ÎNSCRIERI PENTRU VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID – 19

În etapa 2 este cuprinsă populația cu grad ridicat de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Înscrierile se pot realiza astfel:

1. Prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale;
2. Individual, direct pe platform informatică, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicația confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);
3. Prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
4. Prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale și rezidențiale;
5. Prin aparținători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;
6. Prin apelarea numărului de telefon – 021.414.44.56, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
7. Prin biroul de asistență socială din cadrul Primăriei orașului Deta, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă.

Operațiunea de vaccinare se va desfășura la Centrul de vaccinare din incinta Spitalului orășenesc Deta, pe bază de programare, în baza actului de identitate.

 

Evenimente publice si private sistate și piața agroalimentră închisă

În vederea prevenirii apariției riscului de îmbolnăvire cu Coronavirus (Covid 19), Comitetul local pentru Situații de Urgență Deta întrunit astăzi, 13 martie 2020, a dispus sistarea desfășurării tuturor evenimentelor publice sau private în incinte sau în aer liber în orașul Deta și Opatița până în data de 31 martie 2020. Până la aceeași data, cu posibilitatea de prelungire, a fost închisă Piața Agroalimentară. Atașat găsiți întreaga hotărâre a Comitetului Local, cu toate măsurile de urgență dispuse.

Contestații ANL – specialiști din domeniul sănătății

Contestaţiile privind listele de priorităţi pentru locuinţele construite prin ANL pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, se depun în scris, la sediul Primăriei Deta, birou „Registratură” în termen de 7 zile de la data afişării, respectiv până la data de 4 decembrie 2019 inclusiv (conf.art.15 (4) din hotărârea nr.165/2008).

Lista de priorități pentru aprobarea listelor de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, destinate închirierii pentru specialistii din sănătate din cadrul Hotărârii nr.169-2019 Anexa 2. Click pentru descărcare.

Listă de priorități pentru aprobarea listelor de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor construite de
către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, destinate închirierii pentru specialistii dinsănătate. Hot.nr.169-2019 Anexa 1. Click pentru descărcare.

„Imbunătățirea infrastructurii pentru creșterea mobilității urbane pentru strada Mihai Viteazu și str. Revoluției, oraș Deta, jud Timiș”

Unitatea Administrav Teritorială Orașul Deta, implementează în cadrul Regio – implementează în cadrul Regio – Programul Operational Regional (Regio – POR), Axa Prioritară 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.2, proiectul „Imbunătățirea infrastructurii pentru creșterea mobilității urbane pentru strada Mihai Viteazu și str. Revoluției, oraș Deta, jud Timiș” – cod SMIS 123831

Obiectivele proiectului:
Obiectivul general al prezentului proiect constă în reducerea emisiilor de carbon și alte gaze cu efect de seră în orașul Deta jud Timiș prin crearea condițiilor de creștere a transportului nemotorizat. Prin proiect se propun o serie de măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră utilizând soluții propuse în planul de mobilitate urbană elaborat la nivelul orașului Deta, jud Timiș. Finalizarea proiectului duce la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și vizitatorilor orașului Deta stimulând astfel crearea unei atitudini pozitive față de transportul nemotorizat care la rândul său va asigura un nivel redus de noxe pe de-o parte – deci aer mai curat și o populație mai sănătoasă ca urmare a exercițiului fizic zilnic și a scăderii nivelului poluarii fonice.

Ca obiective specifice se urmărește scăderea cu 7,7 % a gazelor cu efect de seră până în anul 2021, creșterea numărului de bicicliști – deplasări/an de la 15.330 până la 19.710 în anul 2021, creșterea numărului de pietoni – deplasări/an de la 547.500 până la 832.200 în anul 2021, creșterea suprafețelor pistelor de bicicliști cu 5.706 mp și nu în ultimul rând plantarea a 366 pomi.

Tehnic vorbim despre o lungime de piste cicliști de 3.274 m, se vor amenaja trotuare și alei pietonale (670 m) pentru trecerile de pietoni, se vor efectua doua platforme pentru amplasarea rastelelor pentru biciclete, se vor amenaja peroane pentru stațiile de transport în comun, se vor amenaja treceri de pietoni prin semnalizări luminoase, plantații de aliniament cu arbori foioși, se vor amenaja spațiile verzi (S= 14.620 mp) prin lucrări de terasamente.
Valoarea totală a proiectului: 3.704.228,79 lei din care 3.601.678,44 lei sunt nerambursabili
Data de început a contractului: 28.05.2019
Data finalizarii contactului: 27.05.2022

Măsuri pentru combaterea ambroziei

Potrivit unui act normativ care se aplică din luna martie 2018, orice persoană care are un teren în România este obligată să ia măsuri pentru a distruge ambrozia, o buruiană ce crește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină.

Concret, documentul prevede că „proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.

În acest sens, persoanele fizice și firmele trebuie să desfășoare anual, până la data de 30 iunie, lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei. Dacă această obligație este neglijată, autoritățile vor da mai întâi o sancțiune sub formă de avertisment. Apoi, ignorarea avertismentului va putea duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.

Anunț privind contestarea listelor de priorități pentru locuințele ANL pentru specialiștii în sănătate

Contestaţiile privind listele de priorităţi pentru locuinţele construite prin ANL pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, se depun în scris, la sediul Primăriei Deta, birou „Registratură” în termen de 7 zile de la data afişării, respectiv până la data de 31 mai 2019 inclusiv (conf.art.15 (4) din hotărârea nr.165/2008).

Click aici pentru a vizualiza sau descărca Lista de priorități pentru repartizarea locuințelor ANL destinate închirierii pentru specialiștii din sănătate.

Anunț privind contestarea listelor de repartizare a locuinţelor construite prin ANL

Contestaţiile privind listele de repartizare a locuinţelor construite prin ANL pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, se depun în scris, la sediul Primăriei Deta, Birou „Registratură” în termen de 7 zile de la data afişării, respectiv până la data de 31 mai 2019 inclusiv (conf. art. 15 (4) din Hotărârea nr.165/2008).

(4) Contestațiile cu privire la stabilirea accesului la locuințe, precum și la acordarea priorităților în soluționarea cererilor se vor adresa, după caz, primarului, președintelui consiliului județean, primarului general al municipiului bucurești sau autorității administrației publice centrale din domeniul învățământului ori din domeniul sănătății, în termen de 7 zile de la afișarea listelor prevăzute la alin. (3). Soluționarea contestațiilor se va asigura în termen de 15 zile de la primire, în condițiile legii.

Click aici pentru a vizualiza sau descărca listele privind repatizarea locuințelor ANL pentru specialiștii din sănătate.

 

Anunț contestații pentru locuințe ANL

Contestaţiile privind listele de priorităţi pentru locuinţele construite prin ANL pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, se depun în scris, la sediul Primăriei Deta, birou „Registratură” în termen de 7 zile de la data afişării, respectiv până la data de 14 mai 2019 inclusiv (conf.art.15 (4) din hotărârea nr.165/2008).

Click aici pentru a vizualiza sau descărca Lista de priorități pentru repartizarea locuințelor ANL destinate închirierii pentru specialiștii din sănătate.

Conducerea Primăriei Deta

Declarația primarului Petru Roman despre situația Spitalului din Deta

“Punctul de vedere prezentat de conducerea Spitalului Deta cu privire la restructurarea a trei compartimente a stârnit o serie de discuții aprinse în spațiul public, în special în mediul online, ajungându-se din păcate la exprimări destul de violente. Ce cred că este foarte important de precizat, încă de la început, este faptul că soarta spitalului constituie o problemă a întregii comunități și apreciez că cetățenii se implică și reacționează. Totuși, vă rog să păstrăm un nivel civilizat al dezbaterii, să ne bazăm pe argumente. Primăria Deta vă invită la dialog, iar în calitate de primar doresc să ascult toate punctele de vedere, ale tuturor factorilor implicați, astfel încât oricare ar fi decizia luată, să ne asigurăm că este cea potrivită. Infirm orice zvon care vorbeste despre o închidere a Spitalului din Deta. În discuție se află doar 3 secții, care, conform spuselor managementului spitalului, ar avea rulaj deficitar și ar fi vizate pentru închidere de către Ministerului Sănătății. Vă reamintesc că, fiind în subordinea Primăriei și Consiliului Local Deta, spitalul a fost susținut în permanență de către administrația locală și chiar a fost dezvoltat prin investiții consistente. Primăria s-a achitat cu brio de toate obligațiile, lucru care mă aștept să se întâmple și de cealaltă parte. Spitalul trebuie să se autofinanțeze, trebuie să asigure dreptul tuturor cetățenilor la servicii medicale și să desfășoare un act medical corect, fără influențe din zona intereselor private sau financiare. Indiferent de venitul pe care îl au, cetățenii au dreptul de a-și îngriji sănătatea, iar acum, în contextul creșterilor salariale ale personalului medical, nu există scuză pentru comportamente nepotrivite. Serviciile private își au locul lor, pentru o anumită categorie de populație care și le permite, dar nu este corect să împingem în zona privată, servicii medicale de bază, care ar trebui să fie accesibile tuturor.

În condițiile în care mai multe voci au vorbit despre un management defectuos, voi solicita o analiză amănunțită a motivelor și contextului în care cele 3 secții au ajuns în situația de a fi închise, precum și o evaluare a impactului pe care o eventuală închidere l-ar avea asupra sănătății locuitorilor din Deta. Sunt alături de cetățeni și sunt sigur că împreună vom identifica cele mai înțelepte soluții pentru comunitate.”

KIRCHWEIH  DETA 2018

Suntem bucuroși și mândri că din anul 2015 am reușit să reînviem una dintre cele mai frumoase tradiții ale etniei germane de la noi, bucuria ne este sporită de faptul că, de la an la an, numărul participanților crește.
 Sărbătoarea din acest an a început cu o paradă a portului popular german și a fost urmată de slujba de binecuvântare a buchetului de rozmarin și licitarea acestuia. Spectacolul artistic din cursul după-amiezii a încântat publicul, iar aplauzele au curs minute în șir pentru ansamblurile de dansuri tradiționale germane din Banatul de munte (Anina, Reșița), din Banatul de câmpie și deal (Arad, Nitchidorf, Satu-Mare) și pentru prima oară la Deta, a urcat pe scenă un ansamblu de dansuri tradiționale săsești din Sibiu. „Traditia nu înseamnă venerarea cenușii ci transmiterea focului” spunea compozitorul  Gustav Mahler. Acest lucru dorim să îl facem și noi, să  transmitem publicului acea bucurie interioară și elanul de a merge mai departe, de a demonstra că de noi depinde dacă vrem să dureze, dacă vrem să ardă. Mulțumim tuturor pentru interesul arătat și pentru faptul că ați venit într-un număr atât de mare. Vă așteptăm cu drag la evenimentele noastre viitoare! (Gerhart Șămanțu – președintele F.D. al Germanilor din Banat- filiala Deta)

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support