CEAUNUL SI GRATARUL OPATIȚA 2015

La mijlocul lunii octombrie, localitatea Opatița a fost punct de atracție pentru toți pasionații de artă culinară, fie în calitate de bucătari amatori sau de gurmanzi care abia au așteaptat să guste delicioasele preparate. Competiția gastronomică „Ceaunul și gratarul”, organizată de către Primăria și Consiliul Local Deta, a fost un bun prilej ca cei pricepuți să se întreacă în pregătirea feluritelor mâncăruri la ceaun sau pe grătar. Cu toate că prognozele meteo pentru acea zi nu anunțau nimic favorabil, datorită spiritului organizatoric al primarului orașului, domnul Petru Roman, au fost montate în curtea Casei Naționale, un cort imens și mai multe umbrele gigant, sub protecția cărora și-au arătat măiestria în prepararea mâncărurilor tradiționale, doisprezece echipe de bucătari amatori. S-a gătit fasole, papricaș, tocăniță, ciorbă de pește și ca de fiecare dată, prietenii noștri de peste hotare, în mare parte români din Serbia, au fost prezenți în această competiție cu cinci echipe. Țuica de casă, vinul, berea și mirosurile îmbietoare au adunat mulți gurmanzi din localitate și din împrejurimi. Centrul Cultural al orașului Deta a fost prezent cu Orchestra de muzică populară românească, aducând în fața publicului, doi cunoscuți interpreți vocali, Larisa Murariu și Cristian Gagea, care cu vocea lor minunată și repertoriul bine ales pentru acest eveniment, au reușit să încânte toți ascultătorii. Pe această cale doresc să le mulțumesc atât membrilor din orchestră cât și interpreților vocali pentru implicarea și prezența din ultima perioadă în viața culturală a orașului Deta. După o jurizare exigență a preparatelor culinare, toate echipele au obținut diplome și cupe care au fost oferite de către primarul Petru Roman și viceprimarul Adina Mateescu. Ovidiu Ivancea-director Centrul Cultural al orașului Deta
Echipele participante:
1. PANONSKI GUSARI –Plandiște Serbia – Gulașul baikerilor
2. BECARI – Jermenovci Serbia – Gulasul becarilor
3. COȘTEI – Vârseţ Serbia – Ciorbă de pește
4. COȘTEI – Vârseţ Serbia – Gulaș de porc
5. VASA – Sân Ianăş Bariţe Serbia – Gulaș a la Vasa
6. COSTICĂ S.R.L Deta – Gulaș cu varză
7. ŢUNDRIC TRANS – Deta – Sos picant cu carne de porc
8. MEHALA – Deta – Pui în sos de bere
9. SENIORII PRICEPUŢI – Deta – Fasole cu ciolan
10. BUCĂTARII VESELI – Deta – Papricaş
11. POMPIERII BUCĂTARI – Opatiţa – Tocană de porc cu mămăligă
12. BUCĂTARII ISCUSIŢI – Opatiţa – Gulaş de Opatiţa

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support