MONITORUL PRIMĂRIEI
Călătorie cu sufletul și mintea de Înălțarea la cer a Fecioarei Maria
Într-o zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii, pe 15 august, de Înălțarea la cer a Fecioarei Maria, mintea mi-a fost rămas doar la binecuvântata biserică franciscană Santa Maria Gloriosa dei Frari, panteonul orașului lagunelor – Veneția. Acest lucru s-a întâmplat deoarece în minunatul edificiu unde îsi dorm somnul de veci marii dogi și familiile lor, alături de artiști precum Tiziano, Antonio Canova și Claudio Monteverdi (însuși fondatorul operei italiene), icoana de altar „L’Assunta” pictată de inegalabilul Tiziano fascinează prin modul în care reliefează tulburătoarea inălțare la cer a Fecioarei. Ea se ridică la cer, nu inertă sau purtată pe brațele îngerilor, ci parcă împinsă de plenitudinea vieții ei interioare, cu sentimentul că universul îi aparține în mod firesc și că nimic nu o poate opri din zborul ei. Fecioara este însoțită de un cor de îngeri pe un pat de nori, heruvimii împing în sus puful de nori sau bat o tobiță, alții cântă imnuri de slavă, iar unii privesc alături de noi spre imaculata Fecioară. Cu fața radiind de bucurie, Fecioara Maria își îndreaptă brațele și privirea în sus spre Dumnezeu Tatăl care o așteaptă în lumea feerică a raiului alături de cei doi îngerași care poartă o coroană și un nimb pe care Atotputernicul o va pune pe capul Madonei.
Untitled
Alternative sănătoase de petrecere a timpului liber pentru tineri
Casă de piatră proaspeților căsătoriți
-
STURZ IONEL-DARIANUS şi HOJDA LOREDANA-MIRELA, căsătoriţi la data de 25 iulie 2015.
-
VESICI ALIN-DRAGAN şi ŞĂLVARI CORINA, căsătoriţi la data de 25 iulie 2015.
-
PĂSCĂLĂU MIRCEA-MARCEL şi AŞTEFĂNOAIEI VIORICA-LIGIA, căsătoriţi la data de 3 august 2015.
-
GOICOV DALIBOR-DANIEL şi GIACOV GORDANA-DENISA, căsătoriţi la data de 5 august 2015.
-
SEIN ALESC-CAIUS şi LĂCĂTIŞ SORINA, căsătoriţi la data de 6 august 2015.
-
BOŢI PAVEL şi STROIESCU CAMELIA, căsătoriţi la data de 16 august 2015.
Dumnezeu să-i odihenască în pace!
-
POTYESZ IOSIF, 57 ani, decedat la data de 20 iulie 2015.
-
PÂRVU MARIA, 83 ani, decedată la data de 22 iulie 2015.
-
ULMAN ELISABETA, 91 ani, decedată la data de 28 iulie 2015.
-
VRÂNCEANU CONSTANTIN, 77 ani, decedat la data de 30 iulie 2015.
-
KOVACI GHEORGHE, 75 ani, decedat la data de 1 august 2015.
-
BARABAS MARIA, 64 ani, decedată la data de 19 august 2015.
Anunt pentru ocuparea postului de manager in cadrul Spitalului orasenesc Deta
1. Spitalul orasenesc Deta organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager, persoana fizica.
2. Concursul va avea loc in data de 21.09.2015 (testul grila) si 23.09.2015 (sustinerea proiectului de management) si va fi organizat in cadrul Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazul nr.10, jud. Timis, tel. 0256/390260,
3. La concurs au acces persoanele fizice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
- a) sunt absolventi ai unei institutii de invatamant superior medical, economico-finaniar sau juridic;
- b) sunt absolventi ai unor cursuri de perfectionare in management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanatatii si stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, ori sunt absolventi ai unui masterat sau doctorat in management sanitar, economic ori administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
- c) au cel putin 2 ani vechime in posturi prevazute cu studii universitare de lunga durata, conform legii;
- d) nu sunt condamnati penal sau in curs de urmarire penala;
- e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic);
- f) nu au varsta de pensionare, conform legii.
Regulamentul de organizare a concursului si bibliografia sunt afisate pe site-ul Primariei orasului Deta, www.detatm.ro, si poate fi consultat la secretariatul spitalului.
4. Inscrierea candidatilor se face la SERVICIUL RUNOS al Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazu nr.10, jud. Timis, in intervalul 7-11.09.2015.
5. Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:
- a) cererea de inscriere;
- b) copia actului de identitate;
- c) copia legalizata a diplomei de licenta sau echivalente;
- d) copia legalizata a documentelor care atesta absolvirea cursurilor de perfectionare in management sau management sanitar, ori copia legalizata a diplomei de masterat sau doctorat in management sanitar, economic sau administrativ, organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
- e) curriculum vitae;
- f) copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atesta efectuarea unor specializari, competente/ atestate etc. in domeniul managementului sanitar;
- g) adeverinta care atesta vechimea in posturi cu studii universitare de lunga durata sau copie de pe carnetul de munca, certificata “in conformitate cu originalul” de catre conducerea unitatii;
- h) cazierul judiciar;
- i) adeverinta din care rezulta ca este apt medical, fizic si neuropsihic;
- j) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
- k) copie legalizata a actelor (certificat de casatorie etc.) prin care si-a schimbat numele, dupa caz;
- l) proiectul de management realizat de candidat;
- m) chitanta de plata a taxei de participare la concurs.
6. Taxa de participare este de 300 lei si se poate plati la casieria spitalului.
CAMPIONATUL DE MINIFOTBAL
Rezultate competitie:
Locul I – F.C. KECSKETELEPLocul II – AVANTU MIHAI VITEAZUL
Locul III – F.C. OPATITA Golgheter – SZAKAL CLAUDIU Cel mai tanar jucator – INASI FABIAN
Campionatul orasenesc de minifotbal
Consiliul Local al Orasului Deta si Primaria Orasului Deta organizeaza
CAMPIONATUL ORASENESC DE MINIFOTBAL “MARACANA 2015” seniori, care se va desfasura in perioada 17.07.2015-25.07.2015.
Delegatii echipelor sunt invitati sa se prezinte pentru organizare, joi 09.07.2015, ora 19, in sala de sedinte a Primariei Orasului Deta.
Rezultate partiale Maracana 2015
Rezultate competitie:
Locul I – F.C. KecsketelepLocul II – ATLETICO Blocuri
Locul III – OPATITA
Locul IV – VICTORIEI Golgheter – Mirzoca Darius Cel mai bun portar -Marta Patrick Cel mai tehnic jucator -Ciotir Luciek Cel mai tanar jucator – Radis Bogdan Cel mai in varsta jucator – Ianos Stefan
Zilele Orasului Deta, editia a VI-a, 31 iulie – 2 august 2015
PROGRAMUL ACTIVITÄ‚Å¢ILOR
Desfăşurate în perioada 31 iulie – 2 august 2015
Vineri – 31 iulie
Ora 17.00 – Primirea invitaÅ£ilor 17.45 – Parada portului popular 18.15 – Deschiderea oficială a “Zilelor oraÅŸului Deta” 18.30 – Fanfara din CoÅŸtei 19.00 – Muzică populară românească cu formaÅ£ia condusă de Marian Jarja ÅŸi soliÅŸtii Mihaela Petrovici ÅŸi Vanesa Jarja În pauze – suite de dansuri populare româneÅŸti ÅŸi ale minorităţilor din Deta prezentate de ansamblurile Casei de Cultură ale oraÅŸului Deta 02.00 – Închiderea programului
Sâmbătă- 1 august
Ora 19.00 – Program artistic oferit de Ansamblul “VESELIA” din Glogonj – Serbia 19.45 – Program artistic oferit de comuna ÄŒoka – Serbia 20.00 – Concert EVERGREEN – Bianca Mihescu ÅŸi Răzvan Grozăvescu 21.00 – Concert – Raluca Albu & Band 22.00 – Trupa – “TO DAY” 23.00 – “DANIELA GYÖRFI” 24.00 – “LOKO DJ” 02.00 – Închiderea programului
Duminică – 2 august
Ora 10.00 – 11.00 – CROSUL ORAÅžULUI DETA – EdiÅ£ia a V – a 18.00 – Spectacol oferit de “GradiniÅ£a din Deta” – Cântece bănăţene – Poezii în grai bănăţean – Dansuri moderne 18.30 – Dansuri de societate 18.45 – FormaÅ£iile de dansuri ramâneÅŸti si sârbeÅŸti ale grupelor de copii ale Casei de Cultură Deta 19.00 – Teatrul de păpuÅŸi – Prâslea cel voinic ÅŸi merele de aur 19.30 – Sara Sehabi 19.45 – Corul Casei de Cultură Deta 20.00 – Momente vesele – Radu MoÅŸ 20.10 – FormaÅ£ia de muzică populară a Casei de Cultură Deta 20.50 – Momente vesele – Radu MoÅŸ 21.00 – Concert – PHOEBUS 21.50 – Momente vesele – Radu MoÅŸ 22.00 – Concert – Marian Tirvi & Band 22.50 – Momente vesele – Radu MoÅŸ 23.00 – SMILEY 24.00 – FOC DE ARTIFICII