În prima sâmbătă a lunii aprilie, orașul nostru a găzduit cea de-a doua etapă a Campionatului Județean de Automobilism Timiș și prima etapa din Campionatul de Karting 2013.
Piloții pasionați de viteză s-au întrecut în patru probe speciale, menite să le scoată în evidență măiestria la volan. Prima probă a avut pe strada Victoriei din Deta, iar imediat după, piloții au trecut la proba specială numărul doi, care s-a disputat pe strada Revoluției. Cu motoarele turate la maxim, mașinile au ajuns în zona benzinăriei Rompetrol din Deta unde a fost programată proba specială 3 și au atins linia de sosire în parcarea de pe strada Anton Kratzez, în cadrul probei speciale numărul 4.
În premieră națională, după terminarea etapei de campionat de karting, la inițiativa Primăriei și a Consiliului Local din Deta, a fost organizat un promo de karting agrement, gratuit pentru copiii din orașul Deta.