sportivi din județele Caraș-Severin, Timiș şi din Serbia. Meciurile s-au disputat conform regulamentului Federației Române de Badminton, până la 11 de puncte (2/3 seturi). La categoriile U9 și U11 nu a fost restricționat numărul participanților (fete și băieți), iar pentru clasele VIII – XII fiecare echipă a fost formată din 2 fete și 2 băieți. Clubul Badminton Deta a avut cele mai multe medalii câştigate, confirmându-și renumele în badmintonul regional. Toate rezultatele obţinute au fost notabile, dar titlul de campioană la categoria U 11 fete obținut de Palfi Sara a adus cea mai mare bucurie în rândul susținătorilor. Felicitări tuturor sportivilor noştri pentru dăruirea şi munca depusă, totodată mulţumiri ASO Deta şi Liceului Tehnologic „Sfântu Nicolae” Deta”. (Radu Rotar)
Rezultate Bocșa Badminton Cup 2017
Palfi Sara – campioană U11
Pluștea Raul – locul II U11
Giurgiev Ariana – locul III U9
Cazacincu Mario – locul III U11
Glăvan Răzvan – locul III Liceu