Pentru a nu deveni una dintre victimele infracţiunilor, Poliţia oraşului Deta vă recomandă:

  •  evitaţi zonele rău famate şi anturajele din care fac parte persoane “certate cu legea”;
  • nu vă afişaţi în mod ostentativ cu bijuterii sau alte obiecte de valoare deoarece acestea  reprezintă o atracţie puternică pentru răufăcători;
  • evitaţi consumul de băuturi alcoolice. Atunci când vă aflaţi sub influenţa alcoolului,  capacitatea de reacţie şi percepţia voastră vor fi mult diminuate şi nu veţi putea evita  o posibilă situaţie periculoasă;
  • nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor străine, indiferent de motivele invocate de   către acestea;
  • atenţie la buzunare şi/sau poşete, atât pe stradă cât şi în mijloacele de transport în  comun. Puneţi  banii şi obiectele de valoare în buzunarele interioare ale hainei;
  • dacă sesizaţi persoane dubioase în vecinătatea unităţilor de învăţământ, anunţaţi cadrele didactice sau personalul de pază;
  •  într-o relaţie de prietenie, stabiliţi de la început limitele. Aveţi grijă la acţiunile pe care  le întreprindeţi, este bine ca decizia să vă aparţină. Nu vă lăsaţi influenţaţi de alţii;
  • ori de câte ori aveţi probleme sau vă găsiţi într-o situaţie periculoasă nu ezitaţi să cereţi   ajutorul celor din jur, părinţilor sau organelor de ordine (poliţişti, jandarmi sau poliţişti locali) 

În atenția părinţilor:

  • implicaţi-vă în viaţa copii­lor dumneavoastră, cunos­când atât situaţia şcolară cât şi cercul de prieteni al acestora;
  • îndrumaţi-vă copiii să vă comunice problemele pe care le pot avea, pentru a găsi împreuna rezolvarea acestora;
  • învăţaţi-vă copiii:
– să aibă curajul să spună nu necunoscuţilor, trebuie să ştie că, pentru a scăpa de un peri­col care îi ameninţă, pot ţipa sau fugi;
– să nu se apropie sau să urce în autoturismele unor per­soane necunoscute, indife­rent de ce le spun sau le oferă aceste persoane;
– să nu primească jucării, dul­ciuri sau bani de la persoane necunoscute;
– să respingă orice apropiere sau atingere din partea necu­noscuţilor;

  • încurajaţi-vă copiii să aibă încredere în reprezentan­ţii organelor de ordine (poliţişti, jandarmi sau poliţişti locali) precum şi în profesorii şi celelalte cadre didactice din cadrul unităţii de învăţământ din care fac parte. Aceste persoane pot interveni ori de câte ori copiii dumnea­voastră se află în pericol. 
Șeful Poliției orașului Deta, comisar șef poliție, Glăvan Cornel

Mesaj din partea doamnei Klara Stanciu:
AM ÎMPLINIT UN AN DE CÂND SUNTEM ÎMPREUNĂ. Un an pentru Ansamblul de dansuri populare maghiare Margaretta înseamnă mult deoarece am reuşit să dovedim că aparţinem unei comunităţi de valoare. Acest lucru se datorează unor copii minunaţi, unor oameni cu suflet dispuşi oricând şi oriunde pentru a dezvolta spiritul de echipă promovând obiceiurile şi tradiţii comunităţii. La moment aniversar, felicitări părinţilor, care sprijină şi susţin acest ansamblu şi mulţumiri d-lui Petru Roman pentru susţinerea acordată în vederea promovării obiceiurilor şi tradiţiilor din comunitate.

Joi, 16 mai, elevii de la Liceul Tehnologic Sfântul Nicolae din Deta  au sărbătorit Ziua Sportului Timișan. Organizatorii evenimentului, Catedra de educație fizică, Consiliul Elevilor și Asociația de părinți au angrenat elevii din Deta la o serie de activități sportive, care de care mai antrenante. Ziua a debutat la ora 9 când s-a dat startul la crosul desfășurat în centrul orașului, a continuat printr-un campionat “blitz” de fotbal și handbal fete și s-a încheiat printr-o masă rotundă cu tema “Sport – Educație – Sănătate”. Cei mai meritoși sportivi au fost răsplătiți cu aplauze, cupe și diplome. Prof. Galamboș Lenuța.

La fel ca în fiecare an, 1 iunie a fost ziua în care programul obişnuit al copilului de la Grădinița cu Program Prelungit Deta, s-a dat de două ori peste cap şi, ca într-un basm, s-a transformat în distracţie continuă. De Ziua Copilului, cadrele didactice de la grădinița din Deta au renunţat la regulile stricte din programul zilnic al prichindeilor, pentru a le permite să-şi facă puţin de cap, întrucât este o zi magică, în care spiritul şi inocenţa copilăriei trebuie sărbătorite.
Acţiunea „E ziua ta, copile drag!”, organizată în în sala multifuncţională din parcul oraşului nostru a fost un eveniment plin de culoare, cu mult cântec şi voie bună, într-o atmosferă încântătoare pentru toți participanții, de la cei mai mici la cei mai mari. După ce copiii au pus în scenă momente artistice cu adevărat deosebite, printre aplauze şi emoţiile părinţilor, Mariana Vertopan, directoarea Grădiniţei cu program prelungit Deta, a explicat modul în care educatoarele și conducerea instituției văd sărbătoarea de 1 iunie: „Ziua copilului este o acţiune tradiţională şi un prilej de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia”. La activitatea dedicata zilei de 1 Iunie au participat aproape 130 de copii, cărora li s-a adăugat o asistenţă mult mai numeroasă formată din părinţi, bunici si invitaţi, în fața cărora micuţii artişti şi-au prezentat costumele ingenioase. ,,Instituţia de învăţământ preşcolar este în preajma copiilor şi le oferă ceea ce este de datoria ei, însă ceea ce poate oferi un părinte, prin afecţiune, gingăşie şi relaţii biologice, nu poate face nici o altă instituţie, oricât de performantă ar fi”, a mai spus directoarea Mariana Vertopan. S.M.

Asociaţia Pescarilor Sportivi, Grupa Deta a organizat în data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, un concurs de pescuit pentru tinerii pescari. Juriul format din directorul A.P.S Timişoara-Dorel Lazu, Velyacsek Mihai, Văran Eusebio şi Torok Mihai, reprezentanţi din partea Grupei Deta a A.P.S, a dat startul celor 28 de participanţi, băieţi şi fete cu vârste între 5-16 ani. Tinerii pescari au aşteptat cu nerăbdare marea captură, iar după 3 ore de concurs s-a trecut la cântărirea peştelui prins, care apoi a fost eliberat fiind perioadă de prohibiţie, şi la desemnarea câştigătorilor. Concursul a fost sponsorizat de Consiliul local al oraşului Deta iar premiile au constat în unelte de pescuit. La eveniment au participat din partea Primăriei oraşului Deta, Petru Roman, primarul oraşului Deta, care a înmânat premiile tinerilor pescari, Gerhart Şămanţu, viceprimarul orașului nostru şi Radu Rotar, consilier local. Mulţumim Poliţiei oraşului Deta pentru sprijinul acordat desfăşurării acestui concurs. Mihai Velyacsek.

Clasament:

Locul I:    ROTAR RAUL – 2,8 kg. peşte
Locul II:   HOCK SEBASTIAN – 2,3 kg. peşte
Locul III:  GOCA DENIS – 2,1 kg. peşte

Menţiune: FRANK RAZVAN şi NICOARA ADINA

De Ziua Copilului, pentru o zi, creșa din Deta s-a transformat într-o lume a poveștilor cu personaje din desene animate, costume colorate și pictură pe față. De la petrecere nu au lipsit prinţesele, fluturaşul, albinuţa, dovleceii, leul sau căţelul, cu toții păziți de faimosul Superman deoarece, spre deliciul celor mici, la sărbătoare s-a prezentat și vrăjitoarea, însoțiță de mezinul pirat. Copiii au fost așteptați cu diferite surprize pregătite de colectivul creşei cu ajutorul părinţilor și al Primăriei din Deta. Muzica, dansul, baloanele și surprizele i-au făcut pe micuți foarte fericiţi, iar bucuria lor a umplut deopotrivă sufletul celor mari, i-a făcut să uite de griji și, pentru câteva ore, să redevină copii. Loredana Vegso, coordonator creșă

Duminică, 2 iunie la Muzeul Satului din Timişoara a avut loc cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Etniilor din judeţul Timiş, iar micuţii ansamblului Sveti Nikola din Deta au avut onoarea să fie reprezentanții minorității sârbe.
Evenimentul a debutat cu defilarea portului popular pe “Aleea Etniilor”, din faţa casei germane, deoarece, în acest an, germanii au fost naşii festivalului. “Cavalerii Tradiţiilor” din Becicherecul Mic, reprezentanții nemților, au trecut pe la fiecare casă de pe alee și au invitat fiecare etnie participantă la Festival, în acordurile Fanfarei din Recaş.
Membrii ansamblului “Sveti Nikola” împreună cu reprezentanţi ai Uniunii Sârbilor din România au aşteptat naşii în curtea casei sârbeşti cu binecunoscutele bucate tradiţionale: ghibaniţe (plăcintă) cu brânză sărată, brânză dulce şi dovleac, suc şi tradiţionala răchie de gutui. După ce și-au îndeplinit datoria de gazde, membrii ansamblului “Sveti Nikola” s-au alăturat alaiului și au vizitat casele etniilor rome, maghiare, ucrainiene, slovace, bulgare, si cehe, făcând la rândul lor cunoştinţă cu bucatele tradiţionale pregătite de fiecare etnie în parte. Pe scena Muzeului Satului, la capitolul momente artistice, grupa mică a ansamblului Sveti Nikola din Deta a prezentat coregrafia din zona Backa a Serbiei, eforturile lor fiind răsplătite cu ropote de aplauze din partea publicului și o diplomă de participare din partea organizatorilor. Diana Tătăruşanu.

Manifestarea cultural-artistică adună în fiecare an reprezentanţi ai etniilor care trăiesc de secole în Banat, mai exact în judeţul Timiş. Organizatorii acestui eveniment unic în Timişoara, sunt Centrul de cultură şi artă Timişoara împreună cu Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara.

Absolvenţii promoţiei 2013 pot beneficia de indemnizaţia de şomaj dacă în termen de 60 de zile de la data absolvirii se înregistrează la AJOFM Timiș ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Dacă în cele 60 de zile nu reuşesc să ocupe un loc de munca, după această perioadă, absolvenţii pot depune cerere de acordare a indemnizaţiei de şomaj. Dacă tinerii nu se înregistrează la AJOFM Timiş în cele 60 de zile de la absolvire, aceștia nu mai pot beneficia de indemnizaţie de şomaj. 
Actele necesare pentru înregistrare sunt: 
– acte de studii și calificare (original și copie) 
– certificat de naştere (original și copie)
– act de identitate (original și copie)
– adeverinţă medicală cu menţiunea „apt de muncă” sau cu restricţii  
Termenul de 60 de zile se calculează de la data terminării cursurilor, indiferent dacă au susţinut sau nu examenul final. R.T.

Elevii claselor III-XI însoţiţi de doamnele profesoare Boca, Galamboş şi Simon, s-au bucurat de o bine meritată excursie pe traseul Deta – Arad – Salonta – Oradea – Valea Drăganului – Cluj. Deşi lung, traseul a fost plăcut şi interesant, iar zilele au trecut foarte repede. Cele mai importante obiective turistice vizitate pe parcursul celor 3 zile au fost Lunca Mureşului, Popasul Millenium, centrul oraşului Oradea, Grădina Botanica și centrul istoric al orașului Cluj, precum și barajul Valea Drăganului. Printre cele mai plăcute momente petrecute la Hotel “Casa Timiş”, unde am fost cazaţi,  a fost ” seara bănăţeană” pe care am sărbătorit-o cu mici, grătare, muzică şi dans. Toţi cei prezenţi au hotărât să ne întoarcem curând pentru a vizita şi Salina din Turda. Prof. Galamboș Lenuța și Galamboș Alexandra ( cls. VII B ).

Deși ziua de 18 mai 2013 a început urât cu câţiva stropi de ploaie, vremea nu i-a speriat pe elevii participanţi care, însoţiţi de d-nele diriginte Boca Maria şi Simon Maria, alături de d-na profesoară Galamboş Lenuţa, au plecat într-o nouă excursie. Printre obiectivele propuse s-a numărat Teatrul vechi din Oraviţa, cel mai vechi teatru din ţară, instituție în care a activat şi luceafărul poeziei romaneşti, Mihai Eminescu.  Preferata elevilor a fost însă plimbarea cu “Mocăniţa” pe calea ferata Oraviţa-Anina, cea mai veche cale ferată montană unde trenul circulă cu maxim 30 km/h, străbate 14 tunele şi trece peste 10 viaducte, toate într-un peisaj minunat. Bonusul excursiei a fost vizita la Paralela 45 și un mic popas în municipiul Reşita. La căderea nopţii am ajuns cu bine la Deta, încântaţi de ceea ce am văzut. Prof. Galamboş Lenuța
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support