Grădiniţele din Deta funcţionează cu bani de la bugetul Primăriei Deta şi cu ajutorul donaţiilor părinţilor
Grădiniţa cu program prelungit Deta funcţionează din anul 1976, într-o zonă liniştită a oraşului, pe strada Ştefan cel Mare nr.4. Ulterior, acestei instituţii i s-au arondat încă două grădiniţe, respectiv Grădiniţa cu program normal Deta şi Grădiniţa cu program normal Opatiţa. În momentul de faţă, copiii sunt îngrijiţi de către 19 educatoare şi încă 8 persoane care se ocupă de întreţinere. Cei peste 220 de micuţi sunt repartizaţi în 11 grupe, cu program prelungit sau normal, în funcţie de situaţia şi serviciul părinţilor. Deşi copii provin din medii sociale diferite, cu educaţie şi valori diferite, educatoarele nu fac nici un fel de discriminare şi le oferă tot ce este mai bun. “Misiunea noastră este să oferim tuturor copiilor, şanse egale de integrare în clasa întâi. Educaţia pe care noi le-o oferim în grădiniţe, este la cele mai ridicate standarde. Practic, noi, educatoarele, pe perioada în care copilul este la grădiniţă, înlocuim ambii părinţi. Sub îngrijirea noastră nu li se poate întâmpla nici un rău copiilor. Ca director al grădiniţei, pot spune că personalul lucrează ca o echipă, iar acest lucru se observă chiar de la intrarea în instituţie. Împreună dovedim responsabilitate, colegialitate, sprijin şi respect reciproc. Astfel oferim copiilor o educaţie de calitate” ne-a spus doamna directoare Taran Mariana. Dincolo de dedicaţia educatoarelor, grădiniţele au nevoie de fonduri, bani care vin de la bugetul de stat şi de la bugetul local al Primăriei Oraşului Deta. Cu sprijinul conducerii Primăriei Oraşului Deta, s-a reabilitat total Grădiniţa P.N. Deta, s-a reabilitat instalaţia electrică la Grădiniţa P.P. Deta, s-a introdus tâmplărie din PVC cu geam termopan la ambele unităţi şi s-a creat un parc de joacă cu aparatură modernă la Grădiniţa P.P. Deta, chiar în curtea unităţii. “Atunci când vorbim de investiţii în grădiniţe, nu aş vrea să uităm de contribuţia părinţilor. În măsura în care s-a putut, uneori cu mari sacrificii, părinţii au făcut sponsorizări şi donaţii ca să putem achizitiona diferite obiecte şi aparatură electrică. Le multumesc tuturor părinţilor şi deopotrivă administraţiei locale” a continuat doamna directoare Taran Mariana.