Deta va avea Parc Industrial

Realizarea unui parc industrial în Deta este o dorință mai veche a cetățenilor și a firmelor din orașul nostru, însă materializarea acestei idei a prins cu adevărat contur odată cu Programul de Cooperare Transfrontalieră România Serbia, Programul IPA, prin proiectul „Centre suport pentru întreprinderile mici și mijlocii în localitățile Plandiște și Deta”. Banii europeni câștigați de primărie au fost esențiali în realizarea unei părți însemnate din documentația tehnică necesară realizării Parcului Industrial Deta. Prin intermediul proiectului care a ajuns la final în luna martie, s-au realizat un studiu de oportunitate pentru construirea Parcului Industrial Deta, un studiu de fezabilitate pentru asigurarea utilităților, studii topografice și geologice, un studiu de fezabilitate și proiectul tehnic pentru realizarea drumului de acces în parcul industrial, alături de documentații pentru obținerea avizelor necesare. Eforturile primăriei pentru ridicarea Parcului Industrial nu se opresc aici, urmează etapa de elaborare a PUZ-ului și a proiectelor tehnice pentru infrastructura de bază, iar mai apoi faza de construcție propriu zisă a infrastructurii. Toate aceste acțiuni necesită timp, cel puțin 3 ani, Primăria orașului Deta având în plan realizarea unui parteneriat public privat prin care să ducă la bun sfârșit construcția parcului industrial. Ioan Iovan.

Related Post

ANUNȚ

ANUNȚ

Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Orasului Deta nr. 82 din data 30.05.2023, s-a aprobat declanşarea…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support