In Deta, a început acţiunea de curăţire a parcului oraşului de pomii căzuţi din cauza intemperiilor şi a vârstei acestora, precum şi a celor care sunt uscaţi.
Zăpada, ploile şi vântul au doborât la pământ un număr mare de pomi, unii dintre ei blocând chiar căile de acces. Alţi copaci care sunt uscaţi sau care nu au fost dezrădăcinaţi complet sunt un real pericol pentru populaţie, fiind în apropierea aleilor şi a reţelelor de curent electric. Materialul lemnos rezultat va fi vândut populaţiei ca şi lemn de foc, la preţul de 85 lei/t., preţ stabilit de Consiliul local al oraşului Deta prin Hotărârea nr. 22/24 februarie 2009. Odată cu această acţiune se realizează şi igienizarea parcului prin acţiuni de curăţire a arbuştilor de soc şi a lăstărişului, urmând să se facă curăţirea gunoaielor iar în perioada 15 martie – 15 aprilie 2009 să se facă plantări de puieţi.
Cetăţenii care doresc să cumpere lemn de foc se pot adresa, cu cerere scrisă, Registraturii Primăriei oraşului Deta, str. Victoriei nr.32.
A.L.