CONCURS DE PESCUIT PE BALTA TERMAL
La sfârșitul lunii trecute, Grupa Deta a Asociaţiei Pescarilor Sportivi a organizat concursul de pescuit staţionar pe Balta Termal din oraşul Deta. La concurs au participat atât pescarii sportivi seniori ai asociaţiei cât şi tinerii pescari amatori. Juriul a fost format din dl. Ghervan Cristian din partea Poliţiei oraşului Deta, dl. Veljacsek Mihai, dl. Szabo Petru și dl. Pop Victor din partea asociaţiei de pescari. După tragerea la sorţi, participanţii şi-au ocupat locurile în standurile de concurs, iar la ora 8, respectiv 9, s-a dat semnalul de începere al concursului. După încheierea competiției, momentele culminate au fost legate de cântărirea peştelui prins şi stabilirea locurilor câştigătoare. Pescarii urcați pe podium au fost răsplătiţi cu diplome şi articole de pescuit, premiile fiind înmânate de către dl. Roman Petru, primarul oraşului Deta. Mulţumim pe această cale Consiliului local al oraşului Deta, Consiliului local al municipiului Timişoara, Poliţiei Oraşului Deta şi A.J.P.S. Timişoara pentru sprijinul acordat în desfăşurarea în bune condiţii a acestui concurs. Şef grupă Deta A.P.S , Veljacsek Mihai.
Câştigătorii concursului:
Seniori:
Locul I – Ghilezan Sorin
Locul II – Goga Octavian
Locul III – Cioti Cătălin
Locul IV – Rotar Radu
Locul V – Artucov Milivoi
Locul VI – Luchici Nicolae
Locul VII – Ghilezan Gheorghe
Juniori care posedă permis de pescuit:
Locul I – Parvan Dominic
Locul II – Bachici Sasa
Locul III – Covacs Alex
Juniori care nu posedă permis de pescuit:
Locul I – Creţu Alex
Locul II – Cinca Cristian
Locul III – Rotar Raul