Viaţa medicală
Mulţumiri
NOUTĂŢI DIN SPITALUL ORĂŞENESC DETA
* Laboratorul de analize medicale a fost dotat suplimentar pentru a vă oferi servicii medicale cât mai performante. În momentul de faţă, spitalul de stat din Deta, se pregăteşte sa intre in concurenţă cu cele mai bune laboratoare private.
* S-a redeschis blocul operator pentru operaţii chirurgicale şi ginecologice.
* Laboratorul de imagistică, radiologie şi ecografie abdominală funcţionează între orele 09:30 şi 13:30
* Din data de 13 decembrie funcţionează noua bucătărie, iar din 1 ianuarie va fi deschisă sala de mese. Dr. Cobzariu Iosif Florin, manager al Spitalului Orăşenesc din Deta
Astazi despre: TRAUMATISMUL CRANIAN ŞI PIERDEREA CUNOŞTINŢEI
Cum functioneaza creierul
Creierul este bine închis în cutia craniană osoasă şi este înconjurat de lichidul cefalo-rahidian pentru a fi protejat de lovituri. El transmite comenzi prin intermediul măduvei spinării, care coboară în lungul gâtului şi a coloanei vertebrale toracice şi lombare (şira spinării), către toţi nervii corpului uman. Creierul şi măduva spinării sunt structuri extrem de fragile, şi incapabile de a se autorepara, cu toată protecţia oferită de craniu şi coloana vertebrală.
Cum ne dăm seama dacă este vorba despre un traumatism cranian
În traumatismul cranian, creierul poate suferi atât din cauza loviturilor directe cât şi din cauza lovirii lui de propriul mijloc de apărare, cutia craniană, se cunosc o serie de consecinţe grave ale acestui mecanism de contralovitură. Toate traumatismele capului trebuie abordate cu cea mai mare atenţie şi suspiciune, mai ales dacă determină apariţia vreunuia dintre semnele următoare, care atestă creşterea presiunii intracraniene:
* Vomă, durere persistentă de cap sau somnolenţă;
* Pierdere de cunoştinţă parţială sau de scurtă durată;
* Pupile (partea neagra din centrul ochiului) de mărimi inegale, sau care cresc în dimensiuni sau care nu se mai micşorează la lumină (această evoluţie denotă creşterea presiunii intracraniene);
* Paralizie sau slăbiciune de o parte a feţei sau a corpului;
* Respiraţie zgomotoasă sau neregulată, sau care scade în intensitate;
* Puls puternic şi rar;
* Temperatura corporală crescută şi faţă congestionată;
* Scurgeri de lichide sanguinolente (sau de sânge) din nas sau ureche(i).
ATITUDINE IMEDIATĂ
Pentru oricare dintre cazurile de mai sus se cheamă de urgenţă ambulanţa. Bolnavul trebuie imobilizat cervical, se verifică pulsul şi îndepărtează oamenii din jur său. De asemenea un lucru bun care se poate face este deschiderea fereastrei şi relaxarea cravetei şi a curelei bolnavului. Dr. Cobzariu Iosif Florin, manager al Spitalului Orăşenesc din Deta
Planuri mari pentru spitalul din Deta
Gata cu naveta la spitalele din Timişoara. Odată cu modernizarea spitalului din oraş, nu va mai trebui să mergem pentru un consult aproape 50 de km. Mai mult, în trei ani, se va tripla numărul de paturi astfel încât să să ajungem, în 2013, la 150 de locuri pentru bolnavi. Noul manager, dr Iosif Florin Cobzariu este optimist şi spune că în câţiva ani, fiecare locuitor din oraş se va mândri atunci va vorbi de unitatea noastră sanitară pentru că actul medical va fi unul de calitate. „Îmi doresc ce este mai bun pentru locuitorii din Deta. Am avut chiar o discuţie de principiu cu doamna doctor Stana Terezia, fosta directoare, care a fost de acord să mă ajute din poziţia de director adjunct. Este un gest pe care îl apreciez în mod deosebit deoarece am nevoie de întreaga echipă de medici pentru a face spitalul să funcţioneze la maximă capacitate” ne-a spus doctorul Cobzariu.
Masă caldă pentru pacienţi, într-o sală special amenajată
Spitalul se confruntă cu mai multe neajunsuri, dar noul director nu se sperie uşor şi promite că, pe rând, le va rezolva pe toate. Asigurarea meselor pentru pacienţi este prima şi cea mai arzătoare problemă care trebuie rezolvata. Acum bolnavii primesc mancare de acasa si sunt nevoiti sa o tina in saloane. “Este o situaţie grea pentru bolnavi, de aceea am început deja demersurile să rezolvăm aceasta problema. Împreună cu primarul Petru Roman, am căutat soluţii, am cerut ajutor şi sper ca în cel mai scurt timp să avem o bucătărie. Asta pe termen scurt. Pe viitor, dorinţa mea este să avem propria cantină, unde pacienţii să servească mâncarea. Vrem sa amenajam o sala de mese, astfel ancat doar cei imobilizati la pat sa ia masa in saloane. Vreau să aduc spitalul din Deta la standarde nemţeşti, fără miros de mâncare în saloane şi fără resturi alimentare pe pervazul geamului. Ştiu că nu este uşor, că va dura o vreme, dar acesta este unul dintre obiectivele mele”, ne-a mărturisit doctorul Cobzariu.
Noul director vrea medici tineri care să se stabilească în Deta
Lipsa medicilor tineri care să preia ştafeta de la doctorii in prag de pensionare dar cu experienţă, este o altă problemă cu care se confruntă spitalul. “Am discutat deja acest aspect cu primarul Petru Roman şi am decis împreună să punem la punct o strategie de atragere a medicilor tineri în Deta. Voi scoate posturi la concurs şi voi obţine de la primărie câteva apartamente în blocurile ANL. Vom oferi facilităţi medicilor tineri, dar vrem ca ei să se stabilească în Deta, să nu facă naveta de la Timişoara” a subliniat directorul Cobzariu. Planurile doctorului sunt mari, dar realizabile. Un proiect ambiţios este realizarea unui compartiment de primire urgenţă şi a unei camere de gardă, dotate ca la carte, exact după litera legii. În proporţie de 70% infrastructura există, dar trebuie şi voinţă din partea conducerii spitalului. În ceea ce priveşte personalul, în momentul de faţă, unitatea sanitară are opt medici activi şi mai multe asistente, care însă trebuiesc repartizate corespunzător pe secţiile existente.
Spital fără datorii, cu planuri de autofinanţare
Ca orice director care se respectă, doctorul Cobzariu are o viziune clară asupra felului în care va administra spitalul în următorii trei ani. Ştie că punctul tare este starea bună în care se află spitalul, acesta fiind proaspăt renovat. În ceea ce priveşte punctele slabe, noul director este încrezător că le va aborda pe rând. “În judeţul Timiş, nu există un spital orăşenesc la nivelul nostru. Nici măcar în Timişoara. Ce ne mai trebuie, este aparatura medicală performantă, dar o vom obţine şi pe aceasta, într-un an, doi. Am făcut o analiză a surselor de finanţare şi mă voi concentra pe fiecare în parte, să obţin cât mai multe fonduri. Voi încerca să atrag bani de la minister, de la Bucureşti, din bugetul local şi din sponsorizări. Nu voi lăsa deoparte nici autofintarea, deoarece este cea mai sigură cale de a aduce bani în spital. În momentul de faţă spitalul nu are venituri proprii, dar nici datorii mari deoarece primăria a frânat risipa” spune doctorul Cobzariu. Serviciile de laborator, serviciile imagistice şi sistemul de catering sunt soluţiile propuse de noul director. “Voi îmbunătăţi relaţiile cu medicii de familie, îi voi convinge că merită să trimită pacienţii la noi, şi nu pe la spitalele din Timişoara. Mai mult chiar, vrem să punem la punct o procedură de deplasare a medicilor noştri specialişti, la cabinetele medicilor de familie” completează directorul Cobzariu.
Profil de director
Doctorul Iosif Florin Cobzariu a lucrat şapte ani în Timişoara, trei ani în Germania, este autor de cărţi, recunoscut pentru abilităţile sale în managementul unităţilor sanitare. Este căsătorit, are trei copii minunaţi, iar în Deta se află datorită regretatului doctor Corneliu Bălan, cu care era prieten apropiat. Noul director a lucrat chiar şi în Bucureşti, timp de doi ani de zile fiind angajat al Ministerului Sănătăţii.
Vă salut prieteneşte! Astăzi despre …
Ce faceţi în cazul în care, sub ochii dumneavoastră o persoană îşi pierde cunoştinţa sau propriul copil suferă o criză convulsivă? Cunoaşterea câtorva gesturi simple pot fi suficiente pentru a salva o viaţă. Atunci când aveţi de-a face cu o victimă inconştientă, dar cu respiraţie şi puls, trebuie să o puneţi în poziţia laterală de siguranţă. Victima nu se lasă nesupravegheată, nici măcar în această poziţie, decât pentru a chema ajutoare, în cazul în care sunteţi singurul salvator prezent. Poziţia laterală de siguranţă previne aspirarea conţinutului gastric în plămâni şi păstrează căile aeriene deschise. Singurele contraindicaţii sunt valabile în cazul victimelor cu stop respirator sau cardiac şi la persoanele cu suspiciunea de traumatism al coloanei verticale, mai ales cervicale.
Vă salut prieteneşte! Astăzi despre …
Ce sunt virozele?
Cu toţii am spus măcar o dată în viaţă că ne simţim rău deoarece avem o viroză. Însă ce înseamnă cu adevărat o viroză? Infecţie determinată de microorganisme virale, viroza este rezistentă la tratamente antibiotice uzuale şi se poate localiza în zone diferite ale organismului.
Manifestări generale
Debutul bolii este în general brusc, agresiv, cu dureri de cap, febră mare (39-40°C), lipsa poftei de mâncare, diaree, greţuri şi vărsături repetate. Evoluţia este în funcţie de complicaţiile virozei, în lipsa acestora vindecarea fiind rapidă, în 5-7 zile. Evoluţii agravate se întâlnesc la sugari, copii sub un an de viaţă, persoane în vârstă, peste 65-70 ani sau la persoanele cu imunitate scăzută. Pentru aceste categorii se recomandă cure de Vitamina C astfel: pentru adulţi, 3x200mg/zi, timp de 30 zile cu 15 zile pauză şi pentru sugari 10-15mg/kilogram corp/zi, sau un sfert de lămâie pe zi în ceai sau sucuri de fructe.
Atitudine imediată:
În prima fază se va alerta medicul de familie. Virozele necomplicate nu trebuie neaparat internate, pentru că se pot trata acasă, sub supravegherea medicului de familie. Alertarea 112 se face în absenţa sau refuzul de tratament al medicului de familie, în cazul copiilor cu febră mare (39-40) şi cu antecedente de convulsii precum şi a vârstnicilor cu boli cronice deja existente.
NU SE FACE:
1. Nu se alertează 112 pentru orice sindrom febril, contactaţi mai întâi medicul de familie
2. Nu se vor lua antibiotice fără consult şi recomandare medicală
3. Starea febrilă nu va fi neglijată, după principiul “las’că trece!”
4. Nu se ignoră leziunile vulvo-vaginale, mai ales cele cu vezicule
Recomandări
1. Herpesul buzelor şi al nasului se poate trata înainte de apariţia leziunilor vizibile (umflături, vezicule) cu singurul antiviral existent, şi anume unguentul Aciclovir (Zovirax). Acesta nu mai este eficace după apariţia leziunilor, sunt doar bani aruncaţi inutil.
2. Pentru virozele intestinale se recomandă repaus alimentar 6 ore la sugar sau copil şi 12 ore la adult (nu se vor da decât lichide: ceai de tei sau mentă neîndulcit, de exemplu). Se pot administra sulfamide (de genul Furazolidon: ½ comprimat la şase ore la copil şi 1 comprimat la 6 ore la adult).
3. Nu uita Vitamina C care, trebuie asociată tratamentului oricărei viroze.
4. Toate “leacurile băbeşti” ştiute pentru asemenea “răceli” sunt de folos: gargara cu apă puţin sărată, inhalaţiile cu ceai (mentă, tei, muşeţel, fructe de pădure, etc.), prişniţul simplu şi cel alcoolizat sau frecţiile (masajul) toracelui şi membrelor cu spirt îndoit cu apă.
5. Nu folositi oţet, acesta nu are nici un efect în viroze.
Pe curând, Dr. CIF
Vă salut prieteneşte! Astăzi despre …
Sângerarea nazală sau epistaxisul, aşa cum este denumit în termeni medicali, poate apărea în urma unei scărpinări intense în zona nasului, a unor traumatisme sau a unor procese inflamatorii. Uneori, în cazul bolnavilor cu hipertensiune arterială, o sângerarea spontană şi abundentă a bolnavului, poate fi salvatoare, deoarece pierderea unei cantităţi de sânge echilibrează tensiunea şi în acelaşi timp, avertizează asupra unei viitoare creşteri tensionale care, de obicei, determină un accident vascular cerebral.
ATITUDINE IMEDIATĂ
În faţa unui bolnav căruia îi curge sânge din nas, trebuie luată următoarea atitudine:
Se întreabă persoana în cauză dacă a suferit un traumatism, dacă a inhalat un corp străin, sau dacă sufera de hipertensiune, apoi se va măsura tensiunea şi se va analiza, în raport cu istoricul tensional al bolnavului:
– tensiune între 150 (cea mare) şi 90 (cea mică), arată că alta este cauza epistaxisului;
– tensiune de peste 150-160, indică clar saltul tensional şi cere tratament alarmarea 112;
– o tensiune de 120 la un bolnav hipertensiv cu valori obişnuite de 180-200, poate fi considerată o hipotensiune arterială de moment, eventual datorată pierderii mari de sânge;
– o tensiune sub 90 (cea mare), arată posibilitatea crescută a unui şoc circulator şi necesită alarmarea imediată a 112
Dacă bolnavul este conştient, se pune în poziţie şezândă cu capul aplecat înainte (pentru ca sângele să nu-i curgă în gât şi să-l înece), i se scoate cravata şi i se deschide gulerul de la cămaşă. Persoana care acordă primul ajutor, strânge nasul cu două degete, la limita părţii moi cu partea dură a piramidei nazale, timp de 5-10 minute. Între degetele salvatorului şi nasul bolnavului se pot interpune „obiecte” reci: cuburi de gheaţă sau batiste udate cu apă rece.
Dacă sângerarea nu se opreşte, se va introduce, prin pliere, în fosa nazală din care se scurge sângele, o bandă de material textil de 30-40 cm lungime şi 2-3 cm lăţime (faşă de tifon pliată pe lung, o bucată de pânză) încercându-se oprirea sângerării. Se va alarma 112 şi se va trimite bolnavul la un serviciu ORL. Dacă sângerarea s-a oprit după introducerea tamponului, se poate transporta bolnavul şi cu mijloace proprii. Dacă nu se poate realiza un tampon, de teamă sau daca nu este cu ce, se va menţine strângerea nasului, pe aripile nazale până ce soseşte salvarea sau se ajunge la spital.
Nu plasaţi bolnavul întins pe spate, deoarece sângele scurs din nas poate inunda faringele şi căile respiratorii superioare.
Pe curând! Dr. CIF
Vă salut prieteneşte! Astăzi despre …
Cu toţii ştim ce înseamnă otrăvirea unei persoane, cum o substanţă dăunătoare pătrunde în organism şi declanşează o serie de efecte negative, fie temporar, fie pentru totdeauna. Însă, câţi dintre noi ştiu să reacţioneze corect în faţa unui caz de otrăvire accidentală sau intenţionată? Înainte de a numi exact paşii pentru acordarea de ajutor unei victime otrăvite, este nevoie să înţelegem care sunt substanţele otrăvitoare pentru organismul uman şi cum acestea pătrund în corpul unei persoane. Printre cele mai cunoscute surse de otrăvire sunt supradozele de medicamente, îngrăşămintele agricole, ciupercile, substanţele folosite la dezinfectări sau deratizări şi, nu în ultimul rând, gazele de sondă, de incendiu sau de spaţiu închis. Aceste substanţe otrăvitoare pot afecta corpul uman atunci când sunt înghiţite, accidental sau intenţionat, când sunt inhalate, când intră în contact cu pielea sau când sunt injectate, în cazul veninului de insecte de exemplu. Semnele generale care indică o persoană otrăvită sunt evidente şi uşor de observat. Ameţeala, durerea de cap, vederea în ceată sau greaţa, sunt printre primele simptome care indică o victimă otrăvită. Salivarea abundentă, dificultatea în vorbire şi la înghiţit, alături de respiraţia întreruptă, chinuită, trag un alt semnal de alarmă cu privire la condiţia persoanei afectate. Dacă bănuiţi că o persoană ar putea fi otrăvită, acordaţi atenţie transpiraţiei, reci sau fierbinţi, apoi palorii pielii, şi mai ales slăbiciunii musculare sau ameţelilor cu uitare a datei prezente sau a locului în care se află.
Cum ajutăm o persoana otrăvită
1. Se va încerca obţinerea şi notarea unui istoric al intoxicării. Se va insista pe aflarea cât mai exactă a: naturii substanţei otrăvitoare, a cantităţii intrate în corp, precum şi a timpului scurs de la otrăvire
2. Se vor alerta imediat Serviciile Medicale de Urgenţă la numărul 112
3. Subiectul inconştient va fi aşezat în poziţia laterală de siguranţă
4. Pentru inconştienţi, se va proceda la ABC (căi respiratorii libere sau nu, respiraţia – prezentă sau nu, activitatea cardiacă – prezentă au nu). În cazul subiecţilor conştienţi se vor observa permanent funcţiile vitale (respiraţia şi pulsul)
5. Ar fi excelent să trimiteţi la spital, odată cu victima, specimene de toxic incriminat sau o cantitate din vărsătură
6. NU încercaţi să provocaţi victimei vărsături; conţinutul acestora poate irita o dată în plus tractul digestiv al victimei sau acestea pot fi inhalate de victimele inconştiente !
7. Se poate încerca diluarea otrăvii prin administrare de apă sau lapte 200 ml (un pahar pentru apă). NU administrati sucuri de fructe sau oţet, decat la subiecţii conştienţi şi fără convulsii.
Pe curând! Dr. CIF
Din 1 iulie, Spitalul Orăşenesc a trecut în administrarea primăriei
Transferul managementului spitalului orăşenesc, de la Ministerul Sănătăţii către Consiliul Local al oraşului Deta a fost aprobat prin hotărârea nr.50 din 29 iunie 2010, prin aceeaşi hotărâre, primarul Petru Roman fiind împuternicit să semneze protocolul de predare-preluare încheiat între Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş şi Consiliul local al oraşului Deta. La începutul lunii iulie, a fost numită şi conducerea interimară a spitalului, pe o perioadă de maximum 6 luni de zile, până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere. „Suntem în faza de analiză amănunţită a impactului acestei preluări asupra bugetului local al oraşului Deta, vom reveni cu precizări concrete de îndată ce acestea se vor contura”, ne-a spus primarul Petru Roman. Monitorul Primăriei va dezbate acest subiect, mai pe larg, în numărul următor, atunci când vor fi disponibile date şi previziuni clare asupra acestei descentralizări. A.L