Grădina Ghetsimani este unul dintre locurile sacre cele mai dragi pentru tradiția creștină. Faptul că și în prezent grădina este plină de măslini seculari, cu forme contorsionate de bătrânețe, a alimentat convingerea că aceștia sunt măslinii martori ai nopții lui Isus înainte de a fi prins de către soldații romani, arestat mai apoi și condamnat. În acest loc sfânt, Mântuitorul nostru S-a arătat solidar cu fragilitatea noastră omenească. În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, Isus S-a rugat Tatălui ceresc nu numai pentru El, biruind prin rugăciune și deplină supunere față de Tatăl ceresc pe diavolul care-i punea înainte frica de moarte. Luând asupra Sa păcatul lumii, Isus poartă și întreaga neliniște existențială a lumii. Dramatismul acestei confruntări decisive, evidențiat nu numai de Sfintele Evanghelii, este subliniat și de sudoarea de sânge a Mântuitorului de care vorbește medicul și evanghelistul Luca referindu-se la acel fenomen fiziologic numit hemathidroză. Intrând în grădină, i-a lăsat pe ucenicii săi la intrare, luând cu Sine pe cei mai apropiați și iubiți de el: pe Petru, pe Iacov și pe Ioan care fuseseră cândva martori ai slăvitei sale Schimbări la Față.
„Întristat este sufletul meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați și vă rugați și să nu cădeți ispitelor” a spus Mântuitorul, apoi a înaintat în grădină, s-a retras în sigurătatea lui și a căzut cu fața la pământ rugându-se „Ave Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc eu ci ceea ce voiești Tu” (34-36). Nici cei mai apropiați apostoli nu înțelegeau întristarea lui atât de cuprinzătoare și nemăsurat de adâncă, nici taina „paharului” din Grădina Ghetsimani dată de Tată Fiului Său. „Paharul tuturor fărădelegilor săvârșite de către noi și al tuturor pedepselor pregătite nouă, care ar fi înecat întreaga lume dacă El însuși nu l-ar fi primit, nu l-ar fi ținut, nu l-ar fi băut până la fund. Toate aceste șuvoaie ale fărădelegii s-au unit pentru Isus în paharul întristărilor și al patimilor”(Sfântul Filaret). Sărbătorile Pascale ne aduc aminte că Mântuitorul nostru „a luat asupra-și durerile noastre și cu suferințele noastre s-a împovărat. A fost străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre”(Is 53, 4-5). Pentru aceasta înțelegem că a fost prima sau poate cea mai însemnată pricină a întristării de moarte prin care a trecut Mântuitorul în Grădina Ghetsimani.
Sărbătorile pascale ne fac să înțelegem darul nemăsurat pe care ni l-a făcut Mântuitorul în momentul în care a băut paharul păcatelor noastre, ducându-și misiunea până la capăt pentru iertarea păcatelor noastre și oferindu-ne ,,viață fără de moarte” prin însuși Învierea lui. (Endre Libus)
