Odată cu aflarea trecerii în neființă a concetăteanului nostru român, Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, născut în Sighetul Marmației și totodată supraviețuitor și narator al ororilor din lagărele de concentrare naziste, mi-am adus aminte de ziua cea mai neagră a vieții mele, când parcă am trăit fiecare clipă a acelora care așteptau în fața FABRICII MORȚII DE LA AUSCHWITZ. Dar care, spre deosebire de mine, priveau cu o încredere de neînchipuit că pot avea o șansă la viață, trecând pe sub poarta deasupra căreia scria cu litere înfricoșătoare ARBEIT MACHT FREI – MUNCA TE FACE LIBER.
Și după atâția ani, parcă l-am văzut aievea pe blestematul medic Josef Mengele care prin mișcarea spre stânga a mâinii marca moartea imediată prin gazare, iar spre dreapta supraviețuirea provizorie. Trierea sa era cu atât mai macabră cu cât era acompaniată de o orchestră de cameră formată din fete tinere talentate care interpretau piese din operele lui Strauss, Lehar și Puccini .
Vizitând barăcile ne-am cutremurat la vederea exponatelor din vitrine și a mormanelor de valizele care purtau numele aparținătorilor, însă cel mai sinistru ni s-a părut mormanul de jucării. În fața crematoriului pe ușa căruia scria „Baie”, ne-a întâmpinat maleficul doctor Moll care cu zâmbetul lui perfid ne liniștea că urmează doar toleta corporală, iar copiilor care plângeau le întindea o bomboană, iar pe cei care nu se linișteau îi ducea în camera cuptoarelor, îi împușca și îi arunca direct în flăcări .
La plecare am simțit că un copil, Elie Wiesel, mă prinde de mână și cu ochii în lacrimi și plini de speranță îmi mărturisește: Endre să știi că aici, lângă coșurile fumegânde, este ceva misterios care seamănă cu fericirea și dacă vreodată cineva mă va întreba despre orori, eu le voi vorbi doar despre fericire. Și acum, te rog din suflet, ia-mă cu tine acasă, că și pe mine mă așteaptă mămica mea dragă, dacă nu a fost și ea deportată și îmi doresc să fiu și eu medic ca și tine sau inginer, dar oricum să fac doar bine lumii. Eu i am răspuns: Te iau cu mine dragule Elie, dar nu aș vrea să fii surprins că și în ziua de astăzi, în LUMEA NOASTRĂ HAOTICĂ, o să fie foarte puțini care te vor întreba și mai puțini care te vor asculta! (Endre Libus)
