Compania are 160 de angajaţi, dar poate ajunge la 400
TRW s-a mutat într-un nou spaţiu de producţie la Deta. Compania multinaţională şi-a deschis în luna octombrie un nou punct de lucru şi intenţionează să îşi crească activitatea în oraşul nostru. La ceremonia de deschidere a noului punct de lucru a fost invitat primarul Petru Roman care a spus că această nouă investiţie privată este un motiv de bucurie pentru administraţia locală. “Oraşul Deta are oameni harnici şi competenţi, care sunt căutaţi şi apreciaţi de firmele serioase care doresc să investească. TRW este o astfel de firmă, cu care Deta se poate mândri, atât în judeţ cât şi în întreaga ţară. În momente dificile pentru economia internaţională, şi pentru România în particular, TRW a reuşit să se dezvolte şi să creeze noi locuri de muncă. Echipa de conducere a TRW a pus pe picioare un model de eficienţă, demn de urmat atât de alte firme, şi de ce nu, chiar de administraţia locală. Sunt deschis în faţa unor astfel de modele de succes din domeniul privat, învăţ din ele şi încerc să le adaptez pentru a putea fi aplicate în sectorul public local”, a spus primarul oraşului la deschiderea halei de producţie a TRW. Conducerea companiei multinaţionale a anunţat că, în acest moment, fabrica de la Deta are 160 de angajaţi, iar în următoarea perioadă, în funcţie de evoluţia pieţei şi de creşterea comenzilor, se vor mai putea angaja peste 200 de muncitori. Noul punct de lucru al TRW are o suprafaţă de 1500 metri pătraţi, aici urmând să fie produse volane şi sisteme de siguranţă auto. TRW este o companie multinaţională cu sediul central în Statele Unite ale Americii, care are peste 66 de mii de angajaţi în fabrici din 27 de ţări în lume. În România, TRW are peste 3000 de angajaţi şi este în continuă dezvoltare.