Consiliul Local al oraşului Deta pregătește lansarea unui apel de proiecte cu finanţare nerambursabilă în cadrul Programului SPRIJIN PENTRU ONG-uri

Conducerea Primăriei Deta vrea o implicare cât mai mare a cetățenilor în viața comunității, astfel că are în vedere alocare a 58.500 lei pentru sprijinirea asociațiilor din localitatea noastră. Pot depune proiecte organizatiile nonguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în dezvoltare comunitară, socială şi activităţi civice, lucrul cu tineretul sau protecţia mediului. Scopul programului susținut de Primărie și de Consiliul Local este de a promova cetățenia activă, alături de activitățile de protecție a mediului și implicarea tineretului în viața comunității. Pentru obţinerea unei finanţări pot aplica organizaţiile non-profit care îşi au sediul pe teritoriul oraşului Deta (asociaţii, fundaţii, uniuni) înregistrate în baza O.G. 26/2000 si au activitate de cel puţin un an de zile. O organizaţie poate depune o singura cerere de finanţare. A.L.

Publicarea acestui program anual de finanţare nerambursabilă nu creează Consiliului Local Deta obligaţia de a efectua respectiva procedură de selecţie.

Zeci de elevi au învățat despre istoria orașului Deta și despre identitatea noastră ca români, în cadrul proiectului „Școala Altfel”, ocazie cu care le-a fost prezentat Muzeul orașului nostru cu tot ce are el mai valoros. Cele mai reușite vizite, cu cele mai numeroase grupe, au fost organizate pentru două clase de la Liceul Economic din Timişoara, pentru patru clase din ciclul primar şi trei grupe de preşcolari de la instituţiile de învăţământ din Deta. Ovidiu Ivancea

Dragi tineri și elevi,
·                     Nu vă implicaţi în conflicte sau încăierări. În cazul unor astfel de situaţii, apelaţi la părinţi, profesori sau organele de ordine pentru aplanarea  acestora;
·                     Aveţi grijă la anturajele pe care le frecventaţi. Nu vă lăsaţi influenţaţi de persoane rău intenţionate şi nu participaţi la comiterea unor acte ilegale;
·                     Nu lăsaţi o simplă ceartă să degenereze în violență;
·                     Nu consumaţi alcool. Când vă aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice puteţi comite acte pentru care veţi răspunde penal;
·                     Nu consumaţi droguri, indiferent de cantitatea sau tipul acestora;
·                     Dacă primiţi diferite obiecte sau bunuri despre care ştiţi sau bănuiţi că provin sau ar putea proveni din fapte ilicite (furturi, tâlhării, etc.), nu încercaţi să le comercializaţi sau să le  păstraţi deoarece în acest caz veţi săvârşi o infracţiune. Predaţi aceste bunuri autorităţilor (Poliţie, Jandarmerie) pentru ca acestea să poată lua măsurile legale;
·                     Alarmarea falsă a autorităţilor cu privire la un pericol de o gravitate  majoră (de exemplu atac terorist), este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii. Nu recurgeţi la astfel de farse deoarece veţi răspunde pentru faptele voastre. Șeful Poliței orașului Deta, comisar-șef Cornel Glăvan.

Ora Pământului este un eveniment care doreşte să atragă atenţia asupra consumului excesiv de energie şi a pericolului pe care îl reprezintă pentru mediu şi pentru climă acţiunile oamenilor.

Milioane de oameni din diferite colțuri ale lumii au petrecut cel puţin 60 de minute pe întuneric în data de 23 martie 2013 , între orele 20,30 -21,30. Din Sydney şi până în New York, aproximativ şapte mii de localităţi din peste 150 de ţări au stins luminile pentru o oră. Evenimentul nu a fost uitat nici în Deta.

La apelul asociației TEAM 4 LIFE, o organizație care susține acest eveniment încă din anul 2009, au răspuns peste 250 de locuitori ai orașului, care au stins luminile în locuințele proprii și au ieșit în parcarea din fața Complexului pentru a sărbători evenimentul. Timp de o oră, cerul a fost luminat de cele 200 de lampioane lansate de participanți, chiar dacă această misiune a fost uneori îngreunată de vântul care a suflat. Poate că totul ar fi fost mai spectaculos dacă și orașul nostru, între orele 20,30-21,30,  ar fi rămas în beznă… Cu toate acestea suntem mândri că și la Deta s-a marcat momentul.

Faptul că, din an în an numărul celor care susțin și participă la eveniment este în continuă creștere, ne dă certitudinea că sloganul ”Schimbarea suntem noi!” nu mai reprezintă doar un slogan. Este un angajament pentru un comportament mai responsabil care nu trebuie să fie valabil doar o oră sau o zi, ci trebuie să facă parte din modul nostru de a fi, pentru că o schimbare reală și durabilă începe cu fiecare dintre noi. Așadar, schimbarea suntem noi! Fiecare: eu, tu, noi împreună!

Această acțiune face parte dintr-un program mai vast de educare a tinerilor pentru un comportament  ”verde” și ”prietenos” față de mediul înconjurător care este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune. Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține. (Tanko Mariapreședinte Team 4 Life)

În ultima perioadă de timp, în ciuda activităţilor şi eforturilor desfăşurate de cadrele Poliţiei oraşului Deta, delincvenţa juvenilă are un trend ascendent la care contribuie şi conduita unora dintre părinţi. Lipsa de supraveghere şi îndrumare a copiilor în cadrul familiei, absenţa ataşamentului, alături de slaba colaborare între familie și şcoală determină implicarea tot mai mare a tinerilor în săvârşirea de infracţiuni. În Deta au fost deja înregistrate fapte infracţionale cu un caracter de pericol social ridicat înfăptuite de minori, astfel că Poliția orașului Deta recomandă o colaborare mai strânsă între părinţi și cadrele didactice cu scopul de a preveni infracţiunile săvârşite de tineri, dar şi a reducerii riscului de victimizare a acestora. Șeful Poliției orașului Deta, comisar șef poliție, Glăvan Cornel.

Sfaturi practice pentru tineri
Chiar dacă nu aţi împlinit încă vârsta de 18 ani trebuie să aveţi în vedere faptul că:
– minorii care au împlinit vârsta de 14 ani răspund penal; aceştia pot fi sancţionaţi chiar şi cu închisoarea;
– comiterea de infracțiuni reprezintă o sursă sigură de probleme, care vă vor afecta într-un mod negativ şi distructiv viaţa;
– toate planurile şi visele tale de viitor se pot nărui într-o secundă dacă urmezi calea delincvenţei juvenile

Ambele echipe de handbal fete antrenate de profesorul Szabo Francisc au câștigat titlul de campioane județene pe 2013. Atât echipa gimnazială cât și echipa liceului din Deta au dominat competiția sportivă, impunându-se printr-o tactică superioară și o condiție fizică de invidiat. 
În picioare: Prof. Szabo Francisc, Mitan Anda, Ghervan Cătălina, Zsak Manuela, Marcu Daiana, Brumar Ancuţa
Jos: Marcu Alexandra, Paraschiv Isabela, Stanoievici Sorina, Teliceac Andreea
În drumul spre titlu, echipa noastră gimnazială de handbal fete și-a dovedit superioritatea în fața jucătoarelor de la Handbal Club Jimbolia cu o diferență de 5 goluri, după ce, prin calități sportive și atitudine, au reușit să depășească toate cele 8 echipe calificate în finală. Competiția sportivă care a adus fetelor noastre titlul de campioane județene a reunit echipe participante din peste 600 de şcoli, iar în urma rezultatelor remarcabile obţinute, patru fete dintre fetele noastre au fost legitimate şi transferate la Liceul cu program sportiv Banatul, secţia de handbal.
Prof. Szabo Francisc, Indrias Stefania, Pelin Adelina, Groza Maria, Baldovin Claudia, Petrican Sonia, Marcu Alexandra, Olaru Catalina, Ulmeanu Cosmina, Telbisz Loredana
Nici echipa liceului de handbal fete nu s-a lăsat mai prejos, tinerele născute în 1994 făcându-se remarcate prin energia jocului și lejeritatea cu care au depășit echipe puternice precum Liceul Peciu Nou, Liceul Traian Vuia Făget sau Liceul Mihai Eminescu Jimbolia. Concursul a avut caracter oficial fiind trecut în Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Echipa de vis are nevoie de susținere

În formula reunită, echipa oraşului la handbal fete, se compune din toate sportivele de toate vârstele, iar în momentul de față, aceasta se afla pe locul doi în campionatul de senioare al judeţului.  Ultima etapă a campionatului se va desfăşura în luna mai, la Deta, astfel că jucătoarele noastre vor avea nevoie de întreg sprijinul publicului și de tot interesul autorităților locale. “Așteptăm părinții și iubitorii de handbal să ne fie aproape, deoarece prezența suporterilor este extrem de importantă pentru moralul fetelor” ne-a spus antrenorul sportivelor, profesorul Szabo Francisc. “Fetele au muncit extrem de mult pentru rezultatele de până acum, iar victoriile le aparțin în totalitate. Avem jucătoare de mare valoare și m-aș bucura să găsim finanțatorul care ar putea să le sprijine performanța pentru a obține chiar mai mult din parcursul lor sportiv” a subliniat profesorul Szabo Francisc.

Ca în fiecare an, și în 2013, Primăria Deta va sprijini mai multe evenimente, concursuri și activități culturale dedicate tuturor locuitorilor orașului nostru, de la cei mai tineri până la cei vârstnici. Primele acțiuni au fost deja desfășurate în luna ianuarie, urmând ca pe parcursul anului să fie implicate persoanele preocupate de folclor, tradiții, competiții sportive sau culinare. 
Agenda Cultural – Sportiva si de Tineret 2013
  •  Ziua curăţeniei
  • Spectacole de teatru, operetă, muzică clasică și simfonică în colaborare cu instituții de cultură
  • Perfecţionarea continuă şi dotarea formaţiilor de dansuri populare
  • Seri și evenimente culturale
  • Activități destinate promovării interculturalității
  • Activităţi culturale şi sportive realizate în colaborare cu localităţi din Serbia şi Ungaria,  Coka şi Bordany
  • Acțiuni pentru copii
  • Ceaunul și grătarul – concurs internaţional culinar, ediția a șasea
  • Zilele sportului pentru toţi
  • Ziua Europei
  • Concurs de pescuit sportiv-juniori şi seniori
  • Hramul Bisericilor
  • Zilele clubului orăşenesc
  • Maracana-campionat de fotbal
  • Zilele culturale ale oraşului Deta, ediția a patra
  •  Ziua Naţională a României
  • Sărbătoarea Pomului de Crăciun
  • Concurs automobilistic si de carting

Sâmbătă, 2.02.2013 un grup de elevi din clasele V-XII de la Liceul Tehnologic „Sf. Nicolae Deta”, însoţit de doamnele profesoare Boca Maria si Galamboş Lenuţa au plecat in excursie. Chiar dacă ne-a însoţit pe tot traseul ploaia şi lipsa zăpezii eram optimişti ca acolo sus… ne v-a întâmpina soarele şi zăpada, dar… deziluzie ne-a întâmpinat ceaţa şi vântul. Cu mult curaj am plecat să ne închiriem sănii şi schiuri. Însoţiţi de doamnele profesoare am plecat pe pârtie, unde a început distracţia… La ora 15,30 ne-am îmbarcat şi am plecat spre casă cu o escală scurtă în municipiul Reşiţa. În autocar, în drum spre casă, distracţia a continuat. Am ajuns cu bine acasă cu dorinţa de a pleca cât mai curând într-o altă excursie. Galamboş Alexandra clasa a VII-a B

Pe 6 decembrie, chiar de ziua liceului nostru, adolescenţii şi părinţii lor au primit în dar, cea mai frumoasă petrecere a anului: Balul Bobocilor 2012, eveniment aflat la ce-a de-a 34-a ediție.

După o lungă aşteptare care a meritat pe deplin, Balul Bobocilor 2012 s-a impus deopotrivă ca petrecere și spectacol, fiind de departe cel mai important eveniment pentru tineretul din Deta. Elevii claselor a IX-a au jucat rolul principal, strălucind pe scenă la probele de vals, reggeton, musical, parada modei şi proba la alegere. În lupta bobocilor pentru marele titlu, deliciul publicului a fost reprezentat de probele surpriză, pregătite concurenților cu mare grijă de către organizatori.

Iar cum luna decembrie, este luna cadourilor şi a surprizelor, elevii claselor a XII-a, în calitate de organizatori ai evenimentului, au adus în fața publicului cei mai talentati tineri din şcoală, care și-au dovedit abilităţile vocale, dar și pasiunea pentru dans. Spectacolul oferit elevii noștri a fost plin de momente sensibile şi dansuri energice. Cu ajutorul sponsorilor, cărora organizatorii le sunt profund recunoscători, toți cei prezenți la Balul Bobocilor 2012 s-au bucurat de dansuri sportive și de societate, de muzică şi folclor bănăţean, vedeta care a stârnit cele mai multe aplauze fiind Maximilian, cunoscutul artist hip-hop, venit tocmai de la București pentru a încânta tinerii din Deta.

Pe lângă spectacolul de nota 10, anunțarea bobocilor câştigători a adus un nou moment de emoţie în public, juriul mărturisind că misiunea desemnării câștigătorilor a fost una extrem de dificilă. Primăria oraşului Deta le transmite sincere felicitări tuturor concurenţilor şi le urează mult succes în activităţile viitoare. Diana Tătăruşanu.

Câștigătorii competiției au fost:

         Mister Ziua de Vest Deta – Circa Zoran

Miss Ziua de Vest Deta – Anca Mureşan

Mister Popularitate – Sabin Sergiu

Miss Popularitate – Alexandra Băduceanu

Mister Prinţul Balului – Betczo Kristian

Miss Prinţesa Balului – Hassan Iasmina

Mister  Boboc – Orşoş Patrick


          Miss Boboc  – Gal Otilia

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support