Cum solicitați online documente eliberate de Primărie

Parte a efortulului colectiv de reducere a răspândirii Coronavirus COVID-19, Primăria orașului Deta recomandă ca persoanele fizice și juridice să evite contactul direct și să utilizeze mijloace electronice de comunicare care nu necesită prezentarea personal la sediul instituției. Primăria orașului Deta pune la dispoziție e-mailul primaria_deta@net69.ro, secțiunea Trimite o solicitare și secțiunile Formulare și acte necesare Urbanism, Taxe și impozite, Asistență Socială și Agricol. Documentul solicitat instituției se va trimite solicitantului în format electronic și doar în cazul în care este necesar documentul original, acesta se poate ridica de la sediul Primăriei.

Apel de proiecte cu finanțare nerambursabilă

Anunţ de participare publicat în Monitorul Oficial nr. 62 din data 06.04.2020, Partea a VI-a

Oraşul Deta, judeţul Timiş, lansează un apel de proiecte cu finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Sprijin pentru asociaţii, fundaţii şi culte religioase, pentru anul 2020, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, în sumă totală de 245.000,00 lei.

Domeniile de finanţare:

– Asociaţii şi fundaţii nonprofit – 25.500,00 lei;

– Activităţi sportive – 220.000,00 lei.

Data limită de depunere: 21 aprilie 2020, ora 13.00, la sediul Primăriei oraşului Deta.

Perioada de selecţie şi evaluare a proiectelor: 21 aprilie – 24 aprilie 2020.

Criteriile de selecţie;

– punctajul cel mai mare obţinut în baza evaluării ofertelor tehnico-financiare;

– promovarea imagini oraşului Deta;

– coerenţa bugetului.

Documentaţia de proiect poate fi obținută la sediul Primăriei oraşului Deta.

Pentru obţinerea acestei finanţări pot aplica organizaţiile nonprofit care îşi au sediul pe teritoriul oraşului Deta înregistrate în baza O.G. nr. 26/2000 sau organizațiile nonprofit a căror activitate propusă prin proiect se desfășoară  în orașul Deta, care au activitate de cel puţin un an financiar.

Gestionarea deşeurilor în gospodărie în perioada pandemiei

Consiliul Judeţean Timiş împreună cu ADID Timiş doresc să informeze cetățeniii județului Timiș  că s-au luat măsurile necesare pentru ca operatorii de salubritate să realizeze serviciile de colectare-transport a deșeurilor municipale in condiții de siguranța, pe perioada stării de urgență, în privința preveni și răspândirii coronavirusului Covid-19.

Astfel, dorim să vă aducem la cunoștiință cateva reguli privind gestionarea deșeurilor în această perioadă a pandemiei de coronavirus:

În ceea ce privește deșeurile reziduale (care se depozitează pubela neagră):

  • Este strict interzisă depozitarea deșeurile vrac (vărsate) în pubelă. Este imperios necesară folosirea sacilor de gunoi sau a oricăror pungi din folie de plastic
  • Sacii din coșul de gunoi sau din recipientul în care se depozitează deșeurile temporar în gospodărie se vor lega ermetic pentru a împiedica vărsarea accidentală a conținutului în pubelă
  • Pentru a reduce posibilitatea de contaminare a mânerului sau a capacului pubelelei este necesară spălarea mâinilor în prealabil și evitarea atingerii șervețelelor, batistelor sau a altor materiale care ar putea fi contaminate. Sunt de preferat utilizarea și deplasarea pubelei cu mănuși din latex (medicale) sau dezinfectarea cu alcool sanitar sau cu alt dezinfectant a mânerelor și a capacului
  • Șervețelele, batistele, măștile și mănușile utilizate se vor depozita în pubela neagră și NU se vor depozita împreună cu deșeurile reciclabile (în pubela galbenă/sacul galben). Acestea nu sunt deşeuri reciclabile, si nu pot fi sortate, tocmai pentru că ar putea fi contaminate.
  • NU se va intra în contact sub nici o formă cu angajații operatorului de salubritate
  • NU se vor depozita deșeuri lângă recipiente – acestea NU vor fi colectate

PERSOANELE AFLATE IN IZOLARE LA DOMICILU trebuie să respecte regulile generale de mai sus împreună cu următoarele REGULI SPECIALE, in ceea ce priveste depoziatea deseurior reziduale – cele care se depoziteaza in pubela neagra:

  • Sacii din coșul sau recipientul în care se depozitează deșeurile reziduale temporar în casă se vor lega ermetic și vor fi introduși într-un al doilea sac care de asemenea se va lega ermetic pentru a împiedica vărsarea accidentală a conținutului
  • Șervețelele/ batistele, măștile medicale și mănușile de latex se vor depozita într-un sac separat. Întrucat virusul COVID-19 poate rezista până la 9 zile pe suprafețe, sacii cu șervețele, batiste, măști, mănuși se vor păstra în gospodărie până la ieșirea din izolare (14 zile)  și încă 9 zile peste acest termen în plus, într-un loc sigur unde animalele de companie nu au acces.

În ceea ce privește deșeurile reciclabile (care se depozitează în sacul galben sau pubela galbenă)

  • Acum, mai mult ca niciodată, se impune colectarea separată şi sortarea deşeurilor reciclabile (ambalaje din hârtie, carton, plastic și metal) de cele reziduale.
  • Astfel, este obligatoriu ca acestea sa fie sortate, bine curățate și strivite, pliate sau rupte inainte de a fi depozitate în pubela sau sacul galben sau, în lipsa sacului galben, în orice alt sac din plastic, transparent – sacii vor fi in mod obligatoriu legați.

PERSOANELE AFLATE IN IZOLARE LA DOMICILU trebuie să respecte și următoarele REGULI SPECIALE:

  • întrucat estimările specialiştilor arată că virusul rezistă pe hârtie până la 24 ore, iar pe metal şi plastic între 3-9 zile, deșeurile reciclabile se vor stoca pe toata durata izolării la domiciliu (14 zile) și încă 9 zile în plus, în gospodărie (pe balcon, în cămară, în curte) în saci care sunt legaţi la gură și marcați cu data la care au fost închiși.
  • Este foarte important să se depoziteze deșeurile numai în recipiente și nu în afara lor.
  • Dacă echipajele operatorilor de salubritate vor găsi deşeuri lângă recipiente NU le vor colecta!
  • Respectarea acestor reguli este OBLIGATORIE pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și pentru continuitatea serviciului de colectare deseuri menajere.
Întrebări frecvente despre șomajul tehnic

Vă aducem la cunoștință aici informațiile transmise de AJOFM cu privire la apariția OUG 30/2020 (șomajul tehnic) pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Sprijin pentru bătrâni în perioada izolării la domiciliu

Având în vedere necesitatea protejării persoanelor vârstnice de pe raza localităţii Deta, inclusiv sat Opatiţa, persoanele în vârstă de peste 65 ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, sunt rugate să sune la numerele de telefon 0256 390 466 sau  0256 390 606 -Compartimentul Asistenţă Socială şi Relaţii cu Publicul, pentru luarea în evidență și sprijinirea acestora în vederea minimalizarii expunerii lor în afara locuinței.

De asemenea, orice persoană care are cunoștință de persoane vârstnice, de peste 65 ani și fără susținători sau altă formă de ajutor, sunt rugate să sune la numerele de telefon afișate.

Vă mulțumim!

Evenimente publice si private sistate și piața agroalimentră închisă

În vederea prevenirii apariției riscului de îmbolnăvire cu Coronavirus (Covid 19), Comitetul local pentru Situații de Urgență Deta întrunit astăzi, 13 martie 2020, a dispus sistarea desfășurării tuturor evenimentelor publice sau private în incinte sau în aer liber în orașul Deta și Opatița până în data de 31 martie 2020. Până la aceeași data, cu posibilitatea de prelungire, a fost închisă Piața Agroalimentară. Atașat găsiți întreaga hotărâre a Comitetului Local, cu toate măsurile de urgență dispuse.

Cupa Orașului Deta la Tenis de Masă se amână din cauza măsurilor de prevenire a epidemiei de Coronavirus. „Regretăm că trebuie să facem acest pas, însă este necesar pentru sănătatea cetățenilor. Preocuparea pentru siguranța locuitorilor și respectarea deciziilor în situații de criză pot face o diferență majoră” au spus reprezentanții echipei de organizatori.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support