Clubul Badminton Deta s-a dovedit a fi cel mai bun club național prezent la Shuttle Time, competiție internaționlă desfășurată la Timișoara care a reunit 119 copii din Vîrșeț, Belgrad, Arad, Bocșa, Deta, Șimand, Lugoj și Timișoara. Doar clubul Fanatik din Vîrșeț a reușit să adune mai multe titluri, însă tinerii noștri sportivi, prin dăruirea și munca depusă au scris o pagină importantă în istoria sportivă a orașului nostru. A fost o competiție foarte grea, la categoriile de vârstă U9, U11, U13 și U15 ani (fete și băieți), cu un nivel fiind foarte ridicat, specific concursurilor internaționale la care participă mulți campioni. Premiile și rezultatele obținute au fost extraordinare, clubul din Deta obținând primul titlu de campioană – Giulia Liszkai și prima finală disputată între două sportive din orașul nostru – Edina și Giulia. Felicitări tuturor sportivilor clubului nostru și mulțumiri ASO Deta pentru că a fost alături de noi și a asigurat transportul copiilor la competiție. (Radu Rotar)
Rezultate obținute de Badminton Deta la competiția Shuttle Time, 18 februarie 2017
Botocan Rain Miriam- locul II U9
Palfi Sara- locul III U11
Suciu Edina – locul II U13
Liszkai Giulia – locul I U13
Novacovici Dean – locul III U13

Kovacs Izabela – locul III U15

Primăria și Consiliul Local al orașului Deta, prin intermediul Comisiei Sociale, pentru Tineret şi Sport, au organizat și în acest an Cupa „Mihai Mărgineanţu” la fotbal în sală. Competiția poartă numele regretatului profesor de sport din Deta, cel care și-a dedicat cariera activității sportive în cadrul şcolii din oraşul nostru. La eveniment au participat un număr de opt echipe: ASO Deta II, Denta II, Antitutun, Politia Deta, Denta I, Galacticii, Young Boy`s şi Atletico Textila. După disputarea primei etape din grupe s-au calificat 4 echipe dintre care au fost desemnate şi echipele câştigătoare, respectiv: Locul I Antitutun, Locul II Poliţia Deta şi Locul III Young Boy`s. Titlul de gogheter a fost obţinut de Jarcalete Vlad (Antitutun Deta) şi Vlădic Adrian (Young Boy`s Deta) cu câte şase goluri fiecare. Toate cele opt echipe au avut prestaţii foarte bune și au dat dovadă de fair play. Mulţumim publicului numeros care a fost alături de jucători pe parcursul desfăşurării competiţiei. (Adina-Maria Mateescu)

Dezvoltarea fotbalului în sală își are originile în anul 1930, la Montevideo, Uruguay. Meritele pentru crearea acestui sport îi aparțin lui Juan Carlos Ceriani denumit şi creatorul de fotbal de interior, cel care a a pus bazele unei forme de fotbal care să poată fi jucată atât afară cât şi în sală.

Asociaţia Seniorilor din Deta a organizat în data de 25 iunie 2016, un concurs de biciclete la care au participat peste 60 de membrii ai asociaţiei. Concursul s-a desfăşurat în parcul oraşului, sub îndrumarea directă a domnului profesor Ciocan Antoniu care este preşedintele Comisiei de cultură, sport, turism şi agrement din cadrul Asociaţiei Seniorilor din Deta. Pe locul I la femei s-a clasat Drăgoescu Lili, pe locul II Veronica Dorina, iar pe locul III Stoica Anuţa. La bărbaţi, locul I a fost obţinut de Novac Aurel, locul II de către Bistriceanu Petru şi locul III de către Stoica Alexandru. În imagine, alături de membrii asociaţiei am adăugat apare şi o fotografie obţinută de la muzeul oraşului din anul 1985, cu membrii clubului de ciclism al oraşului Deta la acea dată. Intenţionăm să preluăm această tradiţie şi să înființăm o secţie de ciclism în cadrul asociaţiei, iar anual să organizăm ieşiri de grup pe bicicletă, pe anumite trasee. Mulţumim organizatorilor acestui concurs, Consiliului Local și domnului Roman Petru, primarul oraşului Deta pentru sprijinul acordat în toate acţiunile întreprinse de noi. (Alexandru Voiculescu)

Secția de kickboxing din cadrul A.S.O Deta prezintă bilanțul primului semestru din 2016
14 sportivi ai asociației noastre sportive au participat la Herculane la Cupa României la Kickboxing unde a obținut 11 medalii de aur și 3 medalii de argint, clasându-se pe locul 1 pe echipe. A urmat participarea la campionatul național de Savate combat “Box Francez” în București, unde sportivul nostru Beleut Cristian a făcut o impresie foarte bună, meciul său fiind comentat în cadrul transmisiunii televizate ca cea mai tehnică luptă din gală. În luna iunie, ASO Deta a avut 11 reprezentanți la competiția zonală de kickboxing din Timișoara, câștigând 9 medalii de aur și 2 medalii de argint. Sportivul Beleut Bogdan s-a impus în gala “Art Contact” într-o competiție cu sportivi atât din țara cât și din străinătate, iar ca urmare a meciului spectaculos pe care l-a avut, a fost apreciat pe postul de televiziune Timișoara, de către nume mari ale sportului de contact. Urmează o nouă gală în Timișoara, unde sportivul nostru Stroie Constantin va lupta într-un meci pentru centură .

Ne bucurăm să vedem că suntem invitați tot mai des în gale de renume și sperăm ca pe viitor să păstrăm sprijinul Consiliului Local, pentru a putea reprezenta cu succes localitatea noastră. Mulțumesc pe această cale domnului Poenariu Eusebiu, care a fost de fiecare dată lângă noi și mulțumesc conducerii asociației A.S.O Deta pentru ajutorul acordat până în prezent. (Pantis Dan).

La sfârșitul lunii trecute, Asociaţia Pescarilor Sportivi – grupa Deta a organizat un concurs de pescuit pe balta din Zona Termal a orașului nostru. Juriul a fost format din Directorul Asociaţiei Timiş – domnul Lazu Ionel, alături de domnii Velyacsek Mihai, Păuşan Pavel și Szabo Petru în calitate de reprezentanţi ai grupei Deta. După tragerea locurilor de pescuit, cei 30 de concurenţi s-au aşezat pe locurile stabilite şi s-a dat startul concursului. Pescarii au aşteptat cu răbdare marea captură pe o zi extraordinar de frumoasă, iar după 5 ore de concurs au fost stabiliţi şi câştigătorii. Pe primul loc s-a situat Hock Manfred cu 1.760 gr. peşte prins, locul II Berg Kurt cu 1000 gr. şi pe locul III Ghilezan Sorin cu 960 gr. Au fost premiați de asemenea cel mai bătrân pescar – Rus Victor şi cel mai tânăr – Schreck Patric. Menţiuni au primit Szabo Petru, Luchici Nicolae, Daniliuc Ioan, Pinter Petru şi Rotar Radu. Concursul a fost sponsorizat de Consiliul local al oraşului Deta şi Primăria oraşului Deta care au alocat suma de 2.000 lei. Premiile au constat în ustensile de pescuit, lansete, mulinete, juvelnice, minciocuri şi pălării de pescut.
Tot la sfârșitul lunii mai, a avut loc și un concurs de pescuit pentru tinerii pescari, locația fiind aceeași – Balta Termal Deta. Din juriu au făcut parte domnii Dorel Lazu – Director A.P.S, Ciosici Gheorghe – administrator APS, Velyacsek Mihai, Szabo Petru şi Rotaru Ioan.
Câştigători la categoria „Tineri deţinători de permis de pescuit”
Locul I – Bachici Sasa – 440 gr. peşte
Locul II – Cinca Cristian – 280 gr.
Locul III – Parvan Dominic – 180 gr.
Câștigători la categoria „Tineri fără permis de pescuit”
Locul I – Nistor Raul
Locul II – Rotar Raul
Locul III – Gertner Alice
Cel mai mare peşte: Giurca Gabriel
Cea mai tânără pescăriţă: Pavel Andra

Mulţumim Consiliului local al oraşului Deta, Primăriei oraşului Deta, Poliţiei oraşului Deta și Spitalului oraşului Deta pentru sprijinul acordat în desfăşurarea în bune condiţii a concursurilor. (Şef Grupa Deta A.P.S Velyacsek Mihai).

KOVACS FERENCZ ALBERT


Dublu legitimat la Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara și Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, elev al Liceului cu Program Sportiv Banatul Timișoara, cls. a XI-a, Kovacs Ferencz Albert este ambasadorul orașului nostru prin munca depusă și rezultatele spectaculoase pentru care îl felicităm și de care suntem mândri:
În anul 2015
– locul II medalie argint la Cupa României ergometru junior Timișoara-14.02.2015
– locul III medalie de bronz la Campionatul național de ergometru seniori Piatra Neamț- 14.03.2015
-locul II medalie de argint la Campionatul național de fond seniori și tineret Timișoara- 14-16.09.2015
– locul II medalie de argint la Campionatul național de junior Iași-17-19.08.2015
– locul II medalie de argint la Campionatul național de seniori și tineret Iași- 14-16.09.2015
– locul II medalie de argint la Cupa federației române de canotaj ergometru juniori Timișoara – 18.02.2015
În anul 2016

  • Locul I medalie de aur la Campionatul național de fond seniori și tineret Timișoara, dublu rame 30-31.03.2016
  • Locul I medalie de aur la Campionatul național de fond juniori Timișoara, dublu vâsle 01-02.04.2016
  • Locul I medalie de aur la Campionatul național de fond junior, Timișoara, dublu rame 01-02.04.2016


O nouă filă în istoria sportivă a orașului nostru a fost scrisă odată cu startul primei ediții a competiției Deta Badminton Cup, la mijlocul lunii mai. Evenimentul a fost sprijinit de către Primăria și Consiliul Local Deta și s-a adresat copiilor nelegitimați la categoriile de vârstă U9, U11, U13 și U15 (fete și băieți). Competiția a avut un debut fericit, 87 de participanți bucurându-se de această minunată inițiativă, dintre care amintim Timișoara cu CSM și Rudolf Walther, Bocșa, Deva și Club Fanatik Vrsac din Serbia. De asemenea a răspuns afirmativ invitației noastre și președinta Federației Române de Badminton, doamna Animona Hutu.
Orașul nostru a avut 7 sportivi pe podium:
La categoriile de vârstă : U9 Fete – Locul III – Palfi Sara
U9 Băieți – Locul II – Rotar Raul
Locul III – Cazacincu Mario
U11 Fete – Locul III – Liszkai Giulia
U13 Fete – Locul III – Kovacs Izabela
U13 Băieți- Locul III – Livadariu Mihnea
U15 Fete – Locul III – Magerusan Raluca
Rezultatele, cu care Deta se mândrește, nu ar fi fost posibile fără multă muncă și seriozitate din partea copiilor, sub atenta îndrumare a dlui Rotar Radu.

Cupa orașului Deta la tenis de masă, ediția 2016, s-a desfășurat în data de 28 februarie 2016, începând cu ora 9:30 la Sala de sport a orașului Deta, pe două categorii: copii până la 14 ani împliniți și adulți. Organizatorii evenimentului au fost Primăria și Consiliul local al orașului Deta. (Adina Mateescu)

CÂȘTIGĂTORII COMPETIȚIEI:

ADULȚI – Locul I – SCHEHABI AMER

Locul II – PRIPAS MARIAN

Locul III – PLUSTEA CORNEL

Locul IV – BRATEANU ADRIAN

COPII – Locul I – PLUSTEA RAUL

Cel mai tânăr jucător – CSICOS DANIEL

Cel mai în vârstă jucator – CIUCLEA TEODOR

La sfârșitul lunii ianuarie, Primăria și Consiliul Local al orașului Deta au organizat deja tradiționala Cupă „Mihai Mărgineanțu” la fotbal de sală. Locul întâi pe podium a fost ocupat de Denta Seniori, locul doi a revenit echipei Sabin Trans, iar locul trei a fost adjudecat de echipa A.S.O. Deta. Golgeterul ediției 2016 a fost Birtalan Michael, titlul de cel mai tehnic jucător a fost câștigat de Postolache Marius, iar Fusian Gheorghe s-a impus la cel mai bun portar al competiției. Cel mai tânăr jucător a fost Tripon Răzvan și cel mai vârstnic Rus Radu–Victor. Evenimentul s-a remarcat prin fair play și respectarea regulamentelor sportive, toți cei prezenți fiind adepți ai unui fotbal de sală de calitate.(Adina Mateescu)


Organizate la o lună distantă, cel pentru seniori în iulie, iar cel pentru copii în august, Campionatele de minifotbal Maracana 2015 au arătat că sportul și fair play-ul pot merge mână în mână. Este adevărat că Maracana de la Deta este un eveniment cu tradiție, în cadrul căruia organizatorii au văzut multe și au avut în față la fel de multe provocări, însă ceea ce contează este că publicul și amatorii de fotbal au avut încă o dată ocazia să își demonstreze abilitățile, să facă mișcare sănătoasă pentru organism și să socializeze cu persoanele care împărtășesc bucuria de a juca. Campionatele au fost organizate de Consiliul Local și Primăria orașului Deta, câştigătorii fiind răsplătiţi cu diplome, cupe, figurine şi mingi de fotbal. Adina Mateescu.
Rezultate competiție Maracana 2015 – copii:
Locul I – F.C. KECSKETELEP
Locul II – AVÂNTU MIHAI VITEAZUL
Locul III – F.C. OPATIȚA
Golgheter – SZAKAL CLAUDIU
Cel mai tanar jucator – INASI FABIAN
Rezultate competiție Maracana 2015 – seniori:
Locul I – F.C. Kecsketelep
Locul II – ATLETICO Blocuri
Locul III – OPATIȚA
Locul IV – VICTORIEI
Golgheter – Mirzoca Darius
Cel mai bun portar – Marta Patrick
Cel mai tehnic jucător – Ciotir Luciek
Cel mai tânar jucător – Radis Bogdan
Cel mai în vârstă jucător – Ianos Ștefan
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support