Suntem în luna Sfântului Andrei. În această lună se deschide şi sezonul de tăiere a porcilor, perioadă care ţine până la sfârşitul Fărşangului.
Trecut şi prezent
Înjunghiatul porcului tinde să devină o amintire. Legislaţia actuală precizează că porcii trebuiesc omorâţi prin asomare. Bunicii şi părinţii noştrii creşteau porcul pentru tăiat în ogradă. Astăzi, din pricina scăderii bruşte a numărului de crescători de animale, porcul este procurat din alte localităţi, la preţuri piperate. Mai demult, pregătirile începeau cu câteva zile înainte. Se pregăteau lemne pentru foc, se curăţa troaca în care se opărea porcul, cazanele, paiele pentru pârlit, sculele, cuţitele. cu o seară înainte se curăţa ceapa şi usturoiul, din producţia proprie a grădinii. Astăzi, pregătirile sunt cu totul altfel: se cumpără carcase de porc din supermarket iar condimentele (ceapa, usturoiul, boiaua – de producţie China, Ungaria ori Turcia) se cumpără din piaţă. Bunicii noştrii, la tăiatul porcului, apeleau la ajutorul vecinilor şi neamurilor apropiate, care veneau cu bucurie. Dimineaţa, pe întuneric, după înjunghiere, ,, vitejii,, intrau la căldura sobei pentru o “întăritură” sub formă de pălincă fiartă. Între timp, porcul lăsat în curte, dispărea prin bunăvoinţa glumeţilor şi aşa munca era condimentată de dimineaţă cu glume. În funcţie de localităţi sau zone, pârlitul putea fi diferite feluri, unii opăreau porcul şi îl curăţau în troacă de păr cu nişte dispozitive sub formă de clopot, alţii îl pârleau cu paie sau cu lemne. Azi, pârlitul se face cu un dispozitiv cu gaz. După despicarea porcului intrau şi femeile în acţiune. Ele pregătesc miculdejun din creier, ficat, slănină, totul cu multă ceapă. Lucrul cel mai neplăcut era spălatul maţelor. Femeile care spălau maţele cum trebuie erau apreciate şi chemate pentru a da sfaturi şi o mână de ajutor şi la alte case. În zilele noastre, nu se mai spală maţele: acestea sunt din materiale sintetice şi se comercializează în pieţe sau magazine. Tranşarea se făcea obligatoriu în curte oricât de frig ar fi fost şi în apropierea cazanului unde se fierbeau măruntaiele pentru prepararea caltaboşului, sângeretului şi a tobei. După fierbere caltaboşii, sângeretele se puneau la răcit, pe bâte aşezate în curte, într-un la loc ferit, nu şi pentru unele pisici mai “îndrăzneţe”. Toba se punea într-o tavă. Pentru a căpăta o formă plată, peste tobă se punea o greutate. În timp ce femeile erau ocupate cu pregătirea bunătăţilor, în odaia călduţă măcelarul trecea la prepararea cărnaţilor după reţeta fiecărui gospodar.
Trecut şi prezent
Înjunghiatul porcului tinde să devină o amintire. Legislaţia actuală precizează că porcii trebuiesc omorâţi prin asomare. Bunicii şi părinţii noştrii creşteau porcul pentru tăiat în ogradă. Astăzi, din pricina scăderii bruşte a numărului de crescători de animale, porcul este procurat din alte localităţi, la preţuri piperate. Mai demult, pregătirile începeau cu câteva zile înainte. Se pregăteau lemne pentru foc, se curăţa troaca în care se opărea porcul, cazanele, paiele pentru pârlit, sculele, cuţitele. cu o seară înainte se curăţa ceapa şi usturoiul, din producţia proprie a grădinii. Astăzi, pregătirile sunt cu totul altfel: se cumpără carcase de porc din supermarket iar condimentele (ceapa, usturoiul, boiaua – de producţie China, Ungaria ori Turcia) se cumpără din piaţă. Bunicii noştrii, la tăiatul porcului, apeleau la ajutorul vecinilor şi neamurilor apropiate, care veneau cu bucurie. Dimineaţa, pe întuneric, după înjunghiere, ,, vitejii,, intrau la căldura sobei pentru o “întăritură” sub formă de pălincă fiartă. Între timp, porcul lăsat în curte, dispărea prin bunăvoinţa glumeţilor şi aşa munca era condimentată de dimineaţă cu glume. În funcţie de localităţi sau zone, pârlitul putea fi diferite feluri, unii opăreau porcul şi îl curăţau în troacă de păr cu nişte dispozitive sub formă de clopot, alţii îl pârleau cu paie sau cu lemne. Azi, pârlitul se face cu un dispozitiv cu gaz. După despicarea porcului intrau şi femeile în acţiune. Ele pregătesc miculdejun din creier, ficat, slănină, totul cu multă ceapă. Lucrul cel mai neplăcut era spălatul maţelor. Femeile care spălau maţele cum trebuie erau apreciate şi chemate pentru a da sfaturi şi o mână de ajutor şi la alte case. În zilele noastre, nu se mai spală maţele: acestea sunt din materiale sintetice şi se comercializează în pieţe sau magazine. Tranşarea se făcea obligatoriu în curte oricât de frig ar fi fost şi în apropierea cazanului unde se fierbeau măruntaiele pentru prepararea caltaboşului, sângeretului şi a tobei. După fierbere caltaboşii, sângeretele se puneau la răcit, pe bâte aşezate în curte, într-un la loc ferit, nu şi pentru unele pisici mai “îndrăzneţe”. Toba se punea într-o tavă. Pentru a căpăta o formă plată, peste tobă se punea o greutate. În timp ce femeile erau ocupate cu pregătirea bunătăţilor, în odaia călduţă măcelarul trecea la prepararea cărnaţilor după reţeta fiecărui gospodar.
