Cum puteți obține tichete socialele pe suport electronic pentru sprijin educațional

Cum puteți obține tichete socialele pe suport electronic pentru sprijin educațional

Start la depunerea solicitărilor privind acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional

 Începând cu data 27.08.2020, Primăria praşului Deta prin Compartimentul „Asistenţă Socială şi Relaţii cu Publicul” demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru  sprijin  educaţional  acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire  a  acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar ( grădiniță), primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la  nivelul  veniturilor sociale  minime  acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar  2020-2021,  de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de  500  de lei/an școlar.

Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.

 Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:

  • să aibă domiciliul/reședința pe raza oraşului Deta;
  • venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de  până  la 115 lei (pentru elevii din ciclul primar și gimnazial) respectiv 284 lei (preșcolari)
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.

Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 27.08.2020-10.09.2020, în intervalul orar 8-16 la sediuzl Primăriei oraşului Deta însoţite de următoarele actele doveditoare:

  • acte de identitate ale părinților /repezentantului legal ( în original și copie);
  • documente din care  rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după  caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției ; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și  Protecția  Copilului/  hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească  de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii ) ;
  • certificatele de naștere ale copiilor ( original și copie) ;
  • dovada înscrierii la grădiniță/ școală ;
  • certificat de căsătorie părinți în original și copie ( după caz) ;
  • certificat de deces părinte ( unde este cazul) în original și copie ;
  • acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei,  eliberate  de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz) ;
  • hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte  doveditoare  privind  componența familiei (după caz).
  • Cerere –Declaratie pe propria raspundere

Cererea poate fi descărcată de aici, urmand ca dosarul cu actele doveditoare sa fie depus la  sediul Primăriei Deta.

Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza în

perioada 10.09.2020-14.09.2020, urmând ca Primăria oraşului Deta să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția  Prefectului  Județului  Timiș până la data de 15.09.2020.

Primăria oraşului Deta are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului Județului Timiș, ca  atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.

Mențiunăm că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în  anumite  magazine  din  raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet. Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.

Informații suplimentare se pot solicita și la biroul „Asistenţă Socială şi Relaţii cu Publicul” din cadrul Primăriei oraşului Deta.

 COMPARTIMENTUL ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI RELAŢII CU PUBLICUL:

Nicoleta Popovici

Diana Bozic

Related Post

Chemare la acțiune!

Chemare la acțiune!

Din dorința de a avea un oraș curat, Primăria orașului Deta a încheiat convenția de…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support