Natura şi educaţia sunt asemănătoare, căci educaţia transformă pe om şi, prin această transformare, creează natura.” (Democrit)

Sâmbătă 7 mai 2016, a avut loc o acţiune de voluntariat care a constat în strângerea deşeurilor si igienizarea zonelor bălţilor Termal şi Ţiglărie, precum și a parcul oraşului Deta. Voluntarii au fost echipaţi cu mănuşi, saci şi ustensile de grădinărit, și, în doar câteva ore, au reuşit să-și atingă obiectivul de a face un mare bine mediului înconjurător. Participanţii actiunii LET’S CLEAN UP EUROPE au acționat astfel: Team4Life împreună cu elevii Liceului Tehnologic Sf Nicolae Deta și domnul Boca Liviu au facut curățenie în parc, Asociaţia Seniorilor s-a ocupat cu igienizarea Muzeului şi a împrejurimilor, iar Asociaţia Pescarilor a igienizat zona bălţilor Termal şi Ţiglărie. Primăria Deta s-a implicat activ pe tot parcursul evenimentului. Voluntariat pentru mediul înconjurător a devenit o tradiţie pentru oraşul Deta şi sperăm că pe viitor, să reușim să atragem cât mai mulți participanți. (Mirel Petrican)

Consiliul Local al oraşului Deta a adoptat procedura de acordare a unor facilităţi fiscale pentru persoanele aflate în impas financiar. Astfel, persoanele fizice şi persoanele juridice pot beneficia de scutire parţială a majorărilor de întârziere (73,3%) datorate ca urmare a neachitării la termen a taxelor şi impozitelor locale. Măsura are în vedere interesul cetășenilor și are ca scop sprijinirea contribuabililor aflați în dificultate de plată a taxelor și impozitelor locale. Condiţiile esenţiale acordării acestor facilităţi fiscale, constă în depunerea de către contribuabili a unei cereri de anulare a majorărilor de întârziere, precum şi achitarea debitelor restante şi curente, inclusiv 26,7% din majorări, până la data de 30.06.2016, cel târziu. Miriam Farawi.

Conform datelor statistice, în perioada sezonului rece, cele mai multe incendii se înregistrează la gospodăriile cetățenești. Cauzele de incendiu cel mai întâlnite se datorează coșurilor de fum defecte sau necurățate ori mijloacelor electrice de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Având în vedere că temperaturile pe timpul nopții au scăzut, la încălzirea locuinței cu sobe ori mijloace electrice de încălzire, se recomandă luarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe:

  • Asigurați verificarea, curățarea și repararea, dacă este cazul, a coșurilor de fum de către o persoană specializată;
  • Nu aprindeți focul în sobă cu benzină sau alte lichide inflamabile, folosiți doar materialul combustibil pentru care a fost destinată și evitați supraîncărcarea acesteia;
  • Așezați o tăviță metalică în fața sobei, în dreptul ușiței;
  • Nu este permisă uscarea sau așezarea pe sobe a hainelor sau altor obiecte incandescente;
  • Verificați integritatea aparatelor și mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparați-le cu ajutorul unui specialist sau cumpărați-vă altele noi;
  • Decuplați aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința sau de a adormi;
  • Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați cu soba aprinsă ori aparate de încălzire electrice în funcțiune.

De 1 şi 2 mai a devenit o tradiţie ca românii să petreacă la „iarbă verde” în mijlocul naturii, la un grătar, una din cele mai frecvente distracţii ale cetăţenilor în această perioadă. Însă atunci când cetăţenii nu respectă măsurile de prevenire a incendiilor, distracţia se poate transforma în incendii în care, de cele mai multe ori, sunt afectate hectare întregi de teren.
Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în mijlocul naturii să ia următoarele măsuri preventive:
  • Respectarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
  • Pregătirea focului pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor;
  • Executarea focului cât mai departe de vegetaţia uscată şi în nici un caz pe timp de vânt puternic;
  • Nu lăsaţi copii să se joace cu focul;
  • Nu lăsaţi focul nesupravegheat, orice rafală de vânt poate modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau materiale combustibile adunate în jurul acestuia sau transportând scânteile la distanţe mari, provocând incendii;
  • Menţineţi curăţenie la locul unde faceţi grătarul: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticle. Ele pot contribui la propagarea incendiilor;
  • Stingeţi cu apă sau pământ focul, cărbunii încinşi sau jarul înainte de a pleca din locul unde aţi petrecut;
În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:
– evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii precum şi a bunurilor importante;
– anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112;
– stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.


La sfârșitul lunii ianuarie, în localitatea Opatiţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “BANAT” al Judeţului Timiş, împreună cu membrii Staţiei de Pompieri a oraşului Deta si membrii SVSU DETA, a derulat o acţiune de informare a populaţiei privind pericolul exploatării necorespunzătoare a sobelor cu combustibil solid, lemne, cărbuni, rumeguş precum şi a utilizării buteliilor de aragaz.

Statistica incendiilor arată că, anual, în medie, 14% din incendiile care se produc în România la gospodării cetăţeneşti au loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate, respectiv 6% ca urmare a mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Din păcate, majoritatea acestor incendii se soldează adesea cu tragedii, astfel că se impun cât mai multe activități de informare și conștientizare a populației” a precizat unul dintre reprezentanții autorităților prezente la acțiune. Insp. P.C. VLAD GHEORGHE.

13 – 16 octombrie 2014
Sala multifuncțională Deta
Locuitorii orașului Deta aflați în căutarea unui loc de muncă sau care doresc să-l schimbe pe actualul, au ocazia să-și caute un job mai bine plătit la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Primul eveniment de gen, din acest an, va fi organizat în săptămâna 13-16 a lunii octombrie de Agenția de Șomaj Arad și Agenția de Șomaj Timiș, împreună cu Analytika International și Primăria orașului Deta. Angajatori de top de pe raza județului Arad vă așteaptă la Sala multifuncționalăDeta, în vederea angajării, în perioada 13-16 octombrie 2014 între orele 09:00-17:00. Sunt așteptate toate persoanele, cu sau fără studii, dornice să-și găsească un loc de muncă, bursa fiind deschisă tuturor.

Punctul mobil de eliberare a pașapoartelor de la Deta își continuă activitatea și în 2014. Șeful SPCEECS Timiș, comisar șef Ionel Dumitru Cojocaru, a transmis o scrisoare adresată primarului orașului Deta în care mulțumește pentru biroul pus la dispoziție de către primărie pentru desfășurarea activității de preluare a cererilor de pașapoarte și pentru eliberarea acestora. Acest birou și-a început activitatea în 16 aprilie 2013 și de atunci au fost preluate 40 de cereri pentru eliberarea de pașapoarte electronice și au fost eliberate 28 de astfel de documente pentru locuitorii din Deta sau din împrejurimi. Acest birou și-a dovedit astfel utilitatea deoarece toți cei care au nevoie de pașapoarte nu mai sunt nevoiți să meargă până în Timișoara pentru a depune actele și apoi pentru a ridica pașaportul. „Dorim să vă mulțumim pentru asigurarea unor condiții decente de muncă pentru lucrătorii noștri și pentru cetățenii care apelează la serviciile noastre” se arata în scrisoarea adresată primarului Petru Roman. 

Constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii următoarele fapte:
          conducerea pe drumurile publice a unui moped de către o persoană care nu persoană care nu posedă permis de conducere categoria „AM” sau orice altă categorie;
          punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui moped neînregistrat în circulaţie;
          conducerea pe drumurile publice a unui moped de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge.

Constituie contravenţii si se sancţionează cu amenda următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:
– conducerea pe drumurile publice a unui moped de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie potrivit legii, infracţiune;
 – nerespectarea obligaţiei de către conducătorul de motocicleta sau moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, casca de protecţie omologată;
 – lăsarea libera în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului, motocicletei sau mopedului;
– să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Rubrică asigurată de Comisar Șef de Poliție Glăvan Cornel, Șeful Poliției orașului Deta.

Întrucât mișcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, este necesar să cunoaștem bine modul și locurile care pot asigura protecție în toate împrejurările: acasă, la serviciu, în locurile publice, cu mijloacele de transport etc. Acestea, cu atât mai mult cu cât timpul pe care îl avem la dispoziție pentru realizarea unei oarecare protecții este foarte scurt.
În 1991, comuna Banloc a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter, în urma căruia a murit un om și sute de case au fost avariate. 
Ce trebuie să știi și să faci înainte de producerea unui cutremur:
  • Să-ți însușești regulile minimale pentru a-ți salva viața în caz de cutremur;
  • Să nu depozitezi în clădirile cu destinația de locuință materiale combustibile, explozivi sau alte substanțe toxice;
  • Să fixezi mobilierul și alte obiecte încât acestea să nu se răstoarne, să alunece sau să se prăbușească în timpul cutremurului, devenind astfel surse de pericol;
  • Să ai la îndemână un aparat de radio portabil, o lanternă cu baterii de rezervă și o trusă de prim ajutor;
  • Să cunoști locurile celor mai apropiate unități medicale, sediul poliției, pompierilor și alte adrese utile;
  • Să știi să stabilești un loc în care se vor afla actele familiei, o listă cu adresele și telefoanele utile;
Reguli minimale pentru a-ți salva viața în cazul producerii unui cutremur:
·         Păstrați-vă calmul, nu intrați în panică, închideți sursele de foc;
·         Deschideți ușile și depărtați-vă de ferestre sau balcoane;
·         Adăpostiți-vă lângă o grindă, lângă un perete de rezistență, toc de ușă, sub birou sau o masă solidă;
·         Nu fugiți pe ușă, nu săriți pe geam, nu alergați pe scări;
·         Dacă sunteţi într-un loc public (de exemplu: un magazin), adăpostiţi-vă în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele;
·         Dacă sunteți pe stradă, depărtați-vă de clădiri, stâlpi sau alte obiecte aflate în echilibru precar, deplasați-vă cât mai departe de clădiri, feriți-vă de căderea tencuielilor, coșurilor, parapetelor, evitați aglomerația, nu alergați;
·         Nu blocați străzile, lăsați cale liberă pentru autospecialele de intervenție (salvare, I.S.U.);
·         Când sunteți într-un vehicul(în mers) scoateți-l în afara carosabilului, opriți imediat și rămâneți în acesta. Când vehiculul este staționat lângă clădire, este bine să-l părăsiți imediat și să vă îndepărtați de aceasta;
Ce trebuie să faci imediat după cutremur:
·         Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii;
·         Verificaţi dacă sunteţi rănit şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniți, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi;
·         Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare;
·         Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă;
·         Nu atingeți conductorii electrici sau alte instalații electrice;
·         Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă;
·         Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube. Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul în care se constată emisii de gaz, închideţi robinetul de alimentare cu gaz, îndepărtaţi sursele de foc şi deschideţi fereastra;
·         Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora;
·         Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi lafereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !

·                              Comandantul Stației de pompieri Deta, Maior HERIȘANU Ioniță

Pentru a putea conduce un moped trebuie să îndepliniţi următoarele condiţii prevăzute de lege:
          să aveţi vârsta de 16 ani împliniţi şi să deţineţi permis de conducere pentru categoria „AM”, iar pentru persoanele care au 18 ani împliniţi este valabil permisul de conducere pentru orice altă categorie de vehicul;
          să vă înregistraţi mopedul la primăria ( consiliul local) localităţii dumneavoastră de domiciliu şi să deţină asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii (Lg. 136/1995);
          mopedul trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic;
          să purtaţi echipamentul corespunzător: casca de protecţie, vesta reflectorizantă, iar luminile de întâlnire („faza scurtă” a farurilor) vor fi tot folosite pe tot parcursul deplasării;
          este interzis accesul cu un moped pe autostrăzi;
Ce înseamnă moped?

Moped– vehiculul cu două, trei sau patru roţi, a cărui viteza maximă prin construcţie nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric;
Rubrică asigurată de Comisar Șef de Poliție Glăvan Cornel, Șeful Poliției orașului Deta.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support