În perioada 25-30 august 2015, la Eforie Sud, judeţul Constanţa, a avut loc etapa naţională a concursului antidrog “Împreună”. Concursul anual a fost organizat de Direcţia Generală Învăţământul Preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Palatul Naţional al Copiilor, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog.Au participat 39 de echipe din 36 de județe, Timișul fiind reprezentat de elevi de la Liceul Tehnologic „Sf. Nicolae” din Deta. Orașul nostru i-a avut ca mici ambasadori pe Oana Herisanu, Elena Boghicevici și Alex Maghiar, însoțiți de profesoara Lenuța Galamboș. Deși aflați la mare, alături de alți tineri, echipa orașului din Deta nu a avut mult timp pentru relaxare sau distracție deoarece, pe lângă prezentarea proiectului, clasamentul final s-a făcut ținând cont de o serie de activități desfășurate la fața locului. „În primele 3 zile, dimineața, trebuia să participăm, atât elevii cât și profesorii însoțitori la câte 4 ateliere, de exemplu orientare sportivă, quilling, dezvoltare personală, povești pentru design interior, origami, dans sau teatru, prezența la acestea reprezentând puncte pentru desemnarea județului câștigător. În ziua premierii, dimineața, a avut loc un traseu aplicativ contra timp, din atelierele pe care le-am desfășurat în cadrul celor 3 zile” a spus Oana Herisanu, elevă în clasa a X-a R. Deși echipa liceului din orașul nostru a realizat toate activitățile și s-a prezentat impecabil la prezentarea și explicarea conținutului proiectului, din păcate, nu a reușit să obțină un loc pe podium. Cu toate astea, în ciuda dezamăgirii, elevii sunt încrezători în forțele lor și spun că vor continua proiectul „Nu-ți frânge aripile singur”.