Iarna aceasta a fost pentru prima dată când copiii care învaţă în grădiniţele din Deta, l-au aşteptat pe Moş Crăciun într-un cadru restrâns şi fără părinţi
Sfârşitul anului 2009 a adus pe lângă spiritul sărbătorilor şi frica de contaminarea cu virusul gripei porcine, astfel că Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a recomandat anularea oricărui eveniment cu public, aici fiind incluse şi serbările copiilor din şcoli şi grădiniţe. Reacţia micuţilor la această veste a fost totuşi pozitivă, copiii fiind încurajaţi de către cadrele didactice să pregătească poezii şi cântece. “Chiar şi în condiţiile speciale dictate de măsurile pentru protejarea împotriva gripei porcine, copiii au trăit emoţia venirii lui Moş Crăciun. Atmosfera a fost mai relaxată, iar copiii au fost încântaţi să înlocuiască munca istovitoare pentru pregătirea unei serbări, cu dansul şi distracţia împreună cu educatoarele şi cu Moş Crăciun. Orice experienţă reprezintă un prilej de învăţare şi un izvor de satisfacţii, atâta vreme cât avem sufletul şi mintea deschisă” ne-a spus Mariana Ţăran, directoarea Grădiniţei cu program normal din Deta. L.L.