În fiecare an, 1 Decembrie reprezintă un motiv de sărbătoare pentru românii de pretutindeni, așa cum se întâmplă și la Deta. Elevii Liceului Tehnologic “Sf. Nicolae” Deta, au dedicat Zilei Naționale un moment cultural românesc, moment care a dorit să demonstreze cât de mândrii suntem că facem parte din poporul român. S-a recitat, cântat, și s-a dansat, artiștii fiind elevii școlii noastre. Detaliul care a făcut diferența în acest an a fost organizarea unui târg de obiecte tradiționale, astfel munca elevilor nu a fost în zadar deoarece la terminarea spectacolului cei prezenți au putut achiziționa obiectele confecționate de aceștia. (Boboc Raluca, cls. a XI-a U)

La începutul lunii noiembrie, un grup de elevi ai Liceului Tehnologic „Sfântu` Nicolae” Deta împreună profesoarele Lavinia Bot, Maria Băneaş, Maria Şimon şi Daniela Orşoş au arătat comunității din orașul nostru că gesturile mici ne fac viața mai frumoasă și mai curată. Elevii și cadrele didactice s-au adunat la intrarea în Parcul Anton Kratzer, răspunzând astfel apelului făcut de Primăria oraşului Deta de a participa la o nouă acţiune de voluntariat pentru igienizarea parcului. Elevii „înarmaţi” cu saci, au strâns peturile şi gunoaiele lăsate în urmă de cei neglijenţi, cu scopul de a reda un spaţiu mai curat locuitorilor oraşului nostru. Ei au reuşit să colecteze 26 de saci cu deşeuri. “Încercăm să menţinem curat acest parc deşi nu este un lucru uşor. Fiecare locuitor poate contribui măcar prin menţinerea ordinii din jur. Am fost extrem de bucuroși să vedem un număr mare de elevi, care cu mult entuziasm au dorit să participe, să ofere din timpul lor, implicându-se în această acţiune de voluntariat” au spus organizatorii din partea Primăriei. „Amintim și acţiunea de curăţenie în parc organizată de Liceul Tehnologic „Sfântu` Nicolae” Deta alături de profesorii Cristina Vălcea, Lucian Tuturigă şi Violeta Lăcătuş împreună cu clasele a IX-a R şi a XI-a R. Noi, Primăria oraşului Deta, le mulţumim acestor copii şi acestor cadre didactice pentru munca depusă în folosul comunităţii noastre cu speranţa că exemplul lor va fi urmat şi de alţi locuitori ai oraşului” au continuat organizatorii acțiunii de voluntariat. Mateescu Adina

  • Ziua Europeana a Limbilor la Liceul din Deta
Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, la sfârșitul lunii septembrie, în cadrul liceului din orașul nostru, elevii au avut ocazia să afle lucruri noi și interesante despre limbile vorbite pe bătrânul continent, iar tinerii cu abilități artistice au impresionat printr-un moment de recitare de poezii, în limba română, franceză, spaniolă, italiană, germană și ucrainiană. Prezentarea informațiilor și chestionarul prin care liceeni și-au verificat cunoștințele au fost susținute de către Otilia Gaal, elevă a clasei aXII-a U, iar recitarea poeziilor a fost posibilă datorită elevilor din clasele XI-a U, a XII-a U, a IX-a R, a XII-a S, a XI-a B. În paralel cu cele două activități, s-a desfășurat de asemenea și un concurs de realizare de postere pe tema “De ce să învățăm o limbă străină?”, la care au participat 3 echipe, ale claselor a XI-a U, a XII-a U si a IX-a R. Juriul format din doamna director Letitia Morariu, alături de doamna profesoară Anca Eftenie și elevul Tepele Casian au decis ca locul întâi să revină clasei a XI-a U, locul doi clasei a XII-a U, locul trei pe podium rămând să fie ocupat de către clasa a IX-a R. Profesor Grad Luminița.
  • Info-centru educativ
În perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015, la nivel national a fost organizată Săptămâna Prevenirii Criminalității, eveniment de la care instituția de învățământ din orașul nostru nu putea lipsi. De mai mulți multi ani, școala noastră, prin Info-centru, organizează și participă, alături de Poliția Județeană și orășenească la activități educative, atât la nivel gimnazial, cât și la cel liceal. În acest an, o activitate extrem de reușită și de succes, a fost “Prevenirea consumului de droguri” și “Traficul de Persoane”, organizatorii ei, elevii claselor a IX-a R și a X-a U, dând dovadă de ispirație, imaginație, dar mai ales de muncă susținută.Profesor/consilier educativ, Galamboș Lenuța.
  • 9 Octombrie – Comemorarea Holocaustului în România
Joi, 8 octombrie, clasa a X-a de la liceu împreună cu clasa a VIII-a de la școala generală au desfășurat o activitate educativă comună pe tema Holocaustului. Activitatea a constat în prezentarea unui material de către profesorii de istorie Spatareanu Nicuta (liceu) și Lungu Corina (gimnaziu), scopul lor fiind familiarizarea elevilor cu noțiunile de toleranță și empatie. Dincolo de acumularea de informații din prezentarea profesorilor, elevii au avut posibilitatea să își exprime propriile opinii prin intermediul unor afișe reprezentative pentru tema Holocaustului din Romania.Profesori, Spatareanu Nicuta și Lungu Corina.
  • Alegeri
În data de 9 octombrie, la Liceul Tehnologic “Sf. Nicolae” Deta, sub atenta îndrumare a comisarului șef Ghervan Cristian și a profesoarei Galamboș Lenuța, au fost organizate alegeri pentru Consiliul Școlar al Elevilor (C.S.E.) și pentru Consiliul de Administrație al școlii (C.A.).

Toți elevii prezenți au votat, în urma numărării voturilor s-a decis ca președinta C.S.E. să fie eleva Ecob Patricia, clasa a XII-a R, iar elevul care îi va reprezenta pe colegii săi în C.A. să fie Baduceanu Alexandra, clasa a XII-a U. Vicepreședinte C.S.E., Galamboș Alexandra.

Peste 50 de tineri din România, Polonia, Slovacia și Ungaria au participat la un proiect finanțat de Uniunea Europeană, care se desfășoară în trei țări foste comuniste. Proiectul “Revoluții în toamna națiunilor – revoluțiile din România și Ungaria 1989” s-a desfășurat în perioada 26-28 septembrie la Deta. În prima zi a seminarului organizat în cadrul acestui proiect, participanții din cele 4 țări s-au întâlnit la Casa de Cultură din Deta unde conducătorul proiectului, Ralf Olszowski, a făcut o scurtă prezentare a activităților din cele trei zile românești ale proiectului. Președintele executiv al Memorialului Revoluției din Timișoara, Gino Rado, a povestit apoi despre primele zile ale Revoluției de la Timișoara, iar unul dintre participanții la revolta din 16-22 decembrie 1989, Costel Balint a rememorat acele momente devenite acum istorie. Balasz Farkas și-a amintit apoi de revoluția maghiară, iar tinerii au vizionat și două filme despre revoluțiile din România și Ungaria. Duminică, în a doua zi a seminarului, cei peste 50 de tineri au participat la un joc de rol având ca temă revoluțiile din 1989. Tinerii care s-au născut cu câțiva ani după 1989 au intrat în pielea personajelor de atunci pentru a înțelege cât mai bine cum s-au derulat evenimentele. Într-o atmosferă mult mai relaxată decât acum 26 de ani, elevii au simțit o parte din ce au trăit cei care au făcut istorie în 1989. Chiar dacă a fost doar joc de rol, tinerii și-au dat seama cât de încărcate de semnificații au fost acele momente. Participanții la acest proiect au vizitat și Memorialul Revoluției din Timișoara, fiind apoi invitați să vadă și o expoziție cu fotografii din timpul Revoluției. Încheierea seminarului a avut loc la Deta unde organizatorii din partea română, Asociația Timiș-Torontal, au prezentat concluziile celor trei zile.  



Organizate la o lună distantă, cel pentru seniori în iulie, iar cel pentru copii în august, Campionatele de minifotbal Maracana 2015 au arătat că sportul și fair play-ul pot merge mână în mână. Este adevărat că Maracana de la Deta este un eveniment cu tradiție, în cadrul căruia organizatorii au văzut multe și au avut în față la fel de multe provocări, însă ceea ce contează este că publicul și amatorii de fotbal au avut încă o dată ocazia să își demonstreze abilitățile, să facă mișcare sănătoasă pentru organism și să socializeze cu persoanele care împărtășesc bucuria de a juca. Campionatele au fost organizate de Consiliul Local și Primăria orașului Deta, câştigătorii fiind răsplătiţi cu diplome, cupe, figurine şi mingi de fotbal. Adina Mateescu.
Rezultate competiție Maracana 2015 – copii:
Locul I – F.C. KECSKETELEP
Locul II – AVÂNTU MIHAI VITEAZUL
Locul III – F.C. OPATIȚA
Golgheter – SZAKAL CLAUDIU
Cel mai tanar jucator – INASI FABIAN
Rezultate competiție Maracana 2015 – seniori:
Locul I – F.C. Kecsketelep
Locul II – ATLETICO Blocuri
Locul III – OPATIȚA
Locul IV – VICTORIEI
Golgheter – Mirzoca Darius
Cel mai bun portar – Marta Patrick
Cel mai tehnic jucător – Ciotir Luciek
Cel mai tânar jucător – Radis Bogdan
Cel mai în vârstă jucător – Ianos Ștefan

În 13 si 14 iunie, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi la Casa Armatei din Timişoara s-a desfăşurat faza finală a Festivalului concurs “Lada cu zestre”, ediţia a IX -a 2015. Ansamblul de dansuri germane “Edelweiss Deta” a participat la eveniment cu emoţie şi mândrie, alături de celălalte formaţii de dansuri ale Casei de cultură Deta, reuşind să obtină un merituos loc III pe judeţ, la secţiunea coregrafie – ansambluri folclorice ale etniilor. Vrem să mulţumim şi să împărţim această bucurie cu toţi cei care ne-au susţinut întotdeauna şi ne-au făcut de fiecare dată să ne simţim speciali.Gerhart Şămanţu.

În perioada 10 – 19 iulie 2015, asociația TEAM 4LIFE+, în parteneriat cu asociația Grupo Scout Eryteeia și Hellenic Youth Participation, a derulat proiectul „Offline – Back to the roots”, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus +.
Activitățile proiectului s-au desfășurat în localitatea montană Sasca Română, jud. Caraș Severin, unde 26 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, provenind din trei țări europene: Grecia, Spania și România, timp de 10 zile au participat la activități interactive, atractive, interesante și diversificate: jocuri și activități sportive în aer liber (tir cu arcul, rapel, etc.), activități de voluntariat în comunitate, drumeții montane, acțiuni de ecologizare a traseelor turistice și a râului Nera, ateliere de creație, activitate de marcare a unui traseu turistic, recondiționarea terenurilor de joacă din Sasca Română și Sasca Montană sau seri interculturale. Tinerii au avut ocazia să vadă și să experimenteze activități inedite pentru ei, precum mulsul vacilor, depănușatul porumbului și adunatul fânului în căpițe. Scopul acestui schimb de tineri a fost promovarea unui stil de viață sănătos prin practicarea sportului și a activităților în aer liber, prin implicarea în activități de (eco) voluntariat care să contribuie, în cele din urmă, la creșterea calității vieții tinerilor și la o mai bună integrare în societate. Prin activitățile desfășurate am reușit să oferim tinerilor participanți alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, să creştem gradul de implicare în viața comunității, să încurajăm înțelegerea reciprocă și dialogul intercultural.
Metodele folosite pentru implementarea proiectului au fost cele specifice educației non-formale: exerciții de intercunoaștere, exerciții și jocuri de construire și sudare a grupului, jocuri de cooperare și socializare, jocuri de echipă, educația prin aventură și tresure hunt.

La finalul proiectului, am obținut următoarele rezultate: dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos şi dinamic prin participarea la activităţile sportive și recreative în aer liber, implicarea tinerilor în diferite acțiuni de voluntariat la nivelul comunității, îmbunătăţirea abilităţilor lingvistice şi a comunicării interculturale, dezvoltarea personală a tinerilor și dezvoltarea abilităţilor sociale, dezvoltarea toleranţei şi a deschiderii spre diversitate.Tanko Edina, vicepreședinte TEAM 4 LIFE+ și coordonator proiect.

Pentru a marca data de 9 mai și a celebra Ziua Europei, în cadrul Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” Deta a fost organizat un concurs la care au participat şase echipe de elevi din clasele IX-XI. Tinerii s-au remarcat pe parcursul a patru probe care au constat în verificarea cunoştinţelor despre Uniunea Europeană şi caracteristicile unor ţări europene, apoi la ultimele două probe, elevii şi-au dovedit originalitatea realizând o reclamă pentru preparate tradiţionale românești, dar şi pentru România ca țară. La fel de interesantă a fost și intervenția prezentatoarelor care i-au invitat pe cei prezenți la o călătorie imaginară prin Europa, dezvăluind detalii inedite despre tările bătrânului continent. Profesori organizatori: Jinaru Ion (director), Lungu Corina, Galamboş Lenuţa și Spătăreanu Nicuţa.

În luna mai, în cadrul Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” se desfăşoară proiectul extraşcolar „Alcoolul–risipă de clipe frumoase”, inițiativă care cuprinde mai multe activităţi şi are ca scop informarea elevilor claselor a IX-a despre efectele negative ale alcoolul şi importanța reducerii consumului de alcool. Prima activitate a avut loc în săptămâna 4 – 9 mai, elevii implicaţi descoperind ce înseamnă un stil de viaţă sănătos şi cum să-l integreze în viaţa de zi cu zi. La proiect participă elevele Galamboş Alexandra, Andrei Paula, Brumar Ancuţa şi Chiticariu Nadine din clasa a IX-U, sub îndrumarea doamnelor profesoare Vâlcea Cristina (coordonator de proiect) si Galamboş Lenuța. Parteneri în cadrul proiectului sunt reprezentanţi din partea Poliţiei, ai Spitalului, ai Asociaţiei de Părinţi și nu în ultimul rând, conducerea şcolii prin reprezentantul său, director Ion Jinaru. Prof. Vâlcea Cristina.

Fărşangul este un amestec de distracţie, istorie şi buna-dispoziţie și își are originile în sărbătoarea care celebrează trecerea de la iarnă la primăvară, o perioadă în care totul pare realizabil şi posibil. Anual, la mijlocul lunii februarie, comunitatea maghiară din Deta sărbătoreşte acest eveniment, Fărșangul devenind deja o tradiţie în orașul nostru.
Veselia și voia bună au pus stăpânire pe seara de Fărșang 2015, momentele de divertisment fiind alternate cu cele de cântec și joc. Cele mai spectaculoase apariții le-au reușit membrii ansamblului de dansuri populare maghiare, Margaretta, care au impresionat toți participanții cu măștile haioase, însă realizate fără cusur. Alaiul colorat, asemănător celui de nuntă, condus de muzicanţi, preot, cantor, mire, mireasă, bocitoare și o pereche de beţivi, a întregit atmosfera de distracție și a îndeplinit toate cerințele astfel încât înmormântarea Fărșangului să fie dusă la bun sfârșit și în acest an. Sărbătoarea a fost urmată de tradiţionalul Bal de Fărşang unde toți cei prezenți au fost serviţi cu “Crofne”, delicioasa prăjitură tradiţională de Fărşang. Ne-au onorat cu prezenţa invitaţii noştri de la Csóka din Serbia şi domnul primar Petru Roman. Clara Stanciu.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support