Dacă la alegeri ați fi votat USL, Deta ar fi avut acum 10 miliarde

Aceasta este viziunea consilierului local PSD Daniela Nicoleta Orsos
Consiliul local Deta a votat în această lună bugetul pentru anul 2013. Prin eforturile depuse de conducerea Primăriei, bugetul pe acest an va fi mai mare la capitolul venituri proprii față de anul trecut. Veniturile din sumele de echilibrare împărțite de Consiliul Județean sunt însă mai mici în comparație cu celelalte orașe din județ sau chiar față de comune mult mai mici decât Deta. Împărțirea acestor fonduri de către CJT s-a făcut numai pe criterii politice, fără să se țină cont de proiectele autorităților locale sau de necesitățile administrative. 

Dintre localitățile din colegiul 10, Deta a primit cea mai mică sumă, 300 de mii de lei, asta în timp ce comune mult mai mici, dar care sunt conduse de primari PSD, au primit și 1 400 de mii de lei. Din tabelul cu sumele alocate de CJT se vede foarte clar că localitățile cu primari PDL au primit sumele cele mai mici, cele conduse de primari PNL au beneficiat de sume ceva mai mari, iar localitățile conduse de primari PSD s-au bucurat de dărnicia politicienilor de la județ, fiindu-le alocate cele mai mari sume. Orașe similare ca dimensiuni cu Deta, cum ar fi Buziaș sau Recaș, conduse de primari USL au primit 10 și respectiv 11 milioane de lei.

“Nu vreau să se creadă că mă plâng din cauză că bugetul județean nu s-a împărțit corect. E problema celor din USL cum înțeleg să gestioneze banii publici. Vreau doar să atrag atenția că alocarea fondurilor s-a făcut strict politic, fără să se țină cont de criterii administrative sau legale. Nu e normal ca după mai bine de 20 de ani de democrație să ne aflăm în același stadiu al împărțelii politice”, ne-a spus primarul orașului Deta, Petru Roman.

Localitate
Suma alocata de CJT (RON)
Apartenența politică a primarului
Deta
300 000
PDL
Foeni
350 000
PDL
Gătaia
370 000
PDL
Peciu Nou
400 000
PDL
Ciacova
400 000
PDL
Checea
490 000
PNL
Ghilad
500 000
PNL
Giera
500 000
PNL
Livezile
520 000
PNL
Cenei
590 000
PNL
Voiteg
550 000
PSD
Banloc
600 000
PSD
Denta
600 000
PSD
Jamu Mare
650 000
PSD
Moravița
650 000
PSD
Giulvăz
650 000
PSD
Birda
680 000
PSD
Jebel
1 400 000
PSD

“Consider că ar fi nevoie ca la nivelul CJT să se stabilească o serie de criterii administrative pe baza cărora să se împartă bugetul. În Deta locuiesc oameni care au votat cu PDL, cu PNL, cu PSD, cu UDMR sau cu alte partide. Nu e normal să îi dezavantajăm doar pentru că au votat într-un anume fel. Eu sunt un om corect și vreau să menționez că cei 300 de mii de lei alocați orașului nostru au fost inițial 250 de mii, consilierul județean Nicolae Bitea fiind cel care a cerut suplimentarea cu 50 de mii, iar domnul președinte Titu Bojin a fost de acord cu această majorare. Eu țin să le mulțumesc celor doi pentru acest gest care, în final, este în avantajul cetățenilor din orașul Deta”, mai spune primarul Petru Roman. 


Proiecte locale merg mai departe 

Chiar dacă orașul Deta a fost nedreptățit la nivelul Consiliului Județean, proiectele pregătite de administrația locală merg mai departe, existând suficiente fonduri pentru a duce la bun sfârșit aceste proiecte. Legat de acest subiect, consilierul local PSD, Daniela Nicoleta Orsos, a avut o ieșire nedemnă pentru un consilier local, spunând că, dacă ar fi votat cu USL,  Deta ar fi avut acum  de la CJT probabil 10 miliarde de lei ca și Buziașul și Făgetul. Viziunea totalitaristă a doamnei consilier nu a fost susținută de cei prezenți la discuție, situație care ar fi trebuit să-i amintească faptul că vremea partidului unic a trecut. 

Cu banii prevăzuți în bugetul pe acest an vor continua lucrările începute de Aquatim la rețele de apă și canal care au termen de finalizare anul 2014. Cu sprijinul Eon Gaz se vor face înlocuiri de conducte de gaz pe Calea Banlocului și pe străzile Înfrățirii, Ștefan cel Mare și Victoriei. Vor fi continuate lucrările la Centrul Cultural, estimările privind finalizarea execuției fiind pentru anul 2014. O altă lucrare importantă se referă la asfaltarea unei străzi și amenajarea de locuri de parcare în zona Elena Ghenescu. De asemenea sunt prevăzute sume în buget pentru realizarea șanțului pluvial în zona Kecsketelep, pentru bazinul semiolimpic de la ștrandul termal, pentru reparația clădirii în care funcționează Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pentru realizarea a două locuri de joacă pentru copii și pentru forajul de la două fântâni din Opatița.

“Toate aceste lucrări se vor face cu banii de la buget și putem spune că orașul continuă să se dezvolte. Am fi putut face poate mai multe dacă administrația nu ar fi fost politizată excesiv și dacă la județ am fi avut criterii obiective de distribuție a bugetului. Eu unul m-aș fi bucurat să văd consilierii PSD și PNL din Deta cerând bani mai mulți pentru oraș. Puteau să apeleze la șefii lor de la partid și să le explice că banii sunt pentru locuitorii care i-au ales și pe ei să îi reprezinte. Nu au făcut nimic, dar sincer să fiu, pentru mine nu e o mare surpriză mai ales după ce am văzut cum s-au comportat la dezbaterea publică”, a mai spus primarul Petru Roman. 

Indiferent de cine conduce Consiliul Județean Timiș, USL ia banii
Deta nu a fost favorizată din acest punct de vedere al banilor de la Consiliul Judetean nici în ultimii 3 ani când, deoarece, chiar și cu președinte de la PDL, majoritatea care vota era tot USL. Având în vedere că distribuirea banilor se face doar pe criterii politice, PDL se gândește să atace în contencios hotărârea Consiliului Județean prin care s-au împărțit fondurile pentru echilibrarea bugetelor locale. 

O altă problemă cu care se confruntă administrația locală din Deta este legată de sumele de bani repartizate de Guvern prin intermediul Ministerului Finanțelor. Aceste fonduri nu ajung pentru a achita salariile funcționarilor din primărie în trimestrul 4, iar pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități, există bani doar pentru 8 luni. S.M.

Related Post

ANUNȚ

ANUNȚ

Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Orasului Deta nr. 82 din data 30.05.2023, s-a aprobat declanşarea…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support