Comunitatea bulgară din Deta a adus la viaţă şi în acest an, sărbătoarea Fărşangului. Evenimentul organizat pe data de 26 februarie, este sărbătoarea care marchează ultima petrecere inainte de intrarea în Postul Paştelui.
Casa Bulgară din Deta s-a umplut cu bulgari şi invitaţii lor, cu copii ai Ansamblului bulgăresc „Coroniţa” din Deta, ai Ansamblului sârbesc „Sveti Nikola” din Deta şi ai ansamblului “Brest” al U.B.B.-R. Filiala Breştea, cu toții costumaţi în diferite personaje care de care mai interesante sau mai haioase. Invitat special al evenimentului a fost Petru Roman, primarul oraşului Deta.
Într-un alai al măştilor şi costumelor, copiii costumaţi, însoțiți de câţiva părinţi, bunici şi chiar de către preşedintele Filialei Deta al Uniunii Bulgare din Banat, Ioan Boboiciov (Bobi), au colindat strada principală din oraş în ritmul muzicii asigurat de doi instrumentişti, unul la acordeon – Ovidiu Ivancea (directorul Casei de cultură al oraşului Deta) şi celălalt la saxofon.

Muzica şi râsetele au creat o atmosfera de excepţie, apreciată chiar şi de trecătorii care s-au oprit să aplaude inedita paradă. Înainte de a intra in Casa Bulgară s-a încins o horă, unde s-au prins la joc toţi participanţii de la cel mai mic la cel mai mare. Special pentru Fărşang, copiii din Deta, pregătiţi de doamna Ana-Maria Tapanov şi cei din Breştea au prezentat un program artistic cu multe glume, scenete şi dansuri populare bulgăreşti şi internaţionale, iar cei din ansamblul sârbesc, sub îndrumarea Dianei Tătăruşanu, prin câteva dansuri specifice etniei au adus un plus de frumuseţe evenimentului. Un moment deosebit care a adus râsete şi veselie a fost atunci când copiii s-au întrecut care scoate primul bănuţii dintr-o farfurie plină cu apă, folosindu-se doar de gură. Efortul lor nu a rămas nerăsplătit, dulciurile fiind cea mai potrivită recompensă. Un alt moment aşteptat al serii a fost stabilirea câştigătorilor la tombolă, când cei mai norocoşi dintre participanţi s-au bucurat de premii dintre cele mai diverse, unele utile, altele gustoase, frumoase sau haioase. Bulgarii din Deta şi invitaţii lor dornici de distracţie au petrecut până aproape de miezul nopţii într-o atmosferă perfectă din care nu au lipsit dansul şi muzica pentru toate gusturile.(Petronela Şehabi)

Pentru comunitatea maghiară din orașul nostru “Fărşangul” a devenit o tradiție care se respectă an de an. În seara de 25 februarie, invitații Fărșangului maghiar au petrecut la Centrul Cultural Deta, cu dansuri, cântece și scenetele comice, atmosfera de sărbătoare fiind întregită de prezența actriței Fall Ilona care a activat în cadrul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Înainte de momentul culminant al serii, de „înmormântarea Fărșangului”, Ansamblul de dansuri populare maghiare Margaretta al Centrului Cultural și Corul Asociației Reviczky Gyula condus de parohul Bisericii Reformate din Timișoara Fazakas Csaba au bucurat invitații și au stârnit numeroase aplauze și încurajări. Sărbătoarea a fost una cât se poate de veselă, urmată de mult așteptatul Bal de Fărșang cu formația “ PINK” din Ótelek, la care au participat invitații speciali de la Tiszaszent Miklós, din Csóka din Serbia, alături de primarul orașului Petru Roman, preotul paroh catolic Lokodi Attila și preotul paroh reformat Szilagyi Albert. Toți cei prezenți au fost serviți cu „farsangi fánk”- „crofne”, delicioasa prăjitură tradiţională de Fărşang.   

BENKE ANTON – decedat la data de 27.02.2017- în vârstă de 53 ani
SZELEI EMIL – decedat la data de 1.03.2017 – în vârstă de 78 ani
LOLIŞ MARGARETA – decedată la data de 6.03.2017 – în vârstă de 56 ani
TRBANOS MARCO – decedat la data de 5.03.2017 – în vârstă de 60 ani
BUGYI FLORICA – decedată la data de 16.03.2017 – în vârstă de 77 ani

Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!
Anunt licitatie concesionare terenuri pentru construirea de locuinte

Consiliul local al orasului Deta organizeaza licitatie publica cu strigare, in vederea concesionarii terenurilor pentru construirea de locuinte proprietate personala in Zona de locuinte Termal Deta.
   Termenul de depunere a cererilor de inscriere la licitatie va fi cu 3 zile inainte de data de desfasurare a licitatiei, la Secretariatul Primariei orasului Deta.
   Licitatia va avea loc la sediul Primariei orasului Deta, strada Victoriei nr. 32 in sala de sedinte, in data de 5.04.2017, ora 1100. Licitatia se va repeta peste 7 zile.
   Informatii suplimentare si caietul de sarcini se pot obtine de la Serviciul Urbanism al Primariei orasului Deta.
Anunt licitatie publica concesionare terenuri pentru constructia de locuinte.

Consiliul local al orasului Deta organizeaza licitatie publica cu strigare, in vederea concesionarii terenurilor pentru construirea de locuinte proprietate personala in Zona de locuinte Termal Deta.

Termenul de depunere a cererilor de inscriere la licitatie va fi cu 3 zile inainte de data de desfasurare a licitatiei, la Secretariatul Primariei orasului Deta.

Licitatia va avea loc la sediul Primariei orasului Deta, strada Victoriei nr. 32 in sala de sedinte, in data de 5.04.2017, ora 1100. Licitatia se va repeta peste 7 zile.

Informatii suplimentare si caietul de sarcini se pot obtine de la Serviciul Urbanism al Primariei orasului Deta.

Anunt dezbatere publica proiect buget 2017

Primarul orasului Deta a initiat proiectul de hotarare privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2017.

     Intreaga documentatie este afisata la sediul Primarie orasului Deta si pe site la sectiunea – buget local.

    Cei interesati pot trimite propuneri, sugestii, opinii in scris la Primaria orasului Deta, str. Victoriei nr. 32, sau pe adresa de e-mail primaria_deta@net69.ro, pana la data de 21 martie a.c, orele 1200.

     Dezbaterea publica a proiectului de hotarare privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2017 va avea loc in data de 21 martie 2017, orele 1400, la sediul Primariei orasului Deta, sala de sedinte.

Luna trecută, Primăria Deta a făcut o serie de sesizări către Delgaz Grid SA, Petrom SA și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș în privința deselor întreruperi ale furnizării gazelor naturale către populație. Acest demers a fost făcut pentru că mai mulți cetățeni din Deta au semnalat întreruperi frecvențe în distribuția gazului către consumatorii casnici. S-a remarcat faptul că întreruperile în furnizarea gazelor au apărut în special în zonele în care Delgaz Grid SA (fostul E-on Gaz SA) a schimbat rețele de conducte, racordurile la gospodării și regulatoarele.

Până la data apariției Monitorului Primăriei din luna februarie doar Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș a răspuns adresei înaintate de Primărie. În răspunsul din 28 ianuarie, CJPC Timiș ne comunică faptul că problema ridicată a fost trimisă spre soluționare Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei de la București. Reprezentanții CJPC adaugă că vor urmări cu atenție operatorul reclamat de cetățenii din Deta și că nu vor tolera nicio abatere de la prevederile legale din partea acestuia. Demersul CJPC a fost confirmat în scurt timp, la data de 9 februarie, la Primărie a sosit o adresă din partea ANRE în care ni s-a comunicat că această instituție a primit sesizarea de la CJPC Timiș și a demarat imediat o acțiune de control pentru a clarifica aspectele sesizate la Deta. Reprezentanții ANRE spun că vor comunica oficial rezultatele acțiunii de control imediat ce aceasta se va finaliza.  

Monitorul Primăriei la 100 de apariții

Iată că Monitorul Primăriei Deta a ajuns la 100 de apariții. Ziarul lunar realizat de primărie pentru cetățeni s-a dovedit un instrument util de comunicare și m-am bucurat de fiecare dată când am primit aprecieri din partea dumneavoastră. Am reușit să păstrăm o linie editorială echilibrată și corectă fără să transformăm acest ziar într-o publicație de scandal sau de bârfe. Articolele din Monitor au un singur scop, acela de a vă informa corect. Vom menține și pe viitor această linie editorială și vom căuta să îmbunătățim permanent conținutul răspunzând cererilor dumneavoastră, ale cititorilor, ale locuitorilor orașului nostru. De aceea așteptăm opiniile dumneavoastră în legătură cu temele care ar trebui abordate mai des, urăm La mulți ani Monitorului și transmitem mulțumiri celor care de-a lungul celor 8 ani au contribuit și au propus articole pentru paginile ziarului nostru local.   
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support