Atenție! Ce presupune declararea corecta a cladirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport

IN ATENTIA CETATENILOR ORASULUI DETA SI SATUL OPATITA,

In vederea clarificarii si stabilirii reale a situatiei fiscale a contribuabilior, de o importanta in constructia bugetului, pentru corecta inventariere a materiei impozabile, este necesara declararea corecta a cladirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, chiar daca unii detinatori sunt scutiti de plata impozitelor pentru ele. Astfel conform urmatoarelor articole din Codul Fiscal va invitam la biroul de Impozite si Taxe Locale din cadrul  Primariei Deta, in vederea innoirii declaratiilor de impunere pentru bunurile detinute:

Art. 461- Declararea, dobandirea, instrainarea si modificarea cladirilor

(4) Declararea cladirilor in vederea impunerii si inscrierea acestora in evidentele autoritatilor administratiei publice reprezinta o obligatie legala a contribuabililor care detin in proprietate aceste imobile, chiar daca ele au fost executate fara autorizatie de construire.

(14) Declararea cladirilor in scop fiscal nu este conditionata de inregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru si publicitate imobiliara.

Art. 466- Declararea si datorarea impozitului si a taxei pe teren

(11) Declararea terenurilor in scop fiscal nu este conditionata de inregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru si publicitate imobiliara.

Art. 471- Declararea si datorarea impozitului pe mijloacele de transport

(7) Depunerea declaratiilor fiscale reprezinta o obligatie si in cazul persoanelor care beneficiaza de scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe mijloacele de transport.

Nota: Depunerea declaratiilor fiscale reprezinta o obligatie si in cazul persoanelor care beneficiaza de scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe cladiri, terenuri sau mijloace de transport!

  • Declaratiile se pot descarca in format editabil, sau se pot depune on-line pe site-ul Primariei Deta!

 

 

 

 

Persoanele juridice și întreprinderile  pot solicita forță de muncă din rândul beneficiarilor de venit minim garantat

Conform Legii nr 416/2001 cu modificările și completările ulterioare vă aducem la cunoștință că persoanele juridice, persoanele fizice autorizate,  întreprinderile individuale sau familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale Deta, au posibilitatea de a solicita la Primăria Deta forță de muncă din rândul beneficiarilor de venit minim garantat pentru a putea desfășura o activitate sezonieră. Informarea completă o puteți vizualiza sau descărca aici.

ÎNSCRIERI PENTRU VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID – 19

În etapa 2 este cuprinsă populația cu grad ridicat de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Înscrierile se pot realiza astfel:

1. Prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale;
2. Individual, direct pe platform informatică, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicația confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);
3. Prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
4. Prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale și rezidențiale;
5. Prin aparținători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;
6. Prin apelarea numărului de telefon – 021.414.44.56, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
7. Prin biroul de asistență socială din cadrul Primăriei orașului Deta, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă.

Operațiunea de vaccinare se va desfășura la Centrul de vaccinare din incinta Spitalului orășenesc Deta, pe bază de programare, în baza actului de identitate.

 

Campanie de colectare deșeuri voluminoase și deșeuri periculoase

Luni, 18 ianuarie, în orașul nostru se va organiza o acțiune gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase, iar în perioada 18-19 ianuarie vor fi ridicate deșeurile periculoase din deșeurile menajere. Intervalul de colectare, în ambele zile, este între orele 08:00-16:00. Locurile de staționare ale autoutilitarei sunt menționate în afiș.
 
Ce sunt deșeurile voluminoase?
Sunt deșeuri solide de mari dimensiuni (mobilier, obiecte de uz-casnic și sanitar, saltele), neasimilabile deșeurilor menajere. Aceste tipuri de deșeuri sunt preluate exclusiv în cadrul campaniilor de colectare, prin aportul voluntar al cetățenilor. Depozitarea deșeurilor voluminoase pe domeniul public este ilegală și se sancționează conform legislației în vigoare de către organele abilitate.
 
Ce sunt deșeurile periculoase?
Sunt baterii și acumulatori portabili, ambalaje de la produse de igienizare, ambalaje de la vopseluri, lacuri, spray-uri, ambalaje de la produse utilizate în amenajări interioare. Deșeurile periculoase nu sunt ridicate de către operatorul de salubritate din fața gospodăriilor sau din pubelele caselor individuale respectiv ale asociațiilor de proprietari. Populația trebuie să păstreze aceste deșeuri până la momentul colectării dedicate lor și să le aducă la containerul special amplasat.
ANUNT DESCHIDERE PIATA AGROALIMENTARA

Incepand cu data de 20.12.2020, conform HOTARARII GUVERNULUI nr.1038 din data de 04.12.2020 se va deschide PIATA AGROALIMENTARA situata pe strada Revolutiei, numarul 24.

Se vor putea comercializa doar produsele din carne, oua, legume, fructe, lapte si produse lactate, miere si produse apicole, produse conservate, peste, flori, inclusiv artificiale, si a articolelor pentru acestea, seminte, cereale, pasari si animale mici, inclusiv a articolelor pentru acestea, precum si a unor articole de uz gospodaresc, realizate de mica industrie sau de micii mestesugari, precum si a unor articole nealimentare de cerere curenta.

Pentru desfasurarea in conditii optime a activitatii de piata agroalimentara pe perioada starii de alerta instituita pe teritoriul Romaniei, se vor respecta urmatoarele masuri in vederea prevenirii si combaterii efectelor pandemiei de COVID – 19:

  • Accesul in incinta pietei agroalimentare se face cu respectarea de catre utilizatori a distantarii de minimum 2 m;
  • Purtarea mastii (medicale/nonmedicale) este obligatorie pe toata durata vizitei in piata. Masca trebuie sa acopere gura si nasul;
  • Dezinfectarea mainilor este obligatorie pentru toate persoanele care intra in hala acoperita;
  • Utilizatorii care comercializeaza produse agroalimentare cu care intra in contact direct, precum mezelurile, branzeturile vrac sau salatele, este obligatoriu sa poarte manusi si masca de protectie care trebuie sa acopere gura si nasul;
  • Produsele agroalimentare vor fi expuse la vanzare, cu asigurarea protectiei igienico-sanitare, cu folii din plastic a caror utilizare in scop alimentar sa fie avizata;
  • Toti comerciantii vor fi dotati cu masti si manusi, pe toata durata programului de lucru.
Trăieşte curat, colectează separat!

Ce depunem in pubela neagră pentru deșeurile reziduale:

Deșeurile reziduale se colectează in pubela neagra (120 l sau 240l): resturi de carne si peste, gătite sau proaspete; resturi de produse lactate (lapte, smântâna, brânza, iaurt, unt, frișcă); oua întregi; grăsimi animale si uleiuri vegetale (in cazul in care nu se colectează separat); excremente ale animalelor de companie; scutece/tampoane; cenușă de la sobe (daca se ard si cărbuni); resturi vegetale din curte tratate cu pesticide; lemn tratat sau vopsit; conținutul sacului de la aspirator; mucuri de țigări; vesela din porțelan/sticla sparta, geamuri sparte. resturi de fructe si de legume proaspete sau gătite; resturi de pâine si cereale; zaț de cafea/resturi de ceai; par si blana; haine vechi din fibre naturale (lâna, bumbac, mătase) mărunțite; coji de oua; coji de nuca; cenușă de la sobe (când se arde numai lemn); rumeguș, fan si paie; resturi vegetale din curte (frunze, crengi si nuiele mărunțite, flori); plante de casa;ziare, hârtie, carton mărunțite, umede si murdare.

 

Ce depunem în pubela galbenă/sacul galben pentru deseuri reciclabile:

Deșeurile reciclabile de tip hârtie si carton curate si mărunțite si deșeurile reciclabile din material de tip plastic, metal si lemn se colectează in pubele de culoare galbena in mediul urban , respectiv in saci de culoare galbena in mediul rural: hârtii și tipărituri, cartoane, deșeuri din metal (doze de băuturi, cutii şi capace din aluminiu) și resturi plastice (pungi, flacoane de detergenți ori de săpun lichid, PET-uri pentru apă, suc, bere sau alte băuturi). De asemenea, în pubela galbena/sacul galben pot fi puse și paharele de iaurt și smântână, precum și ambalajele de tip tetrapak (cutii pentru lapte ori suc). Înainte de a fi puse in recipientul destinat, ambalajele trebuie golite complet si clătite! Dopurile PET-urilor se scot !Pentru a reduce volumul cantității deșeurilor de ambalaje depozitata, aceasta se pliază, se strivesc sau se turtesc!

 

Ce punem în containerul verde:

Deșeurile reciclabile din material de tip sticla alba/colorata se colectează in containere tip clopot de culoare verde : sticlă alba/colorata, borcane – fără dopuri , capace. Nu este permis amestecul sticlei cu deșeuri din materiale de tip porțelan/ceramica.

 

Biodeseurile produse in gospodarii vor fi tratate prin compostare la locul de producere, in gospodăriile dotate cu unități de compostare individuale.

Colectare gratuită de deșeuri electrice și electronice

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, între orele 10-16, vă invităm la reciclare!
Ce deșeuri electrice vor fi colectate?
Orice aparat electric, electronic sau electrocasnic vechi sau defect, baterii portabile și industriale (non-auto), corpuri de iluminat sau tuburi fluorescente. Se colectează aproape tot ce se bagă în priză sau funcţionează cu baterii. Programează ridicarea de la domiciliu sau sediu firmă!
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support