CU BADEA CÎRȚAN ÎN CETATEA ETERNĂ
Forul lui Traian a fost proiectat de Apolodor din Damasc, cel care a realizat și podul peste Dunăre de la Drobeta-Turnu Severin. Început de Traian în anul 113, Forul a fost terminat de Hadrian rămânând cel mai mare și cel mai frumos dintre forurile imperiale pe care am avut ocazia să le admir. Parcă pășind împreună cu Badea Cîrțan, înainte de mă îndrăgosti iremediabil de For, m-am întâlnit cu Romulus și Remus alături de Lupoaica de pe Colina Capitoliului din Cetatea Eternă – Roma .
Constituit dintr-o esplanadă dreptunghiulară imensă (300×185 metri), în mijlocul Forului se află Columna lui Traian cu istoria strămoșilor noștri daci dăltuită în piatră, fiind singurul monument din for care a supraviețuit intact până în zilele noastre. O bandă în spirală reprezintă 155 de scene din cele două războaie dacice cu peste 2500 de figuri. Columna este un fus cilindric lucrat în marmură de Paros, înalt în jur de 30 metri, compus din 18 tamburi. În vârful coloanei se află un vultur de bronz înlocuit cu statuia lui Traian care a fost la rândul ei înlocuită cu statuia de bronz a Sfântului Petru. Baza coloanei cubice decorată cu trofee adăpostea urna de aur cu cenușa lui Traian care a dispărut în timpul invaziilor barbare. Scenele de pe columnă redau desfășurarea războaielor dacice și scot în evidență superioritatea armatei romane datorită conceperii raționale a diferitelor acțiuni, a disciplinei și a hărniciei soldaților. În afară de aceste scene în luptă directă cu inamicul, romanii mai sunt reprezentați construind drumuri, ridicând întărituri, strângând nutrețuri pentru cai, acțiuni care le asigurau desfășurarea cu succes a luptelor. Detaliile reproduse în relieful columnei ne oferă cunoștințe despre echipamentul militar, viața de tabără, tehnicile de asediu și componența etnică a armatelor. Dacii noștri cu stindardele lor cu capetele de lup cu gură deschisă, chiar dacă sunt redați în figuri mai rudimentare, sunt mai evoluați decât ceilalți barbari din nord. Dacii au dat foc așezărilor fortificate pe care nu le mai puteau apăra și populația s-a retras în munți pentru a continua rezistența. Împăratul este reprezentat în scenă adresându-se soldaților și sacrificând un juncan pentru zeul Jupiter în fața podului construit de Apolodor din Damasc. În scena întinsă a capitularii după primul război, Decebal stă în spatele dacilor îngenunchiați, pe o stâncă ridicată, cu o atitudine demnă și cu o mână întinsă înainte într-un gest de salut ușor, dominând scena la fel ca Traian în mijlocul armatei sale, în partea opusă. Într-o altă scenă, Decebal este înfățișat înfingându-și pumnalul în piept, cu dacii, strămoșii noștri bravi, urmându-i exemplul și preferând moartea în locul înfrângerii.
Mi l-am imaginat pe Badea Cîrțan văzând scenele dăltuite în piatra de pe columnă și spunându-mi: Endre, în ce colț al sufletului românului din ziua de azi se mai poate regăsi dragostea de neam, de glie, integritatea morală și spiritul de sacrificiu pe care ni le-au lăsat moștenire dacii noștri? (Endre Libus).
