Eminescu, poetul nostru național, o nobilă figură a liricii universale, cântăreț fără seamă al iubirii și al frumuseților naturii, a cunoscut prima oară Banatul și pe bănățeni încă din anii copilăriei, în biblioteca profesorului său Aron Pumnul, din lucrările semnate de oameni de seamă ai Banatului. Ideile acumulate din aceste lucrări vor intra în fondul de aur al culturii sale generale. Primul contact direct al poetului cu Banatul nostru drag a avut loc în anul 1868, atunci când activa în trupa Teatrului Național condusă de Mihail Pascaly, în calitate de sufleur, copist de roluri și secretar particular al directorului, poate și actor de nevoie în roluri secundare, având în vedere memoria lui excepțională. Popasurile făcute în mai multe localități i-au oferit poetului prilejul de a cunoaște viața și folclorul omului de rând care s-au sedimentat în inima lui și care s-au reflectat ulterior în opera sa .
Prima reprezentație ținută în 28 iulie 1868, în capitala Banatului (când s-a întâlnit cu fratele său Nicolae-stagiar judiciar), cu piesa Ștrengarul din Paris a fost primită cu însuflețire și entuziasm de tineretul și intelectualitatea timpului, despre care Iulian Grozescu spune: “Timișoara cea bătrână/Parcă a întinerit/Căci azi Talia română/Prima dată a sosit/A sosit să ne vestească/Că așa vom mai trăi/Limba dulce românească /Dacă am ști-o a iubi.”
La Arad, publicul a primit reprezentațiile cu ovații, dar la Lugoj, Sânnicolau Mare, chiar și la Castelul baronului Mocioni-iubitor de artă din Foeni, au fost primite într-un mod excepțional. Pe meleagurile bănățene, reprezentațiile au fost un adevărat marș de triumf al artei teatrale românești. În aceste localități cu spiritualitate românească și cu o mișcare artistică cu o evoluție fulminantă, au început să zvâcnească în mintea tânărului Eminescu idei precum ridicarea culturală prin artă și dezvoltarea limbii noastre mlădioase și sonore .
Putem chiar îndrăzni să ne imaginăm că, Luceafărul poeziei românești, în drumul său de la Conacul din Foeni către Oravița, s-a oprit și în orașul nostru pentru o șuetă la cafeneaua de la Bellavista, unde ar fi primit de la o frumoasă fetișcană a locului o cușmă pe care a purtat-o cu multă fală spre Oravița. Mai apoi, într-o sfântă zi de duminică, în orașul cu cel mai vechi teatru din România, trupa a fost primită de localnicii care purtau cu mândrie portul popular bănățean, acel port care l-a impresionat în mod deosebit pe Eminescu. Seara, teatrul a devenit neîncăpător pentru mulțimea care a venit ca să își încânte sufletul privindu-l pe poet în rolul principal și pentru a savura farmecul limbii române, despre care corespondentul revistei Familia nota: “am auzit adesea că limba noastră e sonoră, suavă și armonioasă. Acum însă ne-a trecut toată dubitatea, căci am simțit puterea magică, am auzit și văzut ceea ce până acum numai cugetam și am cunoscut sublimitatea limbi noastre”.
Cu aceste gânduri, am sărbătorit la 15 ianuarie Ziua națională a culturii și nașterea poetului inegalabil, geniul culturii românești – Mihai Eminescu. (Endre Libus)
