După doi ani în care am muncit din greu pentru a reduce și preveni consumul de droguri, am ajuns și la ultima activitate a proiectului ,,Nu-ți frânge aripile singur”. În data de 2 mai am încheiat proiectul printr-o festivitate care a avut loc în curtea Liceului Tehnologic “Sf. Nicolae” Deta în cadrul căreia au fost exprimate concluzii și păreri despre toate experiențele din proiect, s-au recitat poezii, s-a cântat și au fost transmise mesaje antidrog. La activitatea de închidere a proiectului ne-au fost alături partenerii noștri care ne-au susținut și ne-au încurajat pe parcursul întregului drum: domnul comisar-șef de la A.N.A. Vasile Gavrilescu, domnul comisar-șef Florin Băcioiu de la I.P.J. Timiș, domnul comisar-șef Cristian Ghervan de la Poliția Locală Deta., doamna doctor Violeta Radosav și doamna viceprimar Mateescu Adina. Data de 2 mai nu închide un drum ci deschide unul nou deoarece echipa de proiect va continua să prevină și să reducă consumul de droguri, mai ales membrii ei își doresc să devină voluntari antidrog. (Eleva Oana HERIȘANU – clasa a X-a R, Liceul Tehnologic „Sfântu Nicolae” Deta)

La Grădiniţa cu Program Prelungit Deta, educatoarele grupei „Buburuzele” au renunțat la tradiţionala serbare de Ziua Mamei şi au realizat o activitate comună inedită, invitând mămicile să lucreze la un proiect alături de micuți. Pregătirile pentru sărbătorirea zilei de 8 Martie au fost coordonate de prof. înv. preșc. Vertopan Mariana și de institutor Puiu Georgeta.


Pe fondul muzical al concertului „Primăvara”, de Antonio Vivaldi, preşcolarii, ajutaţi de mămici şi îndrumaţi de cadrele didactice, au plantat câte o zambilă. Au fost puse la dispoziţia mamelor şi copiilor răsaduri de floare, ghivece, mănuşi de protecţie pentru mămici, şorţuleţe, lopăţele, vase şi stropitori cu apă, pământ. Cei mici au ţinut neapărat să ajute la introducerea pământului în ghiveci și la udarea plantei proaspăt sădite. Iar până va înflori zambila, educatoarele le-au pregătit mămicilor un coșuleț cu flori, confecţionat din hârtie colorată, șnur și dantelă, o replică a florilor de primăvară, pe care copiii le-au oferit mămicilor împreună cu… instrucţiunile de îngrijire ale plantei adevărate. După ce au făcut repede curăţenie, preşcolarii le-au încântat pe mămici cu un scurt program artistic, iar la finalul spectacolului le-au invitat la dans pe jocul muzical ,,Fiecare pui are mama lui”. De asemenea, copiii le-au dăruit mamelor diplome de merit, confecţionate împreună cu educatoarele. Tot copiii au fost cei care şi-au servit mamele și doamnele cu prăjitura şi un suc astfel că îi felicităm și suntem mândre de felul în care au participat la activitățile de 8 martie. (Mariana Vertopan, profesor învățământ preșcolar)

Cu ocazia Dragobetelui, o sărbătoare populară celebrată de români pe 24 februarie, Liceul Tehnologic “Sf. Nicolae” Deta a organizat un bal intitulat “De dragobete iubește românește!”, eveniment aflat la cea de-a treia ediție. Momentele artistice pregătite de liceenii din Deta au fost intercalate cu mai multe probe la care au fost supuse 5 perechi înscrise în concursul “Miss&Mister Dragobete 2017”. În urma deliberării atente a juriului care a notat perechile cu note de la 1 la 5, titlul de “Miss Dragobete 2017” i-a revenit elevei Botorea Armina, iar cel de “Mister Dragobete 2017” elevului Szemenyuk Alex. (Galamboș Alexandra, Președinte C.S.E.)

Clubul Badminton Deta s-a dovedit a fi cel mai bun club național prezent la Shuttle Time, competiție internaționlă desfășurată la Timișoara care a reunit 119 copii din Vîrșeț, Belgrad, Arad, Bocșa, Deta, Șimand, Lugoj și Timișoara. Doar clubul Fanatik din Vîrșeț a reușit să adune mai multe titluri, însă tinerii noștri sportivi, prin dăruirea și munca depusă au scris o pagină importantă în istoria sportivă a orașului nostru. A fost o competiție foarte grea, la categoriile de vârstă U9, U11, U13 și U15 ani (fete și băieți), cu un nivel fiind foarte ridicat, specific concursurilor internaționale la care participă mulți campioni. Premiile și rezultatele obținute au fost extraordinare, clubul din Deta obținând primul titlu de campioană – Giulia Liszkai și prima finală disputată între două sportive din orașul nostru – Edina și Giulia. Felicitări tuturor sportivilor clubului nostru și mulțumiri ASO Deta pentru că a fost alături de noi și a asigurat transportul copiilor la competiție. (Radu Rotar)
Rezultate obținute de Badminton Deta la competiția Shuttle Time, 18 februarie 2017
Botocan Rain Miriam- locul II U9
Palfi Sara- locul III U11
Suciu Edina – locul II U13
Liszkai Giulia – locul I U13
Novacovici Dean – locul III U13

Kovacs Izabela – locul III U15

La sfârșitul lunii ianuarie, Elena Boghicevici, Sabrina Ecob, Oana Herișanu și Alexandru Magyar, elevi ai clasei a X-a, împreună cu profesoara Lenuța Galamboș, coordonator al grupului, au organizat o activitate antidrog cu clasa a VIII-a C, diriginte Maria Băniaș. Elevii ciclului gimnazial au fost informați despre efectele nocive ale drogurilor și au confecționat două postere reprezentând viziunea acestora despre efectele substanțelor ilegale. Scopul activității a fost de a-i avertiza pe tineri cu privire la riscurile consumului de substanțe care provoacă dependență și de a-i face să conștientizeze faptul ca drogurile reprezintă cel mai mare pericol al adolescenței. (Boghicevici Elena – clasa a X-a R)

În 24 ianurie, la Centrul Cultural al Orașului Deta, elevii Liceului Tehnologic „Sf. Nicolae” au recitat poezii, au citit legende în grai moldovenesc și au expus prin intermediul unor creații proprii gândurile lor legate de Mica Unire. Ansamblul de dansuri populare i-a impresionat pe cei prezenți, amintindu-le de originile și de tradițiile transmise din moși-strămoși, iar Giorici Fabian (orgă) și Giurgev Deian(acordeon) au interpretat două melodii care au întregit atmosfera de sărbătoare. La final, elevii au dansat hora unirii și au înțeles că, așa cum spunea Mihai Eminescu, „patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară”. (Herişanu Oana clasa a X-a R)

La mijlocul lunii noiembrie, la Centrul Cultural al orașului Deta a avut loc o nouă activitate antidrog realizată de către elevii implicați în proiectul „Nu-ți frânge aripile singur”, inițiativă căreia i s-a alăturat între timp și Suiugan Bianca, elevă în clasa a X-a R. Tinerii au format 5 echipe care au pregătit un desen, o poezie și o creație artistică personalizată cu mesaje referitoare la efectele nocive ale substanțelor care dau dependență (cafea, alcool, tutun, etnobotanice și drog), partea a doua a activității fiind dedicată unei dezbateri în cadrul căreia s-a discutat argumentat și au fost demontate principalele false credințe cu privire la droguri, legale sau nu. În cadrul întâlnirii, fiecare coordonator al echipei a vorbit despre consecințele dăunătoare ale substanței psihoactive pe care a reprezentat-o. Spre sfârșitul activității, Mocanu Roxana din clasa a XI-a R a interpretat o melodie antidrog, melodia și versurile fiind compuse de domnul profesor de muzică Teuca Darius. La final, doamna Morariu Letiția Ana – director al Liceului Tehnologic ,,Sf. Nicolae” Deta, doamnaMateescu Adina – viceprimar al orașului Deta, domnul maiorHerișanu Ioniță – comandant al Stației de Pompieri Deta și domnul comisar-șef Ghervan Cristian din partea Poliției orașului Deta au împărtășit din gândurile lor cu privire la lupta antidrog, au adus noi propuneri și au urat elevilor implicați mult succes în continuare. (Oana Herisanu, cls X R)

În data de 12 noiembrie, la Colegiul Naţional Coriolan Brediceanu Lugoj, s-a desfăşurat Concursul şcolar interjudeţean „Memorial Octavian Larionescu”, în cadrul căruia, Oana-Victoria Herişanu, elevă a clasei a X-a R – Liceul Tehnologic Sfântul Nicolae, a obținut locul întâi. Concursul, aflat la cea de-a opta ediție, a avut ca obiectiv general dezvoltarea spiritului competitiv al elevilor la disciplina chimie. Orașul nostru poate fi mândru de modul în care a fost reprezentat de eleva Oana-Victoria Herișanu, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a impus pe un loc fruntaș în fața mai multor elevi ai celor mai prestigioase licee teoretice sau tehnologice din vestul țării. La competiție au participat: Liceul Teoretic Grigore Moisil, Colegiul Naţional C.D. Loga, Colegiul Naţional Bănăţean, Colegiul Naţional C. Brediceanu, Liceul Tehnologic Sfântul Nicolae Deta (Timiș), Colegiul Naţional Traian Doda (Caraş Severin) şi Colegiul Naţional Iancu de Hunedoara ( Hunedoara). Letiţia Morariu.


Tinerii implicați în proiectul „Nu-ți frânge aripile singur” au făcut o vizită la Stația de Pompieri din Deta cu scopul de a discuta despre efectele drogurilor asupra organismului, dar mai ales despre modalitățile în care poate fi prevenit consumul acestor substanțe numite și „distrugătoare ale personalității”. Alcoolul, cafeaua sau tutunul, deși sunt legale pentru adulți, în cazul unor organisme în formare, așa cum sunt ale tinerilor, pot avea efecte devastatoare, generând afecțiuni medicale greu de suportat.
Nu trebuie să ne refugiem în vicii pentru a ne face viața mai ușoară deoarece nu vom reuși, e calea sigură către eșec. Poate, la început, există plăcerea de moment, însă trebuie să fim conștienți de dezastrul zilei de mâine atunci când avem o dependență, oricât de mică ar părea ea. Nu trebuie să ne împiedicăm de micile pietricele din calea vieții, există sprijin și există metode să trecem cu capul sus chiar și peste cele mai mari obstacole”, a spus Oana Victoria Herișanu, elevă a clasei a X-a R.
Pompierii din Deta le-au împărtășit tinerilor din experiența lor de viață și din numeroasele cazuri cu care s-au confruntat, astfel încât elevii să înțeleagă ce înseamnă pericolul și să se ferească de el. Pentru ca întâlnirea să fie și mai palpitantă, pompierii le-au prezentat mașinile cu care se deplasează la intervenții.
Vreau să dau un sfat tuturor celor care sunt tentați de drgouri: nu căutați fericirea în lucrurile trecătoare, țintiți spre ceva măreț și nu risipiți frumusețea corpului dumneavoastră, nu o vindeți substanțelor distrugătoare de personalitate. Cine cade în jocul substanțelor care dau dependență are un caracter slab. Fiți sinceri și arătați-vă în primul rând vouă că nu sunteți o marionetă. Tentațiile curg ca niște săgeți în jurul nostru, dar noi ne putem face propriul scut în fața substanțelor nocive, fiecare dintre noi are puterea să refuze orice tip drog” a mai adăugat Oana Victoria Herișanu, elevă a clasei a X-a R.

Ca în fiecare mijloc de septembrie, elevi, părinți și profesori s-au reîntâlnit în curtea școlii pentru a începe un drum nou pe tărâmul cunoașterii. Emoțiile au fost mari pentru boboceii din clasa pregătitoare dornici să o întâlnească pe doamna lor învățătoare, cea care le va fi o a doua mamă în următorii patru ani și care le va deschide calea către cea mai mare bogăție a unui școlar: literele. Emotii au avut și bobocii din clasa a IX-a, mulți dintre ei întâlnindu-se pentru prima dată, parcă pierduți în fața unei perioade în care totul înseamnă schimbare. Emoții au avut și clasa a XII-a pentru că acesta e ultimul lor an împreună si aceasta a fost ultima lor festivitate de deschidere a unui an școlar. În curtea inundată de un soare prietenos au răsunat imnul României și vocile calde ale părintelui protop Prisăceanu Ion și a părintelui paroh Blagoe Ciprian care au intonat un te-deum pentru a binecuvânta anul școlar 2016-2017. Ca de fiecare dată, la începutul anului școlar domnul primar Petru Roman s-a adresat copiilor și părinților, dorindu-le un an școlar plin de reușite, care să aducă un plus de performanță școlii din Deta și prestigiului ei, pe care cu toții îl dorim cât mai înalt. Un gând bun le-a fost adresat și cadrelor didactice pentru eforturile făcute și pentru dăruirea de care dau dovadă în munca din sala de clasă și din afara ei. Mesaje de încurajare și de susținere au adresat și d-l sublocotenent Balica Silviu, comandantul Plutonului II Jandarmi Deta și d-l comisar șef Ghervan Cristian din partea Poliției Deta care au subliniat faptul că siguranţa în unităţile de învăţământ constituie, şi în cursul acestui an şcolar, o prioritate. Se va continua derularea de activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în incinta școlii, în zonele adiacente, cât şi pe traseele de acces către şcoli. Colaborarea permanentă ce se va derula cu învăţătorii, profesorii şi diriginţii va asigura premisele unui parteneriat eficient care să conducă la prevenirea incidentelor ce ar putea perturba desfăşurarea orelor de curs. La finalul ceremoniei, copiii au intrat rapid în atmosfera unei zile de școală. S-au îndreptat încărcați de multe buchete de flori spre sălile de clasă în care așteptau cuminți manualele și pe tablă erau scrise caligrafic mesajele de bun venit ale doamnelor învățătoare și ale doamnelor diriginte. Copiii din clasele pregătitoare cu coifuri de albinuțe în cap s-au așezat în băncuțe noi, potrivite pentru statura lor de pitici neastampărați.

Privind agitatia din sălile de clasă îți vin în minte versurile Elenei Plugaru
Sunt micuţi, dar sunt voinici,
Ia priviţi-i ce mai pici:
Un ghiozdan plin de ştiinţă
Duc în spate – au voinţă”

(Director Liceul Tehnologic Sfântu`Nicolae, Letiţia Morariu)
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support