Între numeroasele acţiuni cultural-artistice prilejuite de „Zilele oraşului”, a avut loc şi o acţiune de înaltă ţinută ştiinţifică. Domnul Miodrag Milin, concitadin de-al nostru, reputat istoric, specialist în istorie contemporană a ţinut să-şi lanseze ultima lui carte în oraşul în care s-a născut şi a învăţat. Volumul a apărut la editura Triton din Vîrşeţ, în excelente condiţii grafice. La lansarea cărţii, în sala de şedinţe a Primăriei, au participat alături de autor, doamna academician a Republicii Serbia Grozdanca Goicov şi istoricul Mircea Măran de la Vîrşeţ, istoricul timişorean Andrei Milin şi scriitorul şi editorul timişorean Viorel Marineasa. Cartea tratează secvenţe din istoria trecută a sârbilor din România pe baza documentelor din arhivele de la Belgrad. Despre carte şi autor au vorbit pe rând toate personalităţile prezente şi toţi au subliniat efortul de documentare a autorului precum şi importanţa cărţii pentru minoritatea sârbă din România. Acţiunea a fost urmărită cu multă atenţie de publicul din sală care în final au adresat întrebări autorului şi astfel ea a devenit o acţiune interactivă din care toţi cei prezenţi au avut, câte ceva de învăţat. (Prof. Ionel Ilian)