4.700 de pomi plantaţi de voluntari
Primăria Deta împreună cu Ocolul Silvic Lunca Timișului au organizat o acţiune de împădurire a zonei de lângă fosta groapă de gunoi a oraşului. Peste 4700 de puieţi de salcâm şi stejar roşu au fost plantaţi pe o suprafaţă de 0,9 ha. La această acţiune au participat 40 de elevi de la Grupul Şcolar Sfântul Nicolae care activează în Clubul Eco, Asociaţia Team4Life dar şi componenţii echipei de handbal de la Şcoala Generală. Elevii au fost însoţiţi de domnul profesor Szabo Francisc, doamna profesoară Tanko Maria, doamna profesoară Szabo Clara şi doamna profesoară Costa Flavia. Toţi au fost de acord să participe voluntar la acţiunea de împădurire. Alături de elevi şi profesori s-au aflat şase anagajati de la Eybl Textile România coordonaţi de domnul Feraru Marin, nouă persoane de la Takata coordonaţi de domnul Magda Gabriel, dar şi câţiva cetăţeni ai oraşului printre care îi amintim pe domnul dr. Alexandru Virag, domnul Ioan Tiron, domnul Goicov Milutin şi domnul Ionel Lucaci. Nu în ultimul rând menţionăm participarea consilierilor locali Alexandru Voiculescu şi Radu Rotar. Echipa Primăriei Deta, formată din 20 de persoane a fost coordonată de viceprimarul Gerhard Samantu. Întreaga acţiune a fost realizată cu sprijinul celor 17 angajaţi ai Direcţiei Silvice Timiş, Ocolului Silvic Lunca Timișului, de la Districtul Silvic Deta şi Jamu Mare coordonaţi de domnul. Ing. Paul Vasile, domnul Ing. Crista Voicu, pădurar Petrescu Pompiliu şi pădurar Semeniuc Viorel. „Se spune că fiecare om trebuie să facă o casă, să aibă un copil şi să sădească un pom. Mă bucur că noi am reuşit împreună cu voluntarii din oraş să plantăm aproape 5000 de pomi. A fost o acţiune importantă pentru oraş deoarece aceste perdele forestiere ne apără de praf şi de poluare. Este important pentru copiii noştri să trăiască într-un mediu mai curat şi mă bucur că mulţi dintre elevii din Deta au înţeles să se implice şi să participe la acţiunea de împădurire. Vreau să le mulţumesc tinerilor locuitori ai oraşului şi profesorilor lor, dar şi tuturor voluntarilor şi conducătorilor de instituţii care au pus umărul la reuşita acestei acțiuni”, a spus primarul Petru Roman, unul dintre ințiatorii acţiunii de împădurire.