La sfârșitul lunii februarie, Ansamblul de dansuri populare românești – seniori al Centrului Cultural al orașului Deta a fost invitat să participe la emisiunea „Cântecul de acasă” pe TVR Timișoara, emisiune difuzată în direct și moderată de cunoscuții interpreți de muzică populară Tiberiu Ceia și Felicia Stoian. După o pregătire temeinică, Ansamblul orașului nostru a pășit cu emoții pe platoul emisiunii, iar după generic, a prezentat în deschidere, o suită de dansuri populare, specifică zonei din câmpia banatică. Pe parcursul apariției televizate, dansatorii au prezentat diferite coregrafii, adaptate cântecelor populare aduse în fața publicului de către cei trei interpreți vocali invitați.
Deși emoțiile au fost mari, membrii ansamblului, prin determinarea și seriozitatea de care au dat dovadă la zecile de ore petrecute la repetiții, au reușit să reprezinte orașul nostru cu cinste și mândrie, să pătrundă în casele telespectatorilor și să aducă un gram de bucurie, un mărțișor cultural pentru toți locuitorii din Deta, dar și din pentru cei din județul Timiș. Doresc să mulțumesc tuturor celor care fac parte din acest Ansamblu, pentru efortul depus de-a lungul timpului, pentru dăruirea cu care reprezintă orașul Deta, indiferent de scena pe care evoluează. Totodată doresc să mulțumesc Consiliului Local și conducerii Primăriei orașului Deta, pentru sprijinul acordat în derularea acțiunilor culturale. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural al orașului Deta)