Deta la Festivalul „Lada cu zestre”
Casa de cultură Deta a obținut calificarea pentru faza judeţeană a Festivalului „Lada cu zestre” care va avea loc în 14-15 iunie 2014, la Timişoara. Prezentă prin intermediul Formaţiei de dansuri populare româneşti şi Formaţiei de dansuri populare sârbeşti, Casa de cultură Deta a impresionat, așa cum ne-a obișnuit, întreg publicul prezent la Centrul de Cultură si Artă a Judeţului Timiş, locul unde s-a ținut în acest an faza zonală a festivalului. Însă nu doar publicul s-a arătat încântat de prestația formațiilor noastre, ci chiar membrii juriului au apreciat costumele, coregrafia și profesionalismul de care au dat dovadă artiștii din Deta. Dansul popular de fete din zona de munte a Banatului a stârnit același interes ca și suita de dansuri populare sârbeşti tradiţionale, astfel că ambele formații vor evolua în următoarea fază a competiției spre deliciul publicului și mândriei locuitorilor din Deta. Coregraful Cătălin Voicu a avut ca de obicei rezultate excelente, fapt pentru care îi mulțumesc, la fel cum gândurile mele de apreciere și mulțumire se îndreaptă către fiecare membru al celor două formații și către toate persoanele care sub o formă sau alta, le sprijină activitatea și performanța. Ovidiu Ivancea.

Festivalul – concurs folcloric „Lada cu zestre”, aflat deja la cea de-a VIII-a ediţie, este o manifestare cultural – artistică de mare amploare organizată de către Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş.  Fiecare ediție a festivalului constituie un bun prilej de revitalizare a formaţiilor folclorice, a creatorilor, a artei culinare tradiţionale, de înfiinţare a unor formaţii noi precum şi de valorificare şi conservare a creaţiei populare autentice.


Și în acest an, comunitatea bulgară din Deta  a adus la viață sărbătoarea Fărșangului, cu multe râsete, bucurie și voie bună. Evenimentul a fost organizat pe data de 2 martie deoarece această sărbătoare marchează ultima petrecere înaintea de intrarea în Postul Paştelui.
Casa Bulgară din Deta s-a umplut cu bulgari şi invitaţii lor, cu copii costumaţi în diferite costume, care de care mai interesante sau mai haioase. Într-un alai al măştilor şi costumelor, micuții costumaţi  alături de preşedintele Filialei Deta al Uniunii Bulgare din Banat, Ioan Boboiciov (Bobi) costumat şi el, au colindat strada principală din oraş, oprindu-se chiar în centru unde au încins o horă în acompaniamentul a doi instrumentişti, unul la acordeon şi celălalt la saxofon.
Veselia a fost la ea acasă în mijlocul alaiului, iar muzica şi râsetele au creat o atmosferă de excepție, apreciată chiar și de trecătorii care s-au oprit să aplaude inedita paradă. Înainte de a intra în Casa Bulgară s-a mai încins o horă, unde s-au prins la joc toți participanții, de la cel mai mic la cel mai mare.
Special pentru Fărşang, copiii din ansamblul bulgăresc „Coroniţa” al filialei Deta au pregatit un program cu multe cântece, glume şi un vals, la care copiii au purtat măşti, băieţii au fost îmbrăcați în costume, iar fetele s-au prezentat în frumoase rochii de bal. Un moment deosebit care a adus râsete şi veselie a fost atunci când copii s-au întrecut care scoate primul bănuţii dintr-o farfurie plină cu apă, folosindu-se doar de gură. Efortul micuților nu a rămas nerăsplătit, dulciurile fiind ce mai potrivită recompensă. Punctul culminant al serii a fost stabilirea câștigătorilor la tombolă, când cei mai norocoși dintre participanți s-au bucurat de premii dintre cele mai diverse, unele utile, altele gustoase sau frumoase.

Bulgarii din Deta dornici de distracţie au petrecut până aproape de miezul nopţii într-o atmosferă perfectă din care nu au lipsit dansul şi muzica bună asigurată de o formaţie din Arad, al cărei acordeonistul a fost un bulgar bănăţean. Petronela Şehabi. 


Înmormîntarea Fărşangului, tradiție populară maghiară a cărei apariție s-a pierdut în negura vremurilor, are loc la lăsarea secului, la prinderea Postului Paștelui. Pentru cei care respectă acest obicei, Farșangul marchează sfârșitul balurilor, al distracțiilor și al iernii, fiind totodată un semn al începutului de primăvară. În Deta, tradiția este păstrată de comunitatea maghiară, astfel că, în data de 22 februarie s-a organizat un alai condus de muzicanți, preot, cantor, mire, mireasă, bocitoare și copiii de la Ansamblul de dansuri populare maghiare purtând diferite măști menite să alunge duhurile rele, în aşteptarea Sărbătorilor Pascale. Parada și alaiul s-au încheiat cu Balul Fărşangului, unde muzica și voia bună a fost asigurată de formaţia Czifra din Deta. Clara Stanciu.


Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcaşurilor de cult şi ţinând cont de experienţele din anii anteriori în care au ars biserici, mai ales în preajma  marilor sărbători creştine, se recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
  • ACCESUL credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării accidentelor, iar pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca aceste manifestări religioase să se organizeze în exterior;
  • MENŢINEREA prin blocare a uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;
  • PARCAREA autovehiculelor să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;
  • MARCAREA vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol, pentru evitarea producerii de accidente;
  • APRINDEREA şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (în exteriorul construcţiei şi la distanţa de siguranţă faţă de vegetaţie sau elemente combustibile);
  • SUPRAVEGHEREA permanentă a lumânărilor căzute sau consumate, a mijloacelor de încălzire ale lăcaşurilor de cult, precum şi interzicerea fumatului. După terminarea slujbelor religioase, se va asigura scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice şi instalaţiei de iluminat;
  • AMPLASAREA mijloacelor de încălzire şi a lumânărilor la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile, precum mobilierul din lemn, perdele, covoare sau feţe de masă şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării, atât în biserici, cât şi în locuinţe;
  • DEPLASAREA oamenilor cu lumânările aprinse, pietonal sau în autovehicule, se va face cu mare atenţie, astfel încât flacăra să nu fie în apropierea hainelor şi părului acestora ori a obiectelor combustibile;
  • DOTAREA obligatorie a lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului.
  • În cazul producerii unei situaţii de urgenţă, se acţionează imediat pentru:
    –  asigurarea operativă a evacuării persoanelor din incinta bisericii şi a valorilor adăpostite în lăcaşul de cult;
    –  anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112;
    –  desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare.

Rubrică asigurată de Comandantul  Staţiei de pompieri Deta, Maior HERIŞANU Ioniţă

Sărbătorile de iarnă au fost prilejul perfect pentru ca preşcolarii din grupa mijlocie ,,A” de la Grădiniţa cu program prelungit Deta să pună în scenă o serbare minunată, pentru a-și dovedi talentul artistic.

Pentru a întâmpina vizita lui Moş Crăciun aşa cum se cuvine, micuţii din grupa mijlocie ,,A” de la Grădiniţa cu program prelungit Deta, sub îndrumarea educatoarelor Mariana Vertopan şi Pamela Semelbauer, au pregătit din timp momentele artistice deosebite în care au prezentat datini şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă.

Noi, dascălii, părinţii, comunitatea locală, trebuie să înţelegem şi să-i facem şi pe copii să înţeleagă ce se află dincolo de bucuria festivă a desfăşurării datinilor de iarnă, cum se aşteaptă şi cum se pregătesc aceste sărbători ale sufletului. Doar cunoscând şi luând parte activă la aceste manifestări, copiii pot fi determinaţi să-şi iubească locul natal şi pot fi continuatorii tradițiilor și obiceiurilor de iarnă pe aceste meleaguri” a spus prof. Mariana Vertopan.     

Colindele, Pluguşorul, Sorcova, Capra, au fost culese, istorisite şi ilustrate pentru a fi transmise urmaşilor ca nişte documente ale vremurilor trecute, iar noi, în fiecare an insuflăm copiilor dragostea pentruportul popular şi îndeletnicirile tradiţionale,a completat prof. Semelbauer Larisa-Pamela.

Chiar dacă au avut emoţii, preşcolarii nu s-au lăsat copleşiţi de ele, depăşindu-le şi oferindu-le părinţilor şi publicului un spectacol de neuitat. Sala de grupă a grădiniţei a fost arhiplină, iar decorurile special realizate pentru eveniment au creat o atmosferă de poveste. Aşa cum era normal, cel mai aşteptat moment a fost sosirea lui Moş Crăciun, încărcat de daruri, care mai de care mai frumoase. Iar cum nu există sărbătoare reușită fără artificii şi confetti, educatoarele au făcut o surpriză tuturor pregătind un efect scenografic magic în timp ce copiii au dansat împreună cu  Moşul pe melodia Aram-zam-zam. La final, invitații au servit câte un pahar de şampanie și au schimbat cele mai frumoase urări, sperând într-un an nou mai bun și plin de realizări. Prof. Vertopan Mariana și Prof. Semelbauer Larisa-Pamela.

Unul din cele mai importante şi aşteptate evenimente culturale pentru comunitatea sârbă din oraşul nostru, este, în fiecare an, spectacolul anual al ansamblului folcloric sârbesc „Sveti Nikola” Deta, organizat cu prilejul sărbătoririi Sfântului Nicolae pe rit vechi. Sărbătoarea din 2013 s-a dovedit a fi una specială atât pentru membrii ansamblului, cât şi pentru publicul numeros prezent în sala neîncăpătoare, datorită oaspeţilor sosiţi din Serbia şi a momentelor deosebite prezentate de-a lungul serii.
Spectacolul a fost deschis cu imnul Sfântului Nicolae, urmat de cuvântul de salut a tuturor celor prezenţi, în special a invitaţilor de onoare, şi anume vicepreşedintele Centrului de Cultură din localitatea Vârşeţ, Serbia – Zoran Bekić, preşedintele Uniunii Sârbilor din România – Ognjan Krstić, primarul oraşului Deta – Petru Roman, directorul Casei de Cultură Deta – Ovidiu Ivancea, preotul paroh a bisericii ortodoxe sârbe din Deta – Ljubodrag Bogičević, vicepreşedintele Uniunii Sârbilor Deta – Dejan Petrov, precum şi preşedinţii ansamblurilor venite din Serbia, doamna Svetlana Bolesnikov şi domnul Iovan Ivkov.  Spectacolul artistic a fost inaugurat de către gazde, care au pregătit un colaj de dansuri populare autentice din Vojvodina, grupa mică a ansamblului Sveti Nikola s-a prezentat cu dansuri din Banatul sârbesc, grupa mijlocie – dansuri din Bačka, iar grupa mare, cu o coregrafie din zona Srem, numită „Na kraj, na kraj moja mila mobo”, realizată de către Ognjan Krstić. Pe scenă şi-au prezentat momentele artistice şi ansamblurile invitate, ansamblul Djura Jakšić din localitatea Pavliş, Serbia  la care ansamblul Sveti Nikola a fost oaspete în data de 7 decembrie cu ocazia spectacolului anual al ansamblului din Serbia, legându-se astfel o frumoasă şi strânsă prietenie între cele două ansambluri. Printre invitaţi s-au numărat şi grupul vocal al ansamblului menţionat, precum şi  ansamblul folcloric Branko Radičević,din localitatea Uljma, dar şi ansamblul de dansuri populare româneşti a Casei de Cultură din Deta. Seara s-a încheiat cu înmânarea diplomelor de mulţumire ansamblurilor prezente de către preşedintele Uniuni Sârbilor din România, precum şi înmânarea diplomei „în semn de mulţumire şi apreciere pentru întreg sprijinul acordat ansamblului Sveti Nikola şi a etniei sârbe din localitatea Deta” domnului primar, Petru Roman, realizându-se astfel un moment de o încărcătură sentimentală şi emoţională deosebită, ambii exprimându-şi bucuria şi aprecierea faţă de acest eveniment, devenit o tradiţie pentru oraşul Deta. Tătăruşanu Diana.

SĂRBĂTOAREA  POMULUI  DE CRĂCIUN

Marţi 24 decembrie 2013, începând cu orele 17.00, în faţa Muzeului oraşului Deta, vă aşteptăm la tradiţionalul concert de colinde. Moş Crăciun va fi acolo. Veniţi să colindăm împreună!

                                                        ,,Astăzi s-a născut Hristos
                                                             Mesia chip luminos
                                                             Lăudaţi şi cântaţi
                                                             Şi vă bucuraţi”.
Nu este credincios care să nu tresalte de bucurie în această noapte sfântă şi să nu-şi reverse bucuria în imnele noastre bisericeşti şi în colindele străbune. Bucuria aceasta ne leagă cu înaintaşii noştri, cu fraţii noştri de credinţă de pe plaiurile româneşti şi cu toţi credincioşii care preamăresc pe Cel ce ,,trup s-a facut” (Ioan 1,14) pentru mântuirea tuturor.
           
Bucuria luminoasă a Crăciunului izvorăşte din faptul că Dumnezeu s-a făcut om pentru ca „lumea
viaţă să aibă şi mai multă să aibă” (Ioan 10,10) Bucuria ajută şi întăreşte puterile sufleteşti. Credinţa în Hristos naşte în suflet bucuria, liniştea şi pacea. În vremea încercărilor şi necazurilor care apar în viaţă, credinţa dă putere de a le învinge. Ea dă tărie sufletului să biruiască necazul şi să-şi făurească un viitor luminos. Ea dă vieţii bucuria. Domnul nostru Iisus Hristos a spus ucenicilor săi:,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.(Ioan 16,33) Când se aflau apostolii cu corabia pe valurile furtunoase ale lacului Ghenizaret, Iisus le-a spus:,,Nu vă temeţi, Eu sunt cu voi”. Dar nu-i destul să ne bucurăm şi să cântăm, să preamărim pe Hristos. Se cuvine să păşim pe urmele Lui, să ne străduim să vieţuim aşa cum a vieţuit El. Aşa ne învaţă Sfântul Apostol Ioan:,,Cine zice că petrece în El dator este precum Acela a umblat şi el aşa să umble”. (I Ioan 2,6) Mai cu seamă astăzi când în faţa credincioşilor apar tot mai multe încercări prin care se urmăreşte îndepărtarea de credinţă sau impunerea unor obiceiuri străine de Ortodoxia noastră, să fim mărturisitori ai credinţei creştine prin cuvânt şi prin faptă, prin rugăciune continuă şi dragoste generoasă faţă de fraţii noştri, mai ales faţă de cei aflaţi in  nevoi. Să ne amintim şi să ne lăsăm pătrunşi de porunca pe care Iisus a lăsat-o ucenicilor Săi:,, Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan 13,34) Să facem ca în fiecare casă, de sărbători, să fie bucurie, pace și bună înţelegere. Să nu reducem sărbătorile numai la îmbrăcăminte mai frumoasă sau la mâncăruri mai alese, ci să ne gândim că şi acum, în această zi de mare praznic, Pruncul dumnezeiesc îşi caută sălaş în mijlocul nostru. El bate la poarta inimii fiecăruia dintre noi.
El ne caută căci vrea să se nască în sufletul fiecărui creştin, ca să ne sfinţească prin prezenţa Sa şi să ne mântuiască prin harul Său. Dacă în Betleem n-a găsit un locaş primitor, a aflat totuşi în peştera unde păstorii I-au oferit găzduire cu toată dragostea sufletului lor curat şi s-au sârguit să-I slujească. Să păstrăm şi noi curăţenia sufletului şi să deschidem larg porţile inimii ca să primim cuvântul lui Hristos şi harul care se revarsă astăzi cu binecuvântare peste toţi cei credincioşi şi îi ajută spre tot lucrul bun. Cu aceste gânduri şi simţăminte rog pe bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceţi sfintele sărbători ale Naşterii Domnului, ale Anului Nou si ale Bobotezei cu deplină sănătate, în pace şi îndestulare cu toţi cei dragi. ,,Bucuraţi-vă, desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (II Cor.13,11). Protopop Pr. Ioan Prisăcean.


„Gyermek született, Fiú adatott nekünk, az ő vállára kerül az uralom. Így fogják hívni: Isten örök terveinek hírnöke.” (Izaj 9,6) Ezen gondolatok jegyében kívánok mindenkinek kegyelemteljes Karácsonyt és Boldog Újévet!
„Un prunc ni s-a născut nouă, un Fiu ni s-a dat nouă şi domnia a fost pusă pe umerii lui, iar numele lui este Sfetnic minunat.” (Isaia 9,6) Prin aceste gînduri doresc tuturor Crăciun plin de har şi An Nou Fericit!
„Ein Licht strahlt heute über uns auf, denn geboren ist uns der Herr. Und man nennt ihn: Starker Gott, Friedensfürst, Vater der kommenden Welt.“(Izaja 9,6) Mit diesen Gedanken wünsche ich Ihnen gesegnete Weinachten und ein Gutes Neues Jahr.
Na sate verni Zéla sas moglu milusti palni Koladni praznici i idna srécna no va Gudina!
P.c.Lokodi Attila preot-paroh

Sărbătoarea Crăciunului se apropie, ocazie cu care fiecare dintre noi îşi aduce aminte de cei dragi. Naşterea Domnului şi sărbătorile de  iarnă, să umple sufletele noastre cu bucurie, încredere, speranţă şi iubire. Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, când cu toţii aşteptăm şi ne bucurăm de Naşterea Pruncului Hristos. Dumnezeul nostru se naşte, aducând nouă oamenilor pace şi bunăvoinţă.

Anul Nou care se apropie, să fie mai bun, mai fericit şi mai îmbelşugat, decât cel vechi.

Crăciun Fericit! La Mulţi Ani 2014!

Preot paroh Boghicevici Liubodrag
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support