Mesajul Protopopului Pr. Ioan Prisăcean, Biserica Ortodoxă Română



Praznicul luminat al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos astăzi şi totdeauna ne aduce aminte de milostivirea lui Dumnezeu pentru noi, când a trimis pe Fiul Său să ne răscumpere din păcatul strămoşesc şi să ne pregătească pentru primirea răscumpărării. De aceea, praznicul acesta este praznic de mulţumire către Tatăl Ceresc care prin Fiul Său ne-a cercetat şi ne-a ridicat la starea duhovnicească de copii ai lui Dumnezeu prin credinţă. Prin Fiul Său,Tatăl Ceresc îşi arată în chip deosebit iubirea Sa pentru noi şi în acelaşi timp şi iubirea faţă de Fiul Său, pentru că i-a încredinţat Lui cea ce era mai scump pentru Sine. Această iubire Însuşi a mărturisit-o oamenilor zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17,5). Iată de ce Crăciunul este un timp care ne îndeamnă să gândim astfel încât prezenţa lui Iisus să ne influenţeze întreaga viaţă. Să ne lăsăm pătrunşi de porunca pe care Iisus a lăsat-o ucenicilor Săi: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan 13,34). Să ne arătăm a fi credincioşi nu numai cu gura, ci mai ales cu faptele dragostei creştineşti. Aceasta ar fi şi o dovadă că pentru noi Hristos este cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu pe care îl simţim pururi viu în conştiinţa noastră. Adunându-ne în sfintele biserici şi preamărind pe Hristos Domnul, cântăm şi noi ca odinioară sfinţii îngeri: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” (Luca 2,14). Sărbătorile Naşterii Domnului ,Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu pace, sănătate şi alese bucurii duhovniceşti şi să le ajungeţi la mulţi ani cu toţi cei dragi.

Related Post

Mesaje Pascale 2019

Mesaje Pascale 2019

Mesaj din partea  protopopului Ioan Prisăcean – Biserica Ortodoxă Română În faţa evenimentelor extraordinare, la…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support