Ajuns deja o traditie, festival culinar Ceaunul și grătarul a reunit anul acesta, pe terasa Restaurantului Parc, 27 de echipe pregătite să se întreacă în preparate care de care mai gustoase. De la pasionaţi ai artei gastronomice din oraş şi localităţile din jur, la echipe din Serbia (Coştei, Bariţe, Glogoni, Vârseţ, Coka ) sau din Ungaria (Bordany), toți participanții au încercat să impresioneze prin ţinută, prin decorarea standului, dar mai ales prin felurile variate de mâncare pe care le-au pus la foc. Nu au lipsit din meniul Festivalului tradiţionalul gulaş, sarmalele, iahnia de fasole, gogoşile, tocăniţele, pleskaviţa, sosul vânătoresc, ciorba de peşte sau de miel în oală de pământ. Orchestra de muzica populară a Centrului Cultural a oraşului Deta, împreună cu interpreţii vocali Cristian Gagea, Alina Vinţan şi Andreea Pascotă au destins atmosfera cu cântece populare şi de petrecere, care au fost apreciate din plin de cei prezenţi. Centrul Cultural Deta a prezentat şi un mic program artistic, în care au evoluat Ansamblul de dansuri populare româneşti – tineret, Ansamblul de dansuri populare sârbeşti – tineret, Ansamblul de dansuri populare maghiare şi Ansamblul de dansuri tradiţionale germane, fiecare cu suite de dansuri specifice etniei aparţinătoare. Pentru munca depusă și pentru rezultatele culinare deosebite, juriul internațional, în frunte cu primarul Petru Roman, a acordat locul I tuturor echipelor participante, înmânâdu-le o cupă şi o diplomă. (Ovidiu Ivancea – directorul Centrului Cultural Deta)